ÎCCJ, decizie (scj.ro #86997)

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

- SECȚIILE UNITE -

DECIZIA Nr. LIX (59)

din 24 septembrie 2007

Dosar nr. 30/2007

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 274 din 07/04/2008

Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 6

1

alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 256 și 257 din Codul penal, referitor la problema dacă bunurile ce au făcut obiectul infracțiunii se restituie persoanelor care le-au dat în cazul în care denunță fapta anterior sesizării organului de urmărire penală, precum și cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor art. 255 alin. 3 și 5 din Codul penal, atunci când mituitorul se denunță, iar fapta este încadrată conform Legii nr. 78/2000.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 93 de judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Gabriela Scutea, adjunct al procurorului general.

Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, solicitând să fie admis în sensul de a se stabili că dispozițiile art. 6

1

alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, referitoare la nepedepsirea făptuitorului și restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracțiunii, sunt aplicabile numai în cazul infracțiunii prevăzute la art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, nefiind incidente și în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 256 din Codul penal și, respectiv, la art. 257 din același cod și nici în cazul altor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Totodată, a solicitat să se mai decidă că operarea dispozițiilor art. 255 alin. 3 și 5 din Codul penal este limitată la cazul infracțiunii de dare de mită, prevăzută la art. 255 din Codul penal.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În legătură cu aplicarea dispozițiilor art. 6

1

alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, referitoare la nepedepsirea făptuitorului și restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracțiunii, s-a constatat că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar.

Astfel, unele instanțe au considerat că dispozițiile art. 6

1

alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 se aplică și în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 256 și 257 din Codul penal.

Alte instanțe, dimpotrivă, au apreciat că dispozițiile art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, de nepedepsire și, respectiv, de restituire a banilor, valorilor sau a oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracțiunii, sunt aplicabile numai în cazul infracțiunii prevăzute în acest text de lege, iar nu și în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 256 și 257 din Codul penal sau al celorlalte infracțiuni la care se referă Legea nr. 78/2000.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și aplicat corect dispozițiile legii.

Potrivit art. 6

1

alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, introdus în această lege prin art. I pct. 3 din Legea nr. 161/2003, "promisiunea, oferirea sau darea de bani, de bunuri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani".

Prin alin. (2) al aceluiași articol s-a prevăzut că "făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă".

În fine, în cadrul alin. (3) din articolul menționat se mai prevede că "banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani", pentru ca în alin. (4) să se precizeze că "banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat în cazul prevăzut la alin. (2)".

În completarea acestor reglementări, prin art. 19 din aceeași lege s-a mai prevăzut că în cazul săvârșirii infracțiunilor la care se referă prezentul capitol (III), banii, valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.

În legătură cu aplicarea acestor din urmă prevederi, s-a pus problema dacă dispozițiile art. 256 alin. 2 și ale art. 257 alin. 2 din Codul penal nu au fost înlocuite cu dispozițiile corespunzătoare din legea specială.

Sub acest aspect, este de observat că prevederile Legii nr. 78/2000 cuprind reglementări cu caracter particular special în raport cu cele existente în Codul penal, în domenii apropiate sau chiar în aceeași materie.

Astfel, așa cum s-a arătat, prin art. 6

1

din Legea nr. 78/2000 este incriminată fapta de cumpărare de influență, în timp ce prevederile din Codul penal nu o cuprind în sfera lor de reglementare, sancționându-l doar pe traficantul de influență.

În același timp, pe când în Legea nr. 78/2000 este reglementată la art. 6

1

alin. (2) denunțarea ca o cauză specială de nepedepsire, care înlătură în mod firesc și incidența măsurii de siguranță a confiscării, prevăzută la art. 19 din aceeași lege, în Codul penal nu este instituită o asemenea cauză de nepedepsire pentru infracțiunile adiacente de primire de foloase necuvenite sau de trafic de influență, în cazul acestora fiind aplicabilă, în toate situațiile în care se constată existența infracțiunilor, măsura confiscării bunurilor ce au făcut obiectul lor.

Ca urmare, prevederile art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora "banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care le-a dat", nu sunt aplicabile decât atunci când este incidentă dispoziția de nepedepsire din alin. (2) al aceluiași articol, care se referă numai la sfera restrânsă a infracțiunii prevăzute la art. 6

1

alin. (1) din această lege.

De aceea, este evident că aplicarea dispozițiilor de restituire a bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii, cuprinse în alin. (4) al art. 6

1

din Legea nr. 78/2000, nu poate fi extinsă și la infracțiunile de primire de foloase necuvenite și de trafic de influență prevăzute restrictiv în art. 256 și, respectiv, în art. 257 din Codul penal, deoarece cauza de nepedepsire determinată de denunțarea faptei, cu consecința înlăturării incidenței confiscării bunului, operează, limitativ, numai în cazul infracțiunilor avute în vedere de legiuitor.

Așa fiind, din moment ce în astfel de cazuri nu există identitate de situație juridică, nu se poate pretinde nici identitate de tratament juridic.

Tot astfel, pentru aceeași rațiune, nu poate fi extinsă aplicarea dispozițiilor art. 255 alin. 3 și 5 din Codul penal, incidente pentru infracțiunea de dare de mită prevăzută la alin. 1 al acestui articol, la cazurile de dare de mită săvârșite de subiecții calificați la care se referă Legea nr. 78/2000.

În această privință, trebuie avut în vedere că subiecții infracțiunii de dare de mită specificați la art. 1, art. 7 alin. (2), art. 8

1

, 8

2

, 13 și 18

5

din Legea nr. 78/2000, calificați în raport cu reglementarea dată infracțiunii de dare de mită în Codul penal, atrag și sancțiuni diferite, relevând un grad de pericol social mai ridicat.

Tot așa se explică și nepreluarea, în cazul infracțiunii de dare de mită săvârșite în condițiile Legii nr. 78/2000, a cauzei de nepedepsire cuprinse în art. 255 alin. 3 din Codul penal.

Mai mult, din moment ce dispozițiile înscrise în art. 255 alin. 5, cu referire la alin. 3, din Codul penal constituie excepția în materia confiscării speciale de la regula instituită prin art. 118 din același cod, iar reglementarea excepției este de strictă interpretare, se impune să se rețină că atât timp cât, prin art. 19 din Legea nr. 78/2000, au fost preluate dispoziții de la art. 118 alin. 1 lit. d) și e) din Codul penal, fără să se facă nicio distincție în raport cu bunurile provenind de la mituitorii care au denunțat fapta, nu se poate considera că legiuitorul ar fi acceptat ca noua reglementare, cu caracter special agravat, să mai permită restituirea bunurilor mituitorului care a făcut denunțul.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea

nr. 3

04/2004

, republicată, precum și ale art. 414

2

din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile art. 6

1

alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, privind nepedepsirea făptuitorului și restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracțiunii, sunt aplicabile numai infracțiunilor prevăzute în legea specială, iar dispozițiile

art.

255

alin. 3 și 5 din Codul penal sunt aplicabile doar în cazul infracțiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 din Codul penal, nefiind aplicabile și dispozițiile legii speciale, respectiv ale art. 6

1

alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, se interpretează în sensul că:

- dispozițiile art. 6

1

alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, privind nepedepsirea făptuitorului și restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracțiunii, sunt aplicabile numai infracțiunilor prevăzute de legea specială;

- dispozițiile art. 255 alin. 3 și 5 din Codul penal sunt aplicabile numai infracțiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 din Codul penal, nefiind aplicabile dispozițiile legii speciale, respectiv ale art. 6

1

alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000.

Obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 414

2

alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2007.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

prof. univ. dr. NICOLAE POPA

Prim-magistrat-asistent,

Victoria Maftei