ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6986/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 mai 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta D.G.P. din M.I.R.A. (în prezent M.A.I.) a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Italia, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, a pârâtului L.C. În motivarea cererii a arătat că pârâtul a fost returnat din Italia la data de 2 mai 2008 în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin Legea nr. 173/1997 publicată în M. Of. nr. 304/1997.

În condițiile în care România trebuie să își probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și de a-și consolida poziția de membru al Uniunii Europene, prezența pe teritoriul altor state, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere a pârâtului, ca și a altor persoane aflate în condiții similare, ar dovedi exact contrariul, cu repercusiunile de rigoare asupra tratamentului aplicat cetățenilor români. În drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 248/2005, precum și art. 2 și 3 din protocolul Adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului pentru Drepturile Omului. Prin sentința civilă nr. 987 din 9 iunie 2008 Tribunalul București, secția a III-a civilă, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.

Prin sentința civilă nr. 969 din 1 septembrie 2008 Tribunalul Galați a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență că, în cauză, în concursul dintre norma comunitară și legea internă, se aplică Directiva 204/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora și nu Lega nr. 248/2005, care prevede posibilitatea restrângerii dreptului la liberă circulație doar „dacă persoana a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat”, fără a distinge dacă acea persoană prezintă sau nu pericol pentru ordinea, siguranța sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta care, în motivarea cererii, a arătat că pârâtul a fost expulzat de pe teritoriul statului italian deoarece pe perioada șederii a fost arestat pentru furt agravat și pentru abandon de murdărie. Apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a fost respins de Curtea de Apel Galați prin Decizia civilă nr. 212/A din 28 octombrie 2008. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, simpla ședere a pârâtului pe teritoriul Italian și returnarea sa nu exprimă un grad de pericol social real pentru securitatea și ordinea statului italian și nu poate fi circumscrisă excepțiilor care ar conduce la admiterea acțiunii, cu atât mai mult cu cât Directiva 2004/38/CE prevede că nici condamnările penale anterioare nu ar putea justifica în sine restrângerea libertății de circulație.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta D.G.P., care critică decizia Curții de Apel arătând că: prin comportamentul său, pârâtul a constituit o amenințare la adresa ordinii publice; talonul de returnare a fost întocmit la punctul de trece a frontierei de către Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, urmare a măsurii dispuse de statul Italian; autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile italiene în baza acordului de readmisie, fără a putea cenzura sau de a se pronunța asupra legalității și temeiniciei acestui act de returnare; declarația olografă a pârâtului dată în punctul de trecere a frontierei confirmă faptul că acesta a conștientizat că a fost returnat pentru ședere ilegală pe teritoriul Italiei, încălcând obligațiile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 248/2005.

Analizând recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, măsura dispunându-se la solicitarea D.G.P., potrivit dispozițiilor art. 39 pct. 1 din același act normativ. Din redactarea textului rezultă că singura condiție pentru ca instanța să poată aprecia asupra oportunității instituirii restricției este returnarea ca urmare a acordului de readmisie, fără a se putea verifica procedura și condițiile în care s-a dispus returnarea.

Totuși potrivit art. 25 din Constituție dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este garantat, iar legea stabilește condițiile exercitării acestui drept. Aceasta înseamnă că libertatea circulației nu este absolută, ci ea trebuie să se exercite potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții prevăzute de lege. Astfel, art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că, în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om este supus numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților sale. De asemenea, potrivit art. 2 alin. (4) din Protocolul nr. 4 al Curții Europene a Drepturilor Omului, drepturile recunoscute în paragraful I, care se referă la libera circulație a persoanelor, pot să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

Tot astfel, art. 27 din Directiva 38/2004/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. In speță, deși simpla returnare a pârâtului din Italia în baza unui acord de readmisie, pentru ședere ilegală, nu justifică, în sine, măsura restricționării dreptului la liberă circulație, o atare măsură se impune în raport de Decizia luată de Prefectul de Roma la 22 aprilie 2008 în care se arată că pârâtul este considerat un pericol public și trebuie îndepărtat de pe teritoriul național.

Această conduită a pârâtului este evident contrară ordinii publice și justifică aplicarea măsurii restrictive prevăzute de art. 27 alin. (1) din Directivă și de art. 38 din Legea nr. 248/2005. În raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica decizia atacată, în sensul că va admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței nr. 969 din 1 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați și va schimba în tot sentința instanței de fond, în sensul că va admite acțiunea, dispunând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia a pârâtului L.C., pe o perioadă de 3 ani de la data prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.A.I. – D.G.P. împotriva Deciziei nr. 212/A din 28 octombrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Modifică în tot decizia în sensul că admite apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 969 din 1 septembrie 2008 a Tribunalului Galați. Schimbă în tot sentința. Admite acțiunea și restrânge dreptul la liberă circulație a pârâtului în Italia pe o perioadă de 3 ani. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2009.