ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1420/2009

Asupra recursului penal de față, Din actele și lucrările cauzei rezultă următoarele: Prin sentința penală nr. 1334 din 24 octombrie 2005, în fond după casare, Tribunalul București a condamnat pe inculpatul D.C., la 5 ani și 6 luni închisoare, în condițiile art. 71, art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prev. de art. 211 alin. (2) lit. a)-f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 C. pen. Conform art. 118 lit. d) C. pen. a confiscat de la inculpat 5 Ron. S-a luat act că părțile vătămate G.M.C. și G.A. nu s-au constituit părți civile. Pentru a pronunța această soluție, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut următoarea stare de fapt: În ziua de 27 octombrie 1997, în jurul orelor 12,30 martorul C.M.

aflându-se în locuința sa, l-a văzut pe inculpat însoțit de alți doi făptuitori, rămași neidentificați, urcând la apartamentul părții vătămate G.M.C. din comuna Bragadiru, jud. Ilfov. În continuare cei trei au ieșit în fața blocului, unde a rămas unul dintre cei doi făptuitori, neidentificați, iar celălalt împreună cu inculpatul, D.C. au revenit la ușa apartamentului părții vătămate și au pătruns în interior prin deblocarea sistemului de închidere. Văzând acestea, martorul C.M. s-a deplasat la locuința fratelui părții vătămate G.A., căruia i-a povestit cele menționate mai sus și împreună cu care a revenit la apartamentul părții vătămate. Ajungând la ușă, G.A. a constatat că sistemul de închidere prezenta urme de forțare, fiind rupt de la jumătate și din declarațiile acestuia a rezultat că încercând să intre în apartament nu a reușit să intre, deoarece s-a lovit de ceva.

Obstacolul era creat de inculpat și făptuitorul neidentificat care dându-și seama că au fost descoperiți au încercat să părăsească locul faptei. În această situație inculpatul D.C. a pulverizat gaz dintr-un spray în direcția martorului G.A., după care, l-a îmbrâncit lovindu-l de balustrada de pe hol, reușind să fugă de la locul faptei. Încercând să-l imobilizeze pe inculpat , partea vătămată a fost amenințată cu o șurubelniță, care, după o lovitură cu piciorul a reușit să-l deposedeze. În continuare, G.A. l-a controlat în buzunare, constatând că avea asupra sa suma de 50.000 lei și deoarece nu cunoștea proveniența i-a pus-o din nou în buzunar și l-a condus la poliție. Imediat a fost anunțată partea vătămată care deplasându-se la locuința sa a constatat că din interior i-a fost sustrasă suma de 50.000 lei, în bancnote de 10.000 lei pe care o lăsase în șifonier în aceeași zi , înaintea plecării din domiciliu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul care a criticat-o sub aspectul nevinovăției sale. Prin decizia penală nr. 1044 din 22 decembrie 2005, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat apreciind că în raport de probele administrate este pe deplin dovedită vinovăția inculpatului, iar pedeapsa respectă prevederile art. 72 C. pen., fiind stabilită în limitele legii. La 15 ianuarie 2009 a declarat recurs inculpatul care a cerut repunerea în termen, motivarea și probațiunea cererii fiind întemeiată pe dispozițiile art. 385 10 pct. 2 C. proc. pen. În motivarea cererii de repunere în termen, recurentul a arătat că nu a avut cunoștință de soluția pronunțată în apel, deoarece la acel moment, se afla în Austria și nu s-a putut prezenta la judecată deoarece și-a pierdut actele.

Procedând la examinarea cererii în raport de prevederile art. 385 3 alin. (2) C. proc. pen., se constată că sunt realizate cumulativ prevederile art. 364 C. proc. pen., privind repunerea în termen, atât în ce privește existența cauzei temeinice care a determinat întârzierea, cât și a termenului în care a fost cerută repunerea în termen. Astfel, din adresa nr. 213485/DSDRP din 19 martie 2009 a Direcției Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar ( fil.37), cât și din procesul verbal de predare – primire din 15 decembrie 2008, (fil.40), rezultă că inculpatul D.C. a fost extrădat din Austria, la 15 decembrie 2008 și depus în Penitenciarul Rahova la 30 decembrie 2008. Împrejurarea că inculpatul s-a aflat în Austria, fiind extrădat la 15 decembrie 2008, după care depus într-un loc legal de deținere, poate constitui în sensul legii, o cauză temeinică de împiedicare a acestuia să efectueze demersul procesual al recursului în termenul prevăzut de lege.

Pe de altă parte, cum de la data extrădării efective, recurentul, începând cu 22 decembrie 2008 (fil.12 dos. apel) a cerut prin mai multe cereri, repunerea în termenul de recurs pentru a-și dovedi nevinovăția, face realizabilă și cea de a doua cerință a textului de lege cu privire la termenul în care se cere repunerea în termen. Drept urmare considerentelor de fapt și de drept ce preced, constatându-se realizate condițiile legii, în temeiul art. 385 3 alin. (2) C. proc. pen., se va proceda la repunerea inculpatului în termenul de recurs, iar pe fond, la analizarea motivelor de recurs formulate în scris și oral prin prisma cazurilor de casare invocate și a dispozițiilor legale care privise calea de atac a recursului.

În esență, prin motivele de recurs s-au susținut critici care vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârilor atacate referitoare la greșita condamnare doar pe baza unei declarații singulare a martorului G.A., greșita încadrare a faptei care în sensul legii nu poate fi decât o tentativă la tâlhărie și în fine, într-un subsidiar îndepărtat s-a solicitat și o individualizare corectă a pedepsei. În drept au fost invocate cazurile de casare înscrise în art. 385 9 alin. (1) pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârilor atacate în raport de aceste critici, de cazurile de casare invocate, cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. se constată, pentru considerentele ce urmează că recursul este nefondat.

Instanțele au făcut o completă cercetare - a faptei dedusă judecății - administrând probe din care a rezultat în mod cert vinovăția inculpatului în comiterea tâlhăriei, cât și o corectă stare de fapt în raport de care s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptei comisă de acesta. Pe parcursul procesului inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, dar nici nu a putut da o explicație plauzibilă prezenței sale în comuna Bragadiru, respingând, de altfel fără nici o justificarea evidența faptei și surprinderea sa în flagrant la locul faptei, urmărirea și conducerea la organul de poliție de martori și de partea vătămată, după cum și identificarea acestuia la acel moment. Este evident că deși inculpatul își neagă vehement vinovăția, martorul C.M.

l-a observat, în timp ce era însoțit de alte două persoane, urcând și coborând de la apartamentul părții vătămate G.C., acesta fiind motivul pentru care a fost anunțat fratele părții civile respectiv, G.A., care, împreună cu martorul l-a surprins pe inculpat în apartament unde intrase prin spargerea butucului ce asigura închiderea ușii. Mai mult, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul a agresat pe partea vătămată căruia i-a pulverizat un gaz lacrimogen în față, l-a îmbrâncit și amenințat cu șurubelnița. Din coroborarea declarației martorului C.M. și a părții vătămate G.L.A. a rezultat - tot fără echivoc - că inculpatul a fost deposedat de șurubelniță, imobilizat și condus, de aceștia cât și de martorul T.R.C., care li s-a alăturat, la poliție unde a fost identificat.

Pe de altă parte, din procesul verbal de cercetare a locului faptei a rezultat că ușa de acces în apartamentul părții vătămate G.C. prezenta urme de forțare la sistemul de asigurare, în interior s-au constatat urme de răvășire( așa cum se poate observa și din planșele fotografice) și totodată s-a constatat „ un miros iritant înțepător caracteristic gazului iritant lacrimogen despre care martorii au afirmat că provine la un spray folosit de inculpat. Desigur, în acest context probator declarațiile inculpatului rămân singulare și fără a se baza sau corobora cu martori sau acte în sensul celor susținute. Sub acest aspect soluția de condamnare nu reprezintă o eroare de fapt ci este rezultatul probelor coroborate și administrate în cauză.

Tot astfel, nu se poate discuta despre o greșeală nici în ce privește încadrarea juridică a activității infracționale într-o infracțiune consumată de tâlhărie calificată. Este fără îndoială că, infracțiunea de tâlhărie este consumată când executarea acțiunii principale, de furt, a fost consumată. Ori, în speță, surprinderea făptuitorului s-a făcut după ce acesta răvășise lucrurile părții vătămate și reușise să sustragă din șifonier suma de 50.000 lei ( Ron) pe care partea vătămată o pusese în acel loc în dimineața zilei în care s-a comis fapta. În consecință, la momentul surprinderii inculpatului în apartament acțiunea principală de furt, fusese executată, iar violențele și amenințările s-au plasat ulterior acestui moment, când inculpatul a intenționat în acest mod să-și asigure scăparea.

Asupra acestuia s-a găsit și suma de 50.000 lei, dar partea vătămată G.A. și martorul nu cunoșteau dacă-i aparține părții vătămate G.C. care a sosit mai târziu, la poliție, iar lipsa a constatat-o ulterior când a verificat ceea ce i se sustrăsese din apartament. Ori, este evident că, în împrejurările descrise, la momentul la care inculpatul a întrebuințat violențe pentru a-și asigura scăparea, avea asupra sa (în buzunar) suma de 50.000 lei pe care partea vătămată o deținea în șifonier, situație în care prin deposedarea intervenită executase și acțiunea principală de furt, ceea ce în drept caracterizează o infracțiunea de tâlhărie consumată.

Cât privește pedeapsa aplicată, aceasta respectă dispozițiile art. 72 C. pen., limitele legale sancționatoare, reflectând nu numai pericolul social al faptei comise, dar și al inculpatului recidivist care are în antecedente condamnări pentru infracțiuni de furt și tâlhărie Pentru toate aceste considerente criticile sunt nefondate și potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. combinat cu art. 88 C. pen. se va computa din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive la zi. Văzând și prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite cererea de repunere în termen cu privire la recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva deciziei penale nr. 1044 din 22 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 27 octombrie 1997 la 27 februarie 1998 și de la 15 decembrie 2008 la 15 aprilie 2009. Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2009.