ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3872/2013

Deliberând

asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului

constată următoarele:

La data de 14

martie 2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr.

2051/198/2012 plângerea contravențională formulată de petenta SC C.L. SRL

în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N.

În motivarea

plângerii formulate, petena a arătat, în esență, că procesul-verbal

contestat este netemeinic și nelegal.

În dovedirea

plângerii formulate, petenta a depus la dosar înscrisuri, în copie.

Intimata nu a

formulat întâmpinare, însă a depus înscrisuri în probațiune.

Prin

sentința civilă nr. 1785 din 04 aprilie 2013, a fost admisă excepția

necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brezoi, invocată din oficiu

și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoria Craiova,

cu motivarea că potrivit art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002 privind

aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua

de drumuri naționale în România, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 2/2013, „(...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare

a contravenției se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție

domiciliază sau își are sediul contravenientul” dispoziții care sunt de

imediată aplicare.

Prin sentința

civilă nr. 9472 din 18 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Craiova, secția civilă,

s-a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și în

consecință s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la

Judecătoria Brezoi, reținându-se în considerente că prev. art. 32 alin. (2) din

O.G. nr. 2/2001, în vigoare la data sesizării instanței, sunt aplicabile în

speță, respectiv instanța în circumscripția teritorială a căreia a fost

săvârșită contravenția.

Ivindu-se

conflictul negativ de competență, conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ.,

dosarul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea

regulatorului de competență.

Înalta Curte

stabilește competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi,

pentru considerentele care urmează.

Înalta Curte

constată că la data de 14 martie 2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei

Brezoi sub nr. 2051/198/2012 plângerea contravențională formulată de petenta SC

C.L. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N., prin

care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție din 22 februarie

2012.

În

pronunțarea regulatorului de competență, trebuie avut în vedere că, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru

accelerarea soluționării proceselor, C. proc. civ. a suferit numeroase modificări,

introducându-se art. 159

1

, care stabilește regimul juridic al

excepției de necompetență, respectiv al persoanelor sau organelor care pot

invoca necompetență și până la ce moment al procesului.

Art. 159

alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în forma astfel cum a fost modificată de Legea

nr. 202/2010, arată în ce situație competența teritorială este exclusivă. În

speță, este de ordine publică și competența teritorială stabilită prin legi

speciale, respectiv cea vizând contravențiile, anume O.G. nr. 2/2001, care

stabilește o competență teritorială exclusivă cu privire la art. 32 din O.G.

nr. 2/2001.

Potrivit

acestor dispoziții legale, competența teritorială revine judecătoriei în a

cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta, competența stabilită de O.G. nr.

2/2001 ca lege specială fiind una absolută, așa încât competența nu se poate

stabili în funcție de instanța de domiciliu a contravenientului.

Legea nr.

2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum

și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce

după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

: „prin derogare de la

dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în

a căreia circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.

Această normă

de competență teritorială, derogatorie de la disp. O.G. nr. 2/2001 este

cuprinsă în Secțiunea a II-a din Legea nr. 2/2012, ce poartă denumirea de

Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și

în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar

distincția între cele două materii.

Însă,

potrivit disp. art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 cuprinse în capitolul

Dispoziții tranzitorii și finale „procesele în primă instanță, precum și căile

de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată

la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței

instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente

potrivit prezentei legi”.

De asemenea,

alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la

ce cauze se referă alin. (1), respectiv:

- (2)

„Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei

legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se

trimit la curțile de apel” și

- (3)

„Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului

administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi,

sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.”

Drept urmare,

din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată

că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în

materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materia

contravențională.

Așadar, de

vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia

contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această

materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept

public și nu drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi

interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc moficiări

în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ

și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art.

XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului

administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul

că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în

vedere considerentele reținute, disp. art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică

numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare

a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță,

plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013

la data de 14 martie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina

petentului a fost localitatea Seaca, județul Vâlcea, zonă situată în

circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competență

să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în

vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie

contravențională.

În

consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și disp. art. 22

alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a

cauzei la Judecătoria Brezoi, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea

judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2013.