ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3260/2013

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele: La 8 martie 2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr. 1874/198/2012 plângerea contravențională formulată de petentul D.C.M. în contradictoriu cu intimata CNADNR SA - C. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției din 31 ianuarie 2012, emis de intimată. În motivarea plângerii formulate, petentul a invocat, pe cale de excepție, nulitatea absolută a procesului-verbal, acesta fiind întocmit cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, nefiind semnat de agentul constatator. La termenul de judecată din 4 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a constat că, potrivit art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 "... plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la Judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul". Aceste dispoziții fiind procedurale, sunt de imediată aplicare. În opinia acestei instanțe, art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002 stabilește o competență teritorială exclusivă, pe care părțile nu o pot înlătura, motiv în raport de care a constatat că sunt incidente prevederile art. 159 alin. (1) teza 2 C. proc.

civ. Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Craiova la 25 aprilie 2013 sub nr. 1874/198/2012. La termenul de judecată din 3 iunie 2013, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Craiova și a rămas în pronunțare pe excepția invocată. Prin Sentința civilă nr. 8647 din 3 iunie 2013, Judecătoria Craiova a admis excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a sesizării formulată de petent în favoarea Judecătoriei Brezoi. A constatat ivit conflictul de competență motiv pentru care a înaintat dosarul pentru pronunțarea regulatorului de competență. S-a reținut că, în raport de data înregistrării dosarului pe rolul Judecătoriei Brezoi, respectiv 8 martie 2012, legea procedurală aplicabilă este Codul de procedură de la 1865 (vechiul cod de procedură civilă).

În drept, potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, "contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor", iar conform art. 32 din O.G. nr. 2/2001, plângerea este de competența Judecătoriei în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția. S-a constatat că din cuprinsul procesului-verbal de contravenție rezultă că locul săvârșirii contravenției este localitatea Seaca, județul Vâlcea, localitate care, potrivit anexei la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în raza de competență teritorială a Judecătoriei Brezoi.

În același sens, în Secțiunea 2 Capitolul I din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri privind degrevarea instanțelor judecătorești se prevede: "Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal". S-a apreciat că în cadrul respectivei secțiuni, actul normativ din domeniul contravențional este O.G. nr. 15/2002, iar restul sunt acte normative din domeniul contenciosului administrativ care au caracter special, care sunt modificate în ceea ce privește normele de trimitere la Legea nr. 554/2004. În opinia acestei instanțe, legiuitorul a considerat că este necesar să se facă distincție între actul administrativ reprezentat de procesul-verbal de contravenție și celelalte acte administrative.

În aceste condiții, Judecătoria Craiova a apreciat că art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 exclude plângerile contravenționale, fiind aplicabil doar actelor normative din domeniul contenciosului administrativ care au caracter special, nu și plângerilor contravenționale, care, deși privesc un act administrativ este stabilită o competență specială, derogatorie de la dreptul comun. Față de aceste argumente, Judecătoria Craiova a constatat caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională, față de dispozițiile art. 159 alin. (3) C. proc. civ. raportate la dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001, republicată și art. XXIII din Lege nr. 2/2013 și a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petentul D.C.M.

în contradictoriu cu intimata CNADNR SA C. în favoarea Judecătoriei Brezoi - Vâlcea. Înalta Curte constată existența conflictului negativ de competență între cele două instanțe, care s-au declarat deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, situație în raport cu care, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în sensul stabilirii competenței teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, având în vedere următoarele considerente: Înalta Curte constată că la 8 martie 2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr. 1874/198/2012 plângerea contravențională formulată de petentul D.C.M. în contradictoriu cu intimata CNADNR SA C. împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției din 31 ianuarie 2012, emis de intimată.

Prealabil pronunțării regulatorului de competență, trebuie avut în vedere că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, C. proc. civ. a suferit numeroase modificări, introducându-se art. 159 1 care stabilește regimul juridic al excepției de necompetență, respectiv al persoanelor sau organelor care pot invoca necompetența și până la ce moment al procesului. Art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în forma astfel cum a fost modificată de Legea nr. 202/2010, arată în ce situație competența teritorială este exclusivă. În speță, este de ordine publică și competența teritorială stabilită prin legi speciale, respectiv cea vizând contravențiile, anume O.G.

nr. 1/2001, care stabilește o competență teritorială exclusivă cu privire la art. 32 din O.G. nr. 2/2001. Potrivit acestor dispoziții legale, competența teritorială revine judecătoriei în a cărei rază teritorială s-a săvârșit fapta, competența stabilită de O.G. nr. 2/2001 ca lege specială fiind una absolută, așa tncât competența nu se poate stabili în funcfie de instania de domiciliu a contravenientului. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : "prin derogare de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 (...) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul." Această normă de competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: "procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi." De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: - (2) "Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel" și - (3) "Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale." Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 8 martie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului a fost localitatea Seaca, județul Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Brezoi, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 octombrie 2013. Procesat de GGC - CL