Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 242/2015

HOTĂRÂRE
23.01.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 242/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 28 noiembrie 2014, petentul C.P. a solicitat strămutarea Dosarului nr. 5151/99/2014 al Tribunalului lași la o altă instanță egală în grad. Petentul și-a întemeiat cererea de strămutare pe motive de bănuială legitimă. Cum Dosarul nr. 5151/99/2014, a cărui strămutare se solicită, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului lași, secția I civilă, la data de 26 mai 2014, sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010. Astfel, potrivit art. 142 alin. (1) noul C. proc.

civ., „cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia (...)". Din perspectiva dispozițiilor legale sus evocate, având în vedere că dosarul a cărui strămutare se solicită este al Tribunalului lași, Înalta Curte, în temeiul art. 131 raportat la art. 142 C. proc. civ., urmează a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel lași.

D E C I D E Declină competența de soluționare a cererii de strămutare a Dosarului nr. 51.51/99/2014 al Tribunalului Iași, secția l civilă, formulată de petentul C.P., în favoarea Curții de Apel Iași. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-04-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1014/2015
Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția l civilă, la data de 17 martie 2015, petentul a solicitat strămutarea dosarului nr. 971/333/2015 al Judecătoriei Vaslui la o altă instanță egală în
ÎCCJ 2014-03-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 841/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 februarie 2014, petentul a solicitat strămutarea Dosarului nr. 7534/333/2013 al Tribunalulu
ÎCCJ 2015-09-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1813/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 3 septembrie 2015, petenta M.A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 140 C. proc. civ., s
ÎCCJ 2019-04-10
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 781/2019
După deliberare, asupra cauzei de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 8 martie 2019, sub nr. x/2019, petentul A. a solicitat strămutarea Dosarului nr. x/201
ÎCCJ 2015-02-27
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 629/2015
Analizând cererea, constată următoarele; Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Ia data de 12 februarie 2015, petentui N.G. a solicitat strămutarea Dosarului nr. 2561/90/2014 de la Tribunal
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă