ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3872/2013

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: La data de 14 martie 2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr. 2051/198/2012 plângerea contravențională formulată de petenta SC C.L. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. SA - C.E.S.T.R.I.N. În motivarea plângerii formulate, petena a arătat, în esență, că procesul-verbal contestat este netemeinic și nelegal. În dovedirea plângerii formulate, petenta a depus la dosar înscrisuri, în copie. Intimata nu a formulat întâmpinare, însă a depus înscrisuri în probațiune. Prin sentința civilă nr. 1785 din 04 aprilie 2013, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Brezoi, invocată din oficiu și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoria Craiova, cu motivarea că potrivit art. 10 1 din O.G.

nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale în România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, „(...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul” dispoziții care sunt de imediată aplicare. Prin sentința civilă nr. 9472 din 18 iunie 2013, pronunțată de Judecătoria Craiova, secția civilă, s-a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și în consecință s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei la Judecătoria Brezoi, reținându-se în considerente că prev. art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001, în vigoare la data sesizării instanței, sunt aplicabile în speță, respectiv instanța în circumscripția teritorială a căreia a fost săvârșită contravenția. Ivindu-se conflictul negativ de competență, conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost trimis Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Înalta Curte stabilește competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, pentru considerentele care urmează. Înalta Curte constată că la data de 14 martie 2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr. 2051/198/2012 plângerea contravențională formulată de petenta SC C.L. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R.

SA - C.E.S.T.R.I.N., prin care a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție din 22 februarie 2012. În pronunțarea regulatorului de competență, trebuie avut în vedere că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, C. proc. civ. a suferit numeroase modificări, introducându-se art. 159 1 , care stabilește regimul juridic al excepției de necompetență, respectiv al persoanelor sau organelor care pot invoca necompetență și până la ce moment al procesului. Art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în forma astfel cum a fost modificată de Legea nr. 202/2010, arată în ce situație competența teritorială este exclusivă. În speță, este de ordine publică și competența teritorială stabilită prin legi speciale, respectiv cea vizând contravențiile, anume O.G.

nr. 2/2001, care stabilește o competență teritorială exclusivă cu privire la art. 32 din O.G. nr. 2/2001. Potrivit acestor dispoziții legale, competența teritorială revine judecătoriei în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta, competența stabilită de O.G. nr. 2/2001 ca lege specială fiind una absolută, așa încât competența nu se poate stabili în funcție de instanța de domiciliu a contravenientului. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a căreia circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”. Această normă de competență teritorială, derogatorie de la disp. O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a II-a din Legea nr. 2/2012, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar distincția între cele două materii. Însă, potrivit disp. art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”.

De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: - (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și - (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.” Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materia contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc moficiări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XXIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, disp. art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013 la data de 14 martie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului a fost localitatea Seaca, județul Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competență să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și disp. art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Brezoi, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 noiembrie 2013.