ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3260/2013

Deliberând

asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului

constată următoarele:

La 8 martie 2012 a fost înregistrată pe rolul

Judecătoriei Brezoi sub nr. 1874/198/2012 plângerea contravențională formulată

de petentul D.C.M. în contradictoriu cu intimata CNADNR SA - C. împotriva

procesului-verbal de constatare a contravenției din 31 ianuarie 2012, emis de

intimată.

În

motivarea plângerii formulate, petentul a invocat, pe cale de excepție,

nulitatea absolută a procesului-verbal, acesta fiind întocmit cu încălcarea

dispozițiilor legale în vigoare, nefiind semnat de agentul constatator.

La termenul de

judecată din 4 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței

sale teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii

contravenționale în favoarea Judecătoriei Craiova.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a constat că, potrivit art. 10

1

din O.G. nr.

15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe

rețeaua de drumuri naționale din România, astfel cum a fost modificată prin

Legea nr. 2 din 1 februarie 2013 "... plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la Judecătoria în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul".

Aceste dispoziții fiind procedurale, sunt de imediată aplicare.

În opinia acestei

instanțe, art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002 stabilește o competență

teritorială exclusivă, pe care părțile nu o pot înlătura, motiv în raport de

care a constatat că sunt incidente prevederile art. 159 alin. (1) teza 2 C.

proc. civ.

Cauza a fost

înregistrată la Judecătoria Craiova la 25 aprilie 2013 sub nr. 1874/198/2012.

La termenul de

judecată din 3 iunie 2013, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței

teritoriale a Judecătoriei Craiova și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.

Prin Sentința civilă

nr. 8647 din 3 iunie 2013, Judecătoria Craiova a admis excepția de necompetență

teritorială a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a

sesizării formulată de petent în favoarea Judecătoriei Brezoi. A constatat ivit

conflictul de competență motiv pentru care a înaintat dosarul pentru

pronunțarea regulatorului de competență.

S-a reținut că, în

raport de data înregistrării dosarului pe rolul Judecătoriei Brezoi, respectiv

8 martie 2012, legea procedurală aplicabilă este Codul de procedură de la 1865

(vechiul cod de procedură civilă).

În drept, potrivit

art. 10 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a

tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România,

"contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor", iar conform art.

32 din O.G. nr. 2/2001, plângerea este de competența Judecătoriei în

circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția.

S-a constatat că din

cuprinsul procesului-verbal de contravenție rezultă că locul săvârșirii

contravenției este localitatea Seaca, județul Vâlcea, localitate care, potrivit

anexei la H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor

și parchetelor de pe lângă judecătorii, se află în raza de competență

teritorială a Judecătoriei Brezoi.

În același sens, în

Secțiunea 2 Capitolul I din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri privind

degrevarea instanțelor judecătorești se prevede: "Modificarea și completarea

unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului

administrativ și fiscal".

S-a apreciat că în

cadrul respectivei secțiuni, actul normativ din domeniul contravențional este

O.G. nr. 15/2002, iar restul sunt acte normative din domeniul contenciosului

administrativ care au caracter special, care sunt modificate în ceea ce

privește normele de trimitere la Legea nr. 554/2004. În opinia acestei

instanțe, legiuitorul a considerat că este necesar să se facă distincție între

actul administrativ reprezentat de procesul-verbal de contravenție și celelalte

acte administrative.

În aceste condiții,

Judecătoria Craiova a apreciat că art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013

exclude plângerile contravenționale, fiind aplicabil doar actelor normative din

domeniul contenciosului administrativ care au caracter special, nu și

plângerilor contravenționale, care, deși privesc un act administrativ este

stabilită o competență specială, derogatorie de la dreptul comun.

Față de aceste

argumente, Judecătoria Craiova a constatat caracterul absolut al competenței

teritoriale reglementate în materie contravențională, față de dispozițiile art.

159 alin. (3) C. proc. civ. raportate la dispozițiile art. 32 din O.G. nr.

2/2001, republicată și art. XXIII din Lege nr. 2/2013 și a declinat competența

de soluționare a plângerii formulate de petentul D.C.M. în contradictoriu cu

intimata CNADNR SA C. în favoarea Judecătoriei Brezoi - Vâlcea.

Înalta Curte constată

existența conflictului negativ de competență între cele două instanțe, care

s-au declarat deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, situație în

raport cu care, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ.,

urmează să pronunțe regulatorul de competență în sensul stabilirii competenței

teritoriale de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, având în

vedere următoarele considerente:

Înalta Curte constată

că la 8 martie 2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi sub nr.

1874/198/2012 plângerea contravențională formulată de petentul D.C.M. în

contradictoriu cu intimata CNADNR SA C. împotriva procesului-verbal de

constatare a contravenției din 31 ianuarie 2012, emis de intimată.

Prealabil pronunțării

regulatorului de competență, trebuie avut în vedere că, odată cu intrarea în

vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea

soluționării proceselor, C. proc. civ. a suferit numeroase modificări,

introducându-se art. 159

1

care stabilește regimul juridic al

excepției de necompetență, respectiv al persoanelor sau organelor care pot

invoca necompetența și până la ce moment al procesului.

Art. 159 alin. (1)

pct. 3 C. proc. civ., în forma astfel cum a fost modificată de Legea nr.

202/2010, arată în ce situație competența teritorială este exclusivă. În speță,

este de ordine publică și competența teritorială stabilită prin legi speciale,

respectiv cea vizând contravențiile, anume O.G. nr. 1/2001, care stabilește o

competență teritorială exclusivă cu privire la art. 32 din O.G. nr. 2/2001.

Potrivit acestor

dispoziții legale, competența teritorială revine judecătoriei în a cărei rază

teritorială s-a săvârșit fapta, competența stabilită de O.G. nr. 2/2001 ca lege

specială fiind una absolută, așa tncât competența nu se poate stabili în

funcfie de instania de domiciliu a contravenientului.

Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și

pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2)

care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10

1

:

"prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (...) plângerea,

însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce

la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul

contravenientul."

Această normă de

competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 este

cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de

Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și

în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând așadar,

distincția între cele două materii.

Însă, potrivit

dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul

Dispoziții tranzitorii și finale: "procesele în primă instanță, precum și

căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de

judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a

competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite

competente potrivit prezentei legi."

De asemenea, alin.

(2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce

cauze se referă alin. (1), respectiv:

- (2)

"Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei

legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se

trimit la curțile de apel" și

- (3) "Procesele

în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ

și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților

de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se

trimit la tribunale."

Drept urmare, din

interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că

art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în

materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie

contravențională.

Așadar de vreme ce

art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia

contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această

materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept

public și nu de drept privat. Totodată prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a

fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc

modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios

administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile

art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului

administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul

că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere

considerentele reținute, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică

numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare

a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare.

Or, în speță,

plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr.

2/2013, la data de 8 martie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în

sarcina petentului a fost localitatea Seaca, județul Vâlcea, zonă situată în

circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă

să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în

vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie

contravențională.

În consecință, față

de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C.

proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la

Judecătoria Brezoi, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea

judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 11 octombrie 2013.

Procesat

de GGC - CL