ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6986/2009

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21 mai 2008 pe

rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta D.G.P. din M.I.R.A.

(în prezent M.A.I.) a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului L.C.

În motivarea cererii a

arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 2 mai 2008 în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin

Legea nr. 173/1997 publicată în M. Of. nr. 304/1997.

În condițiile în care

România trebuie să își probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și de

a-și consolida poziția de membru al Uniunii Europene, prezența pe teritoriul

altor state, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a

pârâtului, ca și a altor persoane aflate în condiții similare, ar dovedi exact

contrariul, cu repercusiunile de rigoare asupra tratamentului aplicat

cetățenilor români.

În drept, se invocă dispozițiile

Legii nr. 248/2005, precum și art. 2 și 3 din protocolul Adițional nr. 4 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru Drepturile Omului.

Prin sentința civilă nr. 987

din 9 iunie 2008 Tribunalul București, secția a III-a civilă, și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Prin sentința civilă nr. 969

din 1 septembrie 2008 Tribunalul Galați a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut în esență că, în cauză, în concursul dintre norma

comunitară și legea internă, se aplică Directiva 204/38/CE a Parlamentului

European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă

circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii

familiilor acestora și nu Lega nr. 248/2005, care prevede posibilitatea

restrângerii dreptului la liberă circulație doar „dacă persoana a fost

returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu

acel stat”, fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu pericol pentru

ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.

Împotriva sentinței primei

instanțe a declarat apel reclamanta care, în motivarea cererii, a arătat că

pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul statului italian deoarece pe perioada

șederii a fost arestat pentru furt agravat și pentru abandon de murdărie.

Apelul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel

Galați prin Decizia civilă nr. 212/A din 28 octombrie 2008.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că, simpla ședere a pârâtului pe

teritoriul Italian și returnarea sa nu exprimă un grad de pericol social real

pentru securitatea și ordinea statului italian și nu poate fi circumscrisă

excepțiilor care ar conduce la admiterea acțiunii, cu atât mai mult cu cât

Directiva 2004/38/CE prevede că nici condamnările penale anterioare nu ar putea

justifica în sine restrângerea libertății de circulație.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs reclamanta D.G.P., care critică decizia Curții de Apel arătând

că: prin comportamentul său, pârâtul a constituit o amenințare la adresa

ordinii publice; talonul de returnare a fost întocmit la punctul de trece a

frontierei de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, urmare a

măsurii dispuse de statul Italian; autoritățile române au luat act de măsura

dispusă de autoritățile italiene în baza acordului de readmisie, fără a putea

cenzura sau de a se pronunța asupra legalității și temeiniciei acestui act de

returnare; declarația olografă a pârâtului dată în punctul de trecere a

frontierei confirmă faptul că acesta a conștientizat că a fost returnat pentru

ședere ilegală pe teritoriul Italiei, încălcând obligațiile prevăzute de art. 5

din Legea nr. 248/2005.

Analizând recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă

încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este fondat,

urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o

perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată

dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel

stat, măsura dispunându-se la solicitarea D.G.P., potrivit dispozițiilor art. 39

pct. 1 din același act normativ.

Din

redactarea textului rezultă că singura condiție pentru ca instanța să poată

aprecia asupra oportunității instituirii restricției este returnarea ca urmare

a acordului de readmisie, fără a se putea verifica procedura și condițiile în

care s-a dispus returnarea.

Totuși

potrivit art. 25 din Constituție dreptul la liberă circulație în țară și în

străinătate este garantat, iar legea stabilește condițiile exercitării acestui

drept. Aceasta înseamnă că libertatea circulației nu este absolută, ci ea

trebuie să se exercite potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea

unor condiții prevăzute de lege.

Astfel,

art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că, în

exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om este supus numai

îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita

recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților sale.

De

asemenea, potrivit art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 al Curții Europene a

Drepturilor Omului, drepturile recunoscute în paragraful I, care se referă la

libera circulație a persoanelor, pot să facă obiectul unor restrângeri care,

prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate

democratică.

Tot astfel, art. 27 din Directiva 38/2004/CE a Parlamentului European

permite statelor membre să restrângă libertatea de circulație și de ședere a

cetățenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate

publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul proporționalității și

se întemeiază exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză.

In speță, deși simpla returnare a pârâtului din Italia în baza unui

acord de readmisie, pentru ședere ilegală, nu justifică, în sine, măsura

restricționării dreptului la liberă circulație, o atare măsură se impune în

raport de Decizia luată de Prefectul de Roma la 22 aprilie 2008 în care se

arată că pârâtul este considerat un pericol public și trebuie îndepărtat de pe

teritoriul național.

Această conduită a pârâtului este evident contrară ordinii publice și

justifică aplicarea măsurii restrictive prevăzute de art. 27 alin. (1) din

Directivă și de art. 38 din Legea nr. 248/2005.

În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.

(3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va

admite recursul, va modifica decizia atacată, în sensul că va admite apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 969 din 1 septembrie 2008

pronunțată de Tribunalul Galați și va schimba în tot sentința instanței de

fond, în sensul că va admite acțiunea, dispunând restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului L.C., pe o perioadă de 3

ani de la data prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul M.A.I. – D.G.P. împotriva Deciziei nr. 212/A din 28 octombrie 2008

a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Modifică în tot decizia în

sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr.

969 din 1 septembrie 2008 a Tribunalului Galați.

Schimbă în tot sentința.

Admite acțiunea și restrânge

dreptul la liberă circulație a pârâtului în Italia pe o perioadă de 3 ani.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 iunie  2009.