Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
4377/1/2013
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
9 octombrie 2013

Dosar nr. 4377/1/2013 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 09.10.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 4377/1/2013

Se referă de magistratul asistent că obiectul prezentei cereri de strămutare îl constituie Dosarele nr. 13185/320/2012 și nr. 6997/320/2013 ale Judecătoriei Târgu-Mureș care, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, au termen de judecată la data 23 octombrie 2013. Se mai referă că, o cerere identică de strămutare a acelorași dosare, formulată de petent, a fost soluționată de către secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 4296 din 7 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4377/1/2013, în sensul admiterii, cu consecința strămutării pricinii care face obiectul Dosarului nr. 6997/320/2013 al Judecătoriei Târgu-Mureș, la Judecătoria Sibiu. Petentul a fost citat cu mențiunea achitării timbrului judiciar în valoare de 0,3 RON, obligație legală față de care acesta nu s-a conformat.

Petentul B.V.I. depune la dosar dovada achitării timbrului judiciar în cuantum de 0,3 RON și solicită admiterea cererii de strămutare, conform concluziilor orale. Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare. Analizând cererea,

DISPUNE Admite cererea formulată de petentul B.V.l. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 13185/320/2012 al Judecătoriei Târgu-Mureș. Strămută judecata cauzei de la Judecătoria Târgu-Mureș la Judecătoria Sibiu. Păstrează actele îndeplinite de instanță înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 octombrie 2013.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.