ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5374/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5374/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 21 februarie 2011, reclamantul E.E. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, Casa de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor și Casa Sectorială de Pensii din Ministerul Administrației și Internelor, în principal, anularea Deciziei de pensionare nr. 139219 din 27 decembrie 2010 și menținerea, ca valabile, a Deciziei nr. 139219 din 27 mai 2005 și a drepturilor de pensie avute anterior deciziei atacate, iar în subsidiar, anularea deciziei și obligarea pârâtei casa sectorială la emiterea deciziei de stabilire a drepturilor de pensii, calculate potrivit Legii nr. 119/2010, ținând seama de toate veniturile realizate lunar pe toată durata de activitate, aferentă gradului de comisar de poliție.
A mai solicitat obligarea pârâților la achitarea sumei reprezentând diferența de pensii, reevaluată cu rata inflației la data plății efective. Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 1688/LM din 30 iunie 2011 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a acțiunii de asigurări sociale în favoarea Tribunalului București. S-a reținut că în cauză s-a formulat o contestație împotriva unei decizii de recalculare a pensiei, emisă în baza Legii nr. 119/2010. Pornind de la prevederile art. 7 din Legea nr. 119/2010, tribunalul a reținut că instanța competentă se stabilește potrivit Legii nr. 19/2000, iar conform art. 156 din lege, observând că acțiunea nu este îndreptată împotriva CNPAS pentru a atrage competența instanței de la domiciliul reclamantului, a reținut că instanța competentă este cea de la sediul pârâților, respectiv Tribunalul București.
Recursul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins, ca inadmisibil, de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Decizia civilă nr. 2289 din 15 decembrie 2011, în raport de prevederile art. 158 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 7829 din 17 septembrie 2013, a admis excepția de necompetență teritorială. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.
S-a reținut, față de prevederile art. 154 din Legea nr. 263/2010, că la intrarea în vigoare a acestui act normativ, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale a fost modificată, în sensul că acestea se soluționează de instanța de la domiciliul reclamantului. S-a constatat că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr. 119/2010, cererea de anulare fiind formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 262/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000. Prin urmare, s-a observat că Legea nr. 119/2010 face trimitere la o lege care s-a abrogat, punându-se problema în ce măsură aceasta mai poate să impună competența teritorială absolută la sediul pârâtului.
Raportându-se la dispozițiile art. 727 C. proc. civ., având în vedere că acesta reprezintă legea generală în materie de procedură, tribunalul a reținut că și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de procedură abrogată, competența fiind o normă de procedură, atunci acel text trebuie interpretat ca făcând trimitere la norma specială de procedură din noua lege care a înlocuit vechea prevedere. O lege abrogată nu poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare, chiar și prevederile CEDO pentru o judecată echitabilă statuând respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecății.
Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Hunedoara, în considerarea argumentelor ce succed. În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora. Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate împotriva CNPAS sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Textul menționat mai sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Prin dispozițiile cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva CNPP, a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul. Aceste prevederi reprezintă o derogare de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora “celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.
Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale, care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și Serviciului Român de Informații, structuri care au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite prin hotărâre de Guvern. În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare, dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010, se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc.
civ., care reprezintă dreptul comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile Codului de procedură civilă), dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, precum și executărilor silite începute sub acea lege. În considerarea celor ce preced, având în vedere că reclamantul are domiciliul în județul Hunedoara, competența soluționării acțiunii formulată de acesta revine Tribunalului Hunedoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.