Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.03.2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 841/2014

HOTĂRÂRE
13.03.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 841/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 25 februarie 2014, petentul a solicitat strămutarea Dosarului nr. 7534/333/2013 al Tribunalului Vaslui la o altă instanță egală în grad pentru motive de bănuială legitimă. Conform verificărilor efectuate în sistemul informatic E., dosarul ce face obiectul cererii de strămutare a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 25 iunie 2013, ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă. Potrivit art. 142 alin. (1) noul C. proc.

civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuiala legitimă este de competența curții de apel, dacă instanța de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripția acesteia." Or, în cauză, cererea de strămutare dedusă judecății este formulată cu privire la un dosar înregistrat ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, pe rolul Tribunalului Vaslui, instanță aflată în circumscripția teritorială a Curții de Apel Iași. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 raportat la art. 142 din noul Cod de procedură civilă, instanța competentă, material să soluționeze cauza este Curtea de Apel Iași, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.

D E C I D E Declină competența de soluționare a cauzei, având ca obiect cererea de strămutare a Dosarului nr. 7534/333/2013 al Tribunalului Vaslui, formulată de petentul R.R., în favoarea Curții de Apel Iași. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 martie 2014. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-09-23
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1813/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 3 septembrie 2015, petenta M.A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 140 C. proc. civ., s
ÎCCJ 2014-11-13
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3157/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 16 octombrie 2014, petentul a solicitat strămutarea Dosarului nr. 3381/291/2014 al Judecătorie
ÎCCJ 2014-04-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1165/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 21 martie 2014, petentul C.I. a solicitat strămutarea Dosarului nr. 7037/333/2013 al Judecător
ÎCCJ 2014-10-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2529/2014
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12 august 2014, petenta a solicitat strămutarea Dosarului nr. 31601/212/2013 al Judecătoriei C
ÎCCJ 2015-04-23
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1081/2015
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 18 martie 2015, petentul a solicitat strămutarea dosarului nr. 5490/55/2014 al Tribunalului Ar
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă