CASE OF NOVINA v. SLOVENIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Preliminary objection dismissed (non-exhaustion);Violation of Art. 6-1;Violation of Art. 13;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
CASE OF NOVINA v. SLOVENIA (CtEDO, 2006)
A treia secțiune CAUZĂ DE NOVINA v. SLOVENIA (Declarația nr. 6855/02) JUDGMENT Strasburg 26 octombrie 2006 FINAL 26/01/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Novina v. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca Camera compusă din: J. Hedigan, Președintele, B.M. Zupančič, C. Bîrsan, dna A. Gyulumyan, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, dna I. Berro-Lefevre, judecători, și dl V. Berger, grefierul secțiunii deliberat în particular la 5 octombrie 2006, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (nr. 6855/02) împotriva Republicii Sloveniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național sloven, dl Ratko Novina („reclamantul”), la 29 ianuarie 2002. Reclamantul a fost reprezentat de avocații Verstovšek. Guvernul sloven (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl L. Bembič, Procuror General de Stat. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, că durata procedurii în fața instanțelor interne la care era parte a fost excesivă. În principiu, el s-a plâns, de asemenea, de lipsa unui remediu intern eficace în ceea ce privește lungimea excesivă a procedurii (art. 13 din Convenție). La 13 septembrie 2005, Curtea a hotărât să comunice plângerile privind durata procedurii și lipsa de remedii în acest sens către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1958 și trăiește în Celje. La 8 septembrie 1993, reclamantul a fost rănit într-un accident de mașină. Ca urmare, el a rămas permanent dezactivat în parte. Reclamantul a luat asigurări cu compania de asigurare ZT. La 6 august 1996, reclamantul a instituit o procedură civilă împotriva ZT în Tribunalul de District Celje (Okrožno sodišče v Celju ) cererea de daune în valoare de 3.200.733 tolari (aproximativ 13.350 euro) pentru leziunile suferite. Între 10 octombrie 1996 și 12 ianuarie 2000, reclamantul a depus nouă cereri scrise preliminare și dovezi aduse. La 5 noiembrie 1996 și 9 septembrie 1998, el a solicitat să se stabilească o dată pentru o audiere. Din cele trei audieri care s-au desfășurat între 22 ianuarie 1998 și 3 februarie 2000 nu s-a suspendat niciuna la cererea reclamantului. În timpul procedurii, Curtea a desemnat experți ortopedici și neurologici. Experții au primit o întârziere de treizeci de zile pentru a-și emite avizele respective, numărând din ziua în care a fost depus dosarul. Primul expert și-a emis avizul în cinci luni și al doilea expert în peste trei luni. Curtea a solicitat, de asemenea, un aviz suplimentar de la ortopedistul desemnat. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă în favoarea reclamantului la 23 martie 2000. La 6 aprilie 2000, reclamantul a interzis Tribunalul Superior Celje (Višje sodišče/ Celju La 23 noiembrie 2000, instanța a respins recursul reclamantului. Hotărârea a fost depusă în favoarea reclamantului la 12 decembrie 2000. La 11 ianuarie 2001, reclamantul a depus un recurs asupra punctelor de drept la Curtea Supremă (Vrhovno sodišče La 29 noiembrie 2001, instanța a permis recursul reclamantului, a anulat hotărârile instanțelor de primă și a doua instanță și a remis procesul de reexaminare.Decizia a fost notificată reclamantului la 8 ianuarie 2002. 10. Între 9 ianuarie 2002 și 16 ianuarie 2003, reclamantul a depus cinci cereri anterioare scrise. Din cele patru audieri care au avut loc între 28 martie 2002 și 15 mai 2003 nu a fost suspendată la cererea reclamantului. Cu toate acestea, două audieri programate au fost amânate până la o dată ulterioară la cererea reclamantului. Cel puțin una dintre acestea a fost amânată deoarece avocații reclamantului au fost în vacanță. În timpul procedurii, instanța a desemnat un expert medical și i-a dat o întârziere de treizeci de zile pentru a-și emite avizul. Avizul a fost emis în mai mult de două luni. Curtea a luat, de asemenea, mărturii de la cei doi experți desemnați în prima procedură înaintea instanței de primă instanță. În ultima audiere, instanța a hotărât să pronunțe o hotărâre scrisă. Hotărârea, susținând în parte cererea reclamantului, a fost depusă în favoarea reclamantului la 5 septembrie 2003. 11. La 12 septembrie 2003, reclamantul a interzis Curtea Superioră Celje. ZT a interzis apelul încrucișat la 22 septembrie 2003. La 8 iunie 2005, instanța a permis în parte recursul reclamantului, a respins apelul ZT și a sporit daunele acordate. Hotărârea a fost conferită reclamantului la 23 mai 2005. 12. La 6 iulie 2005, reclamantul a depus un recurs cu privire la punctele de drept la Curtea Supremă. La 1 decembrie 2005, instanța a respins recursul reclamantului cu privire la punctele de drept care nu au fost permise.Decizia a fost notificată reclamantului la 29 decembrie 2005. HOTĂRÂREA ALEGATĂ ÎNCĂLCAREA ARTICOLELOR 6 § 1 ȘI 13 A CONVENȚIEI 13. Reclamantul s-a plâns cu privire la lungimea excesivă a procedurii. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 14. În fond, reclamantul se plângea în continuare că căile de recurs disponibile pentru proceduri juridice excesive în Slovenia au fost ineficace. art. 13 din Convenția se citește după cum urmează: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoanele care acționează în calitate oficială.” Curtea constată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger și Lukenda (a se vedea Belinger c. Slovenia (dec.), nr. 42320/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia) , nr. 23032/02, 6 octombrie 2005). În aceste cazuri, Curtea a respins obiecția Guvernului de a nu epuiza recours interne deoarece a constatat că remediile legale de la dispunerea reclamantului nu au fost eficiente. Curtea reamintește constatările sale din Lukenda hotărârea că încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil reprezintă o problemă sistemică care rezultă din legislația inadecvată și ineficiența în administrarea justiției. 18. În ceea ce privește cauza instantană, Curtea constată că guvernul a reiterat argumentele privind motivul pentru care acțiunea administrativă, o cerere de daune și o cerere de supraveghere ar trebui considerată drept remedii juridice eficace. 19. Guvernul a menționat, de asemenea, hotărârea Curții Constituționale a Republicii Sloveniei din 22 septembrie 2005 în cazul U-I-65/05. În această hotărâre, Curtea Constituțională a constatat că Legea privind litigiile administrative, în partea care reglementează dreptul la un proces în termen rezonabil pentru procedurile deja încheiate, nu este în conformitate cu Constituția. Curtea Constituțională a ordonat legislatorului să pună în aplicare această situație neconstituțională în termen de un an. 20. Curtea constată că, deocamdată, Guvernul nu a prezentat niciun argument convingător care să impună Curtea să distingă acest caz de jurisprudența sa stabilită (a se vedea Belinger și Lukenda , citată mai sus). 21. Curtea constată, de asemenea, că cererea nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Guvernul a susținut că procedurile în cauză erau destul de complexe, deoarece instanțele au trebuit să numească trei experți medicali pentru a emite avize scrise de experți și au auzit, de asemenea, doi dintre experți desemnați. Instanțele care au judecat cazul nu lipsesc diligența și au continuat cazul în conformitate cu legislația internă. Cu toate acestea, reclamantul a prelungit procedura prin depunerea de argumente scrise care au solicitat un răspuns și a solicitat de două ori ca o audiere să fie amânată. Având în vedere importanța ceea ce este în cauză în cadrul procedurii interne, reclamantul ar fi trebuit să își exercite drepturile procedurale cu o mai mare grijă. 23. Reclamantul a contestat argumentele Guvernului. 24. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 6 august 1996, în ziua în care reclamantul a instituit o procedură cu Curtea de District Celje și s-a încheiat la 29 decembrie 2005, în ziua în care decizia Curții Supreme a fost notificată reclamantului. Prin urmare, a durat aproape nouă ani și cinci luni pentru trei niveluri de competență. Datorită remiterilor, deciziile au fost pronunțate în șase cazuri. 25. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 26. Deși avizul de trei experți medicali a fost obligat să decidă cazul, Curtea constată că procedura nu a fost nici procedural, nici factual de complexitate excepțională. Guvernul nu a explicat de ce toți experții desemnați au depășit întârzierea acordată pentru eliberarea avizelor lor și de ce instanțele nu au luat măsuri pentru a asigura o livrare mai rapidă a acestor avize. În plus, numirea experților nu explică, de exemplu, de ce a trecut aproape un an și șase luni între ziua în care reclamantul și-a depus cererea și ziua în care s-a desfășurat prima audiere. 27. În ceea ce privește comportamentul reclamantului, este adevărat că a contribuit într-o măsură la prelungirea procedurii prin efectuarea de două cereri de amânare a audierii. Cu toate acestea, reamintind faptele cazurilor similare decise de Curte, se pare că argumentele sale scrise nu au depășit numărul, lungimea sau conținutul lor și, prin urmare, nu ar fi putut avea un impact substanțial asupra lungii procedurii. 28. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința „de timp rezonabil”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței în temeiul articolului 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). În consecință, Curtea consideră că, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolului 13 din cauza lipsei de remediere în temeiul legislației interne, prin care reclamantul ar fi putut obține o hotărâre care să-și susțină dreptul de a-și auzi cazul într-un timp rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 31. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 32. Reclamantul a solicitat 5.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 33. Guvernul a contestat cererea. 34. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărând în mod echitabil, i-a acordat 2.000 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 35. De asemenea, reclamantul a solicitat 1 500 de euro pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 36. 37. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată, de asemenea, că avocații reclamantului, care au reprezentat și reclamantul în Lukenda (citată mai sus), a depus aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență aceleași ca acestea. Prin urmare, în cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabilă să atribuie reclamantului suma de 1000 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2000 EUR (2 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 1000 EUR (1 mie de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 26 octombrie 2006, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Președintele grefierului