- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 22 octombrie 2013
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 22.10.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 4599/291/2010
S-a luat în examinare cererea formulată de petenții B.M. și B.V., prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 4599/291/2010* al Judecătoriei Roman. La apelul nominal nu au răspuns petenții B.M., B.V. și intimații Comuna Boțești, Comisia comunală Boțești de aplicare a Legii nr. 18/1991, Comisia județeană Neamț pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluționat la data de 10 octombrie 2013. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare, ca rămasă fără obiect.
Constatând că dosarul a cărui soluționare se solicită a fost soluționat;
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petenții B.M. și B.V. prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 4599/291/2010* al Judecătoriei Roman. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință, publică astăzi 22 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM