Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
11579/193/2011
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
30 ianuarie 2014

Dosar nr. 11579/193/2011 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 30.01.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 11579/193/2011

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta C.M. La apelul nominal se prezintă petenta C.M., personal lipsind intimații H.E., A.R., A.A.M., A.C., A.C., A.C.F., A.D., A.I., A.I., A.M.B., A.M., A.S., C.N., T.A., Z.M., Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Botoșani prin Prefect, Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar a Comunei Curtești prin Primar. Ministerul Public este reprezentat de procuror V.L. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul asistent referă asupra faptului că cererea a fost comunicată părților, este timbrată cu taxă de timbru de 5 lei, achitați cu chitanță din 23 decembrie 2013, și timbru judiciar de 0,30 lei, iar potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 11579/193/2011 al Tribunalului Bistrița, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată la 11 februarie 2014. Petenta personal solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele de bănuială legitimă invocate în scris și expuse oral. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca neîntemeiată. Analizând cererea,

DISPUNE Admite cererea formulată de petenta C.M. privind strămutarea pricinii care formează obiectul Dosarului nr. 11579/193/2011 al Tribunalului Botoșani. Strămută judecata cauzei de la Tribunalul Botoșani, la Tribunalul Bistrița Năsăud. Păstrează actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.