- Dosarul nr.
- 2074/54/2012
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 29 ianuarie 2013
Dosar nr. 2074/54/2012 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 29.01.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 2074/54/2012
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul M.M. La apelul nominal se prezintă petentul Melinescu Marin, personal, lipsind intimatele Asociația de Proprietari - G.E. și Primăria Municipiului Craiova. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura legal îndeplinită. Cererea a fost legal timbrată. Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 2074/54/2012 al Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 31.ianuarie 2013. De asemenea, se referă faptul că s-a comunicat intimaților copia cererii de strămutare, iar petentul a depus la 28 ianuarie 2013, precizări la cererea de strămutare.
Petentul, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă detaliate în scris și prezentate verbal. Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul M.M. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 2074/54/2012 al Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2013.