ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2387/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1781/109/2012, în baza art. 300 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 b alin. (1) și art. 160 h alin. (2) C. proc. pen., a fost constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului M.G. aflat în Penitenciarul Colibași, care a fost menținută, iar în baza art. 139 C. proc. pen. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive luate împotriva inculpatului P.L., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută de art. 145 C. proc. pen. S-a înstituit în sarcina inculpatului respectarea dispozițiile art. 145 alin. (1 1 ) lit. a) - d) C. proc.

pen., respectiv: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, respectiv poliția de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. (3) C. proc. pen. S-a dispus punerea în libertate a inculpatului P.L. de sub puterea mandatului de arestare preventivă dispus prin încheierea de ședință nr. 100/CC din 23 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Argeș în Dosarul nr. 5629/109/2011 la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a reținut că prin sentința penală nr. 333 din 10 mai 2012, Tribunalul Argeș a dispus condamnarea inculpatului M.G. la pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., și a inculpatului P.L. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, fiind interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. În fapt, s-a reținut că inculpatul P.L., în cursul anului 2011, i-a ajutat pe investigatorul sub acoperire G.C. și inculpații N.M.O., S.G., persoane cercetate penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, să ia legătura cu inculpatul M.G.

și Ie-a solicitat în numele acestuia, sau împreună cu acesta, diferite sume de bani pentru a interveni pe lângă funcționari publici cu atribuții în domeniul dispunerii și efectuării expertizei medico-legale de calcul retroactiv al alcoolemiei, pentru a rezulta o concentrație alcoolică sub limita pentru care fapta este prevăzută ca infracțiune. De asemenea, s-a mai reținut că același inculpat, în cursul anului 2011 și în baza unei rezoluții infracționale unice, i-a remis inculpatului S.G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, o declarație de consum alcool, pe care acesta urma să o folosească în fața organelor de cercetare penală în scopul obținerii unei concentrații alcoolice sub limita legală, după efectuarea unui calcul retroactiv la I.N.M.L.

Mina Minovici București și l-a ajutat pe inculpatul N.M.O. să procure un asemenea înscris prin intermediul inculpatului M.G. Curtea a apreciat că în ceea ce îl privește pe inculpatul M.G. în raport cu art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal. Din actele dosarului s-au desprins indicii că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat.

În plus, condamnarea inculpatului de prima instanță, chiar nedefinitivă, justifică menținerea arestării sale preventive, aceasta fiind în acord și cu temeiul prevăzut în art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată și de Statul Român prin Legea nr. 30/1994, respectiv „dacă este deținut legal pe baza condamnării pronunțate de către un tribunal competent”. Cu privire la inculpatul P.L., Curtea a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acestuia s-au schimbat și în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., prin care măsura preventivă se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Curtea a reținut că înfracțiunile pentru care este judecat inculpatul prezintă un anumit grad de pericol social, însă, așa cum arată dispozițiile art. 136 - alegerea măsurii nu se poate fundamenta exclusiv pe acest considerent - este de altfel și practica constantă a Înaltei Curți și a Curții Europene a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât, în cauză, de la luarea măsurii arestării s-au scurs aproximativ 6 luni. Din perspectiva dispozițiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la elementele ce caracterizează persoana celui în cauză, vârsta acestuia și lipsa antecedentelor penale, stadiul procedurilor, precum și scopul măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc.

pen., sunt pertinente și constituie tot atâtea criterii din cele enumerate cu titlu exemplificativ de alin. (8) al aceluiași articol, care pot sta la baza luării față de cel în cauză a unei alte măsuri preventive, alternative la detenție. Este adevărat, prin mai multe hotărâri pronunțate asupra chestiunii prevenției până la acest moment Curtea de Apel a menținut detenția preventivă a inculpatului, însă acesta nu poate constitui un temei al prelungirii acesteia sine die, la fiecare termen de judecată la care instanța pune în discuție legalitatea și temeinicia arestării, în conformitate cu prevederile art. 300 2 rap. la art. 160 b C. proc. pen., fiind necesar un nou examen al cauzei concrete deduse judecății, în raport cu faptele pentru care a fost dispusă arestarea inculpatului, calitatea acestuia, modul în care se reține de judecătorul fondului că a săvârșit faptele, natura infracțiunilor, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana acuzatului.

Recurentul-inculpat P.L. prezintă suficiente garanții că, odată lăsat în libertate, s-ar putea atinge scopul preventiv printr-o altă măsură, alternativă la detenție, atâta vreme cât acesta nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, fiind judecat în procedura simplificată prevăzută de disp. art. 320 1 C. proc. pen. De aceea, la acest moment ar trebui să opereze o distincție între cei doi inculpați, în sensul precizat în hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că dacă gravitatea pedepsei aplicate poate fi reținută ca un factor care l-ar conduce la a se sustrage judecății, eliberarea sa trebuie ordonată, dacă se obțin garanții suficiente care-i asigură prezența în fața autorităților.

Riscul sustragerii descrește, în principiu, în mod necesar, cu trecerea timpului de detenție preventivă, pentru că imputarea probabilă a duratei acestei detenții asupra pedepsei privative de libertate la care cel deținut poate aprecia că va fi condamnat este de natură să-l facă să considere acesta eventualitate mai puțin de temut și să reducă din tentația sustragerii. În argumentarea soluției privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, instanța a avut în vedere și principiul egalității de tratament, o parte dintre inculpații care sunt cercetați și condamnați în prezenta cauză fiind liberi. Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și recurentul-inculpat M.G.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și recurentul-inculpat M.G., Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Înalta Curtea nu poate împărtăși opinia instanței de apel că punerea în libertate a inculpatului P.L., în acest moment procesual, prin luarea unei măsuri alternative detenției provizorii se justifică, întrucât aceasta trebuia interpretată în mod corelat cu temeiurile de fapt și de drept ce justificau menținerea măsurii arestării preventive, în continuare, luând în considerare mai cu seamă natura activității infracționale, condițiile concrete în care aceasta s-a desfășurat, multitudinea și complexitatea faptelor ilegale comise, astfel cum au fost expuse în actul de inculpare.

Potrivit C. proc. pen., similar reglementărilor din majoritatea legislațiilor europene, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. În cauză, se constată că temeiurile care au stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. b) și f) C. proc. pen. pentru recurentul-inculpat M.G.

și intimatul-inculpat P.L. subzistă și în prezent. Cercetarea inculpaților în stare de libertate în stadiul actual al procesului ar crea o rezonanță socială negativă în rândul opiniei publice, o stare de neîncredere în actul de justiție dată fiind complexitatea deosebită a cauzei, prin faptul că subzistă presupunerea rezonabilă de vinovăție privind activitatea infracțională dedusă judecății, existând și o soluție de condamnare în acest sens, chiar nedefinitivă, care însă se întemeiază pe probe ce susțin vinovăția inculpaților. Sub acest aspect, și la acest moment subzistă temeiurile care au determinat luarea și, ulterior, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților, consideră că se impune privarea în continuare de libertate a acestora, urmând a se constata, cu privire la durata măsurii preventive că, deși este îndelungată, aceasta nu este nerezonabilă.

Examinând situația inculpaților pe tărâmul art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea constată totodată că detenția provizorie a acestora, cel puțin pentru moment, întrunește exigența proporționalității între scopul legitim urmărit și dreptul la viață. Orice detenție provizorie conformă legii implică prin natura sa și o restrângere a dreptului la viață privată și familială. În atare situație este de constatat că nu sunt îndeplinite condițiile înlocuirii măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea, iar instanță de apel, făcând aplicarea art. 139 alin. (1) C. proc. pen. cu cea prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. b) rap. la art. 145 C. proc. pen., în ceea ce îl privește pe intimatul-inculpat P.L.

a pronunțat sub acest aspect o soluție nelegală și netemeinică. Fără a mai face referire la cerința prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că există probe, și nu doar indicii temeinice, Curtea constată că în continuare este îndeplinită inclusiv cea de-a două condiție cumulativă prevăzută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în sensul că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, așa încât există temerea că, puși în libertate, vor comite alte fapte de natură penală, cu prejudicii materiale importante. Referitor la termenul rezonabil, Curtea constată că arestarea preventivă timp de aproximativ 7 luni din 23 noiembrie 2011, într-o cauză în care pericolul real pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta în prezent lăsarea celor 2 inculpați în libertate, ar putea zădărnici aflarea adevărului este conformă cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instața dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În raport cu art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituția României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, asigurarea desfășurării în bune condiții a procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și în starea de neliniște, în sentimentul de insecuritate în rândul societății, generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni grave sunt cercetate și judecate în stare de libertate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești împotriva încheierii din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1781/109/2012. Va casa în parte încheierea atacată numai în ceea ce privește pe inculpatul P.L. și, rejudecând: Va înlătura dispoziția privind înlocuirea măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului P.L.

cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Va menține starea de arest a inculpatului P.L. și va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva aceleiași încheieri. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpații M.G. și P.L. vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești împotriva încheierii din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 1781/109/2012. Casează în parte încheierea atacată numai în ceea ce privește pe inculpatul P.L. și, rejudecând: Înlătură dispoziția privind înlocuirea măsurii arestării preventive luată împotriva inculpatului P.L. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. În baza art. 300 2 rap. la art. 160 b alin. (1), (3) C. proc. pen., menține starea de arest a inculpatului P.L.

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva aceleiași încheieri. Obligă recurentul inculpat M.G. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru inculpatul P.L. se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 05 iulie 2012.