ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul R.S., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1022/42/2013 al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. La apelul nominal se prezintă petentul personal, lipsind intimata Regia Autonomă Transport Comun (RATC) Constanța. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit ECRIS - sistemul național de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere are termen de judecată la data de 13 martie 2014. La data de 18 februarie 2014 intimata a depus la dosar, prin fax, o petiție prin care a solicitat respingerea cererii de strămutare, ca inadmisibilă.
Petentul solicită admiterea cererii de strămutare. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Admite cererea formulată de petentul R.S., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1022/42/2013 al Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Ploiești, la Curtea de Apel Brașov. Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanță înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2014. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.