ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1420/2009

Asupra recursului penal de față,

Din actele și lucrările cauzei rezultă

următoarele:

Prin sentința penală

nr. 1334 din 24 octombrie 2005, în fond după casare, Tribunalul București a

condamnat pe inculpatul

D.C.,

la 5 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 71, art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. (2) lit. a)-f) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen.

Conform art. 118 lit. d) C. pen. a confiscat de la

inculpat 5 Ron.

S-a luat act că părțile vătămate G.M.C. și G.A. nu

s-au constituit părți civile.

Pentru a pronunța această soluție, pe baza probelor administrate,

prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:

În ziua de 27 octombrie 1997, în jurul orelor 12,30

martorul C.M. aflându-se în locuința sa, l-a văzut pe inculpat însoțit de alți doi

făptuitori, rămași neidentificați, urcând la apartamentul părții vătămate G.M.C.

din comuna Bragadiru, jud. Ilfov.

În continuare cei trei au ieșit în fața blocului,

unde a rămas unul dintre cei doi făptuitori, neidentificați, iar celălalt împreună

cu inculpatul, D.C. au revenit la ușa apartamentului părții vătămate și au

pătruns în interior prin deblocarea sistemului de închidere.

Văzând acestea, martorul C.M. s-a deplasat la

locuința fratelui părții vătămate G.A., căruia i-a povestit cele menționate mai

sus și împreună cu care a revenit la apartamentul părții vătămate.

Ajungând la ușă, G.A.

a constatat că sistemul de închidere prezenta urme de forțare, fiind rupt de la

jumătate și din declarațiile acestuia a rezultat că încercând să intre în

apartament nu a reușit să intre, deoarece s-a lovit de ceva. Obstacolul era

creat de inculpat și făptuitorul neidentificat care dându-și seama că au fost descoperiți

au încercat să părăsească locul faptei.

În această situație inculpatul

D.C. a pulverizat gaz dintr-un spray în direcția martorului G.A., după care, l-a

îmbrâncit lovindu-l de balustrada de pe hol, reușind să fugă de la locul

faptei.

Încercând să-l imobilizeze

pe inculpat , partea vătămată a fost amenințată cu o șurubelniță, care, după o

lovitură cu piciorul a reușit să-l deposedeze. În continuare, G.A. l-a

controlat în buzunare, constatând că avea asupra sa suma de 50.000 lei și

deoarece nu cunoștea proveniența i-a pus-o din nou în buzunar și l-a condus la poliție.

Imediat a fost anunțată

partea vătămată care deplasându-se la locuința sa a constatat că din interior i-a

fost sustrasă suma de 50.000 lei, în bancnote de 10.000 lei pe care o lăsase în

șifonier în aceeași zi , înaintea plecării din domiciliu.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul care a criticat-o sub aspectul nevinovăției

sale.

Prin decizia penală

nr. 1044 din 22 decembrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat apreciind că în raport de probele

administrate este pe deplin dovedită vinovăția inculpatului, iar pedeapsa

respectă prevederile art. 72 C. pen., fiind stabilită în limitele legii.

La 15 ianuarie 2009 a

declarat recurs inculpatul care a cerut repunerea în termen, motivarea și

probațiunea cererii fiind întemeiată pe dispozițiile art. 385

10

pct.

2 C. proc. pen.

În motivarea cererii

de repunere în termen, recurentul a arătat că nu a avut cunoștință de soluția

pronunțată în apel, deoarece la acel moment, se afla în Austria și nu s-a putut

prezenta la judecată deoarece și-a pierdut actele.

Procedând la

examinarea cererii în raport de prevederile art. 385

3

alin. (2) C.

proc. pen., se constată că sunt realizate cumulativ prevederile art. 364 C.

proc. pen., privind repunerea în termen, atât în ce privește existența cauzei temeinice

care a determinat întârzierea, cât și a termenului în care a fost cerută

repunerea în termen.

Astfel, din adresa

nr. 213485/DSDRP din 19 martie 2009 a Direcției Siguranța Deținerii și Regim

Penitenciar ( fil.37), cât și din procesul verbal de predare – primire din 15 decembrie

2008, (fil.40), rezultă că inculpatul D.C. a fost extrădat din Austria, la 15

decembrie 2008 și depus în Penitenciarul Rahova la 30 decembrie 2008.

Împrejurarea că

inculpatul s-a aflat în Austria, fiind extrădat la 15 decembrie 2008, după care

depus într-un loc legal de deținere, poate constitui în sensul legii, o cauză

temeinică de împiedicare a acestuia să efectueze demersul procesual al

recursului în termenul prevăzut de lege.

Pe de altă parte, cum

de la data extrădării efective, recurentul, începând cu 22 decembrie 2008 (fil.12

dos. apel) a cerut prin mai multe cereri, repunerea în termenul de recurs

pentru a-și dovedi nevinovăția, face realizabilă și cea de a doua cerință a

textului de lege cu privire la termenul în care se cere repunerea în termen.

Drept urmare considerentelor

de fapt și de drept ce preced, constatându-se realizate condițiile legii, în

temeiul art. 385

3

alin. (2) C. proc. pen., se va proceda la

repunerea inculpatului în termenul de recurs, iar pe fond, la analizarea

motivelor de recurs formulate în scris și oral prin prisma cazurilor de casare invocate

și a dispozițiilor legale care privise calea de atac a recursului.

În esență, prin motivele

de recurs s-au susținut critici care vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor

atacate referitoare la greșita condamnare doar pe baza unei declarații

singulare a martorului G.A., greșita încadrare a faptei care în sensul legii nu

poate fi decât o tentativă la tâlhărie și în fine, într-un subsidiar îndepărtat

s-a solicitat și o individualizare corectă a pedepsei.

În drept au fost

invocate cazurile de casare înscrise în art. 385

9

alin. (1) pct. 18,

17 și 14 C. proc. pen.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârilor atacate în raport de aceste critici, de cazurile de

casare invocate, cât și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. se constată, pentru considerentele ce urmează că recursul este

nefondat.

Instanțele au făcut o

completă cercetare - a faptei dedusă judecății - administrând probe din care a

rezultat în mod cert vinovăția inculpatului în comiterea tâlhăriei, cât și o

corectă stare de fapt în raport de care s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare

faptei comisă de acesta.

Pe parcursul

procesului inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, dar nici nu a putut da

o explicație plauzibilă prezenței sale în comuna Bragadiru, respingând, de

altfel fără nici o justificarea evidența faptei și surprinderea sa în flagrant la

locul faptei, urmărirea și conducerea la organul de poliție de martori și de

partea vătămată, după cum și identificarea acestuia la acel moment.

Este evident că deși

inculpatul își neagă vehement vinovăția, martorul

C.M. l-a observat, în timp ce era însoțit de alte

două persoane, urcând și coborând de la apartamentul părții vătămate G.C.,

acesta fiind motivul pentru care a fost anunțat fratele părții civile

respectiv, G.A., care, împreună cu martorul l-a surprins pe inculpat în

apartament unde intrase prin spargerea butucului ce asigura închiderea ușii.

Mai mult, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a

agresat pe partea vătămată căruia i-a pulverizat un gaz lacrimogen în față, l-a

îmbrâncit și amenințat cu șurubelnița.

Din coroborarea declarației martorului C.M. și a

părții vătămate G.L.A. a rezultat - tot fără echivoc - că inculpatul a fost deposedat

de șurubelniță, imobilizat și condus, de aceștia cât și de martorul T.R.C.,

care li s-a alăturat, la poliție unde a fost identificat.

Pe de altă parte, din procesul verbal de cercetare a

locului faptei a rezultat că ușa de acces în apartamentul părții vătămate G.C. prezenta

urme de forțare la sistemul de asigurare, în interior s-au constatat urme de

răvășire( așa cum se poate observa și din planșele fotografice) și totodată s-a

constatat „ un miros iritant înțepător caracteristic gazului iritant lacrimogen

despre care martorii au afirmat că provine la un spray folosit de inculpat.

Desigur, în acest context probator declarațiile

inculpatului rămân singulare și fără a se baza sau corobora cu martori sau acte

în sensul celor susținute.

Sub acest aspect soluția de condamnare nu reprezintă

o eroare de fapt ci este rezultatul probelor coroborate și administrate în

cauză.

Tot astfel, nu se poate discuta despre o greșeală nici

în ce privește încadrarea juridică a activității infracționale într-o

infracțiune consumată de tâlhărie calificată.

Este fără îndoială că, infracțiunea de tâlhărie este

consumată când executarea acțiunii principale, de furt, a fost consumată.

Ori, în speță, surprinderea

făptuitorului s-a făcut după ce acesta răvășise lucrurile părții vătămate și

reușise să sustragă din șifonier suma de 50.000 lei ( Ron) pe care partea

vătămată o pusese în acel loc în dimineața zilei în care s-a comis fapta.

În consecință, la

momentul surprinderii inculpatului în apartament acțiunea principală de furt,

fusese executată, iar violențele și amenințările s-au plasat ulterior acestui

moment, când inculpatul a intenționat în acest mod să-și asigure scăparea.

Asupra acestuia s-a găsit și suma de

50.000 lei, dar partea vătămată G.A. și martorul nu cunoșteau dacă-i aparține

părții vătămate G.C. care a sosit mai târziu, la poliție, iar lipsa a

constatat-o ulterior când a verificat ceea ce i se sustrăsese din apartament.

Ori, este evident că, în împrejurările

descrise, la momentul la care inculpatul a întrebuințat violențe pentru a-și

asigura scăparea, avea asupra sa (în buzunar) suma de 50.000 lei pe care partea

vătămată o deținea în șifonier, situație în care prin deposedarea intervenită executase

și acțiunea principală de furt, ceea ce în drept caracterizează o infracțiunea

de tâlhărie consumată.

Cât privește pedeapsa aplicată, aceasta

respectă dispozițiile art. 72 C. pen., limitele legale sancționatoare,

reflectând nu numai pericolul social al faptei comise, dar și al inculpatului

recidivist care are în antecedente condamnări pentru infracțiuni de furt și tâlhărie

Pentru toate aceste considerente criticile

sunt nefondate și potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.

În baza art. 385

17

alin. (4) C.

proc. pen. combinat cu art. 88 C. pen. se va computa din pedeapsa aplicată

durata reținerii și arestării preventive la zi.

Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în termen cu privire la recursul declarat de

inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 1044 din 22 decembrie 2005 a

Curții de Apel București, secția I penală.

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 octombrie 1997

la 27 februarie 1998 și de la 15 decembrie 2008 la 15 aprilie 2009.

Obligă recurentul inculpat la 200 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15

aprilie 2009.