ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7135/2012

HOTĂRÂRE
20.11.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7135/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul

Tribunalului Dolj la data de 11 februarie 2011, contestatorul T.C.T. a

solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa De Pensii a Ministerului Apărării

Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei

de pensie din 31 decembrie 2010 emisă de intimată, menținerea drepturilor la

pensie stabilite prin Decizia din 12 martie 1991 emisă de intimată și plata

diferenței dintre pensia stabilită prin Decizia din 12 martie 1991 și pensia

stabilită prin Decizia din 31 decembrie 2010, la care să se adauge dobânda

legală calculată de la data de 1 ianuarie 2011 și până la repunerea în plată a

Deciziei din 12 martie 1991.

Prin Sentința civilă

nr. 4285 din 25 martie 2011, Tribunalul Dolj a admis excepția necompetenței

teritoriale invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a

contestației în favoarea Tribunalului București, în temeiul dispozițiilor art.

156 din Legea nr. 19/2000.

După declinare, cauza

a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte

de muncă și asigurări sociale, iar la termenul de judecată din data de 19

septembrie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței

teritoriale a Tribunalului București.

Prin Sentința civilă

nr. 7232 din 19 septembrie 2012, Tribunalul București a admis excepția

necompetentei teritoriale și a declinat competenta de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea hotărârii,

tribunalul a reținut că domiciliul contestatorului T.C.T. este în comuna

Plenița, județul Dolj și potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010,

„Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau

împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.”

La intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010 competența teritorială de soluționare a cererilor

cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau de casele de

pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale,

Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații) a

fost modificată, în sensul că cererile în această materie se soluționează de

către instanța de la domiciliul reclamantului.

Decizia a cărei

suspendare se solicită a fost emisă la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr.

119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanța de la domiciliul

contestatorului pensionar la data de 11 februarie 2011, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000.

Normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare, iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010

sunt legi speciale, cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc.

civ.

Când o lege specială

(nr. 19/2000) care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu

privire la competență, este înlocuită cu o altă lege (nr. 263/2010) și aveam o

altă lege specială (nr. 119/2010) care face trimite la normele de competență

din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea stabilită de la

data intrării ei în vigoare.

Constatând intervenit

conflictul negativ de competență, Tribunalul București, în conformitate cu art.

21 și art. 22 C. proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curții de Casație și

Justiție în vederea soluționării acestuia.

Cu privire la

conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele:

Cererea dedusă

judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a

pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și

anume Casa de Pensii din cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Decizia contestată a

fost emisă la data de 31 decembrie 2010, iar sesizarea instanței s-a făcut la

data de 11 februarie 2011.

Este adevărat că la

data emiterii deciziei contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin

art. 156 prevedea că „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva

caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtului”.

Legea nr. 19/2000 a

fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind

sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie

2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data

sesizării instanței, și anume 11 februarie 2011, era în vigoare Legea nr.

263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva

C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul reclamantul”, iar potrivit alin. (2) al aceluiași art., „Celelalte

cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul pârâtul.”

Rezultă că, odată cu

intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care

sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului

Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, s-a modificat

în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul

reclamantului.

Raportat la

dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de

procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de

competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr.

263/2010, în vigoare la data sesizării instanței.

Cum, în speță,

instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,

iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se

adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă

teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv

Tribunalul Dolj.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - AS

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-01-15
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 33/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj la data de 4 februarie 2011, contestatorul B.I.Ș. a solicitat, î
ÎCCJ 2013-01-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 35/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj la data de 9 februarie 2011, contestatorul Ș.V.M. a solicitat, î
ÎCCJ 2012-05-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3638/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj la data de 14 februarie 2011, contestatoarea M.M.D. a solicitat,
ÎCCJ 2012-12-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7417/2012
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 01 februarie 2011, sub nr. 4820/63/2011 contestatorul I.G.G. în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a M
ÎCCJ 2013-03-12
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1344/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj la data de 08 februarie 2011, contestatorul M.C. a solicitat, în
Sursă