Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
20 septembrie 2012

Decizia nr. 3638/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 284/2011 a Curții de Apel Galați

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 284 din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă acțiunea în constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate M 07 nr. 2762 din 23 mai 2002, formulată de reclamanții P.M.V., S.M.S. și P.C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și SC Plase Pescărești SA Galați. Împotriva acestei hotărâri reclamanții P.M.V., S.M.S. și P.C. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că deși recurenții-reclamanți au fost citați cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar 0,15 lei, conform dovezii anexate la fila 5 a dosarului, acesta nu și-a îndeplinit această obligație legală.

Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și prin depunerea timbrului judiciar. Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. În aceste sens sunt și dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: „La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar „neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat. PENTRU

ÎN

D ECIDE: Anulează recursul declarat de P.M.V., S.M.S. și P.C. împotriva sentinței civile nr. 284 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.