ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5801/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5801/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin Procesul-verbal de constatare a contravenției seria R11 nr… din 5 decembrie 2011 a fost sancționată contravenienta C.A.P. pentru săvârșirea contravenției prevăzute de dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 15/2002, constând în aceea că la data de 8 iunie 2011 a circulat, fără a deține rovinietă valabilă, în locul Autostrada A2 km 12 + 450 m, în zona localității Glina, județul Ilfov. Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la dala de 6 aprilie 2012, contravenienta C.A.P. a solicitat instanței anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit de intimata CNADNR - SA Cestrin. Prin Încheierea din 8 martie 2013, Judecătoria Cornetu a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia, pe cale administrativă, Judecătoriei Sibiu, în temeiul art. 23 alin. (4) raportat la art. 3 din Legea nr. 2/2013, față de domiciliul contravenientei.
Prin Sentința nr. 4741 din 12 septembrie 2013, Judecătoria Sibiu, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând că raportului juridic dedus judecății îi sunt aplicabile prevederile O.G. nr. 15/2002 în forma avută anterior modificării prin dispozițiile Legii nr. 2/2013, respectiv prevederile art. 32 din O.G. nr. 2/2001. Analizând lucrările dosarului, înalta Curte constată inexistența conflictului negativ de competență, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 20 C. proc. civ., există conflict de competență: (1) când două sau mai multe instanțe se declară deopotrivă competente să judece aceeași pricină; (2) când două sau mai multe instanțe s-au declarat necompetente de a judeca aceeași pricină.
Prin urmare, pentru existența conflictului negativ de competență este necesară întrunirea cumulativă a mai multor condiții, și anume: să existe două sau mai multe instanțe sesizate cu aceeași pricină (aceleași părți, obiect și cauză), instanțele să se fi declarat necompetente prin hotărâri rămase irevocabile, declinările de competență să fie reciproce, cei puțin una din aceste instanțe să fie competentă să soluționeze cererea respectivă. În speță, se constată că aceste condiții nu sunt îndeplinite, întrucât Judecătoria Cornetu a înaintat cauza prin încheiere, pe cale administrativă, Judecătoriei Sibiu, iar această instanță a hotărât irevocabil că Judecătoria Cornetu este competentă să soluționeze cauza și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
În aceste condiții, analizând cerințele reglementate de dispozițiile art. 20 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că declinările de competență între cele două instanțe, Judecătoria Cornetu și Judecătoria Sibiu, nu s-au făcut prin hotărâri rămase irevocabile, drept urmare se constată inexistența conflictului negativ de competență și se trimite cauza la Judecătoria Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată că nu există conflict negativ de competență. Trimite cauza la Judecătoria Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.