ÎCCJ, Decizia nr. 6/2014

Titularul și obiectul sesizării Tribunalul Botoșani - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea de ședință din 2.04.2014, pronunțată în Dosarul nr. 13.696/193/2013, sesizarea Înaltei Curți de Casație si Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile în legătură cu chestiunea de drept vizând interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 527 alin. (2) și art. 529 alin. (2) din noul Cod civil, în corelare cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Expunerea succintă a procesului Prin Cererea înregistrată la 27 iunie 2013 pe rolul Judecătoriei Botoșani, reclamanta T.I.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.D., obligarea acestuia la plata unei pensii de întreținere majorate, din veniturile realizate din muncă, începând cu data introducerii acțiunii până la majoratul copilului, întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile art. 531, 532 și următoarele din Codul civil. Prin Sentința civilă nr. 11.774 din 9 decembrie 2013 a Judecătoriei Botoșani s-a admis cererea și s-a dispus obligarea pârâtului la plata pensiei de întreținere, la determinarea cuantumului acesteia avându-se în vedere, ca venit net lunar, și echivalentul normei de hrană primite de pârât. Pârâtul a declarat apel, criticând soluția primei instanțe și arătând că în mod greșit s-a inclus în cuantumul venitului net lunar, în funcție de care s-a determinat pensia de întreținere, și norma de hrană, care este un drept gratuit ce se acordă în natură sau în bani, nefiind un venit impozabil.

Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării Tribunalul Botoșani a apreciat ca admisibilă sesizarea Înaltei Curți, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, arătând că: a) de lămurirea modului de interpretare a dispozițiilor art. 527 alin. (2) și art. 529 alin. (2) din noul Cod civil coroborate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât cuantumul pensiei de întreținere datorate de părinte se determină în funcție de venitul său net, controversa fiind în legătură cu includerea sau nu a normei de hrană în această categorie de venituri; b) problema de drept este nouă, deoarece, din consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre; c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație si Justiție, consultate la data de 2 aprilie 2014.

Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Apelantul-pârât a susținut că la stabilirea venitului net prevăzut de art. 529 alin. (2) din Codul civil nu trebuie avut în vedere echivalentul normei de hrană prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece acest venit are o destinație specială. Intimata-reclamantă a arătat că la determinarea venitului net prevăzut de art. 529 alin. (2) din Codul civil trebuie să se țină seamă și de echivalentul normei de hrană plătit pârâtului, întrucât acest venit are caracter permanent.

Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Completul de judecată a apreciat că echivalentul normei de hrană trebuie luat în considerare ca venit net lunar în funcție de care să se stabilească întreținerea datorată de părinte copiilor. Chiar dacă are o destinație specială, acest venit are caracter permanent și face parte din mijloacele (respectiv, venituri și bunuri) debitorului întreținerii. Dispozițiile art. 527 alin. (2) din Codul civil se referă la venituri în general, astfel încât nu are relevanță aspectul invocat de pârât, conform căruia echivalentul normei de hrană nu ar constitui un drept de natură salarială și nu ar fi supus impozitării.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie 6.1. Jurisprudența Curții de Apel Suceava, în circumscripția căreia se află Tribunalul Botoșani, nu este unitară; într-o primă orientare jurisprudențială s-a decis în sensul includerii normei de hrană în categoria veniturilor ce trebuie luate în considerare la stabilirea cuantumului întreținerii. În acest sens s-au depus: Decizia nr. 612 din 21 mai 2013 și Sentința nr. 1.546 din 21 iunie 2012. Cealaltă orientare jurisprudențială este în sensul că această categorie de venituri nu este susceptibilă de a fi luată în calcul la stabilirea obligației de întreținere, sens în care a fost depusă Decizia nr. 78 din 23 ianuarie 2013. 6.2. Jurisprudența altor instanțe din țară: Nici la nivelul celorlalte curți de apel jurisprudența nu este unitară. Astfel, Curtea de Apel Cluj și Curtea de Apel Iași au comunicat că opinia unanimă a judecătorilor instanțelor arondate este în sensul includerii normei de hrană în veniturile în funcție de care se calculează pensia de întreținere. În sens contrar a fost depusă practica curților de apel Pitești, Galați și Alba Iulia. Curțile de apel Târgu Mureș, Ploiești, București, Suceava au comunicat că practica instanțelor arondate este neunitară. 6.3. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - asemenea cereri nu intră în sfera de competență a instanței supreme. 6.4. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că se analizează jurisprudența în vederea promovării unui recurs în interesul legii privind "interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 529 alin. (2) din Codul civil".

Jurisprudența Curții Constituționale În urma verificărilor efectuate nu s-au identificat decizii pronunțate de Curtea Constituțională cu privire la textele de lege în discuție.

Raportul asupra chestiunii de drept Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, în sensul neîndeplinirii condiției noutății. Pe fondul sesizării, soluția propusă este aceea că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 527 alin. (2) și art. 529 alin. (2) din noul Cod civil, coroborat cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu pot fi incluse în baza de calcul a obligației de întreținere sumele datorate cu titlu de normă de hrană, având în vedere destinația specială a acestora.

Înalta Curte Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, față de prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă. Potrivit dispozițiilor amintite, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează: - existența unei cauze aflate în curs de judecată; - instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; - chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă; - chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. Procedând, în prealabil, la o analiză asupra admisibilității sesizării, se constată că primele patru condiții sunt îndeplinite, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluționarea unui apel împotriva unei sentințe date în judecata unei cereri de obligare la plata unei de pensii de întreținere majorate, urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. Este îndeplinită, de asemenea, și condiția de admisibilitate potrivit căreia de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât cuantumul pensiei de întreținere datorată de părinte se stabilește în raport cu venitul său net, controversa fiind în legătură cu includerea sau nu a normei de hrană în această categorie de venit. Prin urmare, de lămurirea acestei probleme depinde soluționarea pe fond a cauzei. În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, se impun o serie de clarificări. Așa cum Înalta Curte a mai observat în jurisprudența sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, deciziile nr. 3 și 4 din 14 aprilie 2014), în lipsa unei definiții a "noutății" chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sesizate cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. Noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția însă ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. Prin urmare, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. Aceasta, deoarece condiția noutății trebuie privită, în contextul legiferării sale, ca unul dintre elementele de diferențiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanțelor judecătorești (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariției unei astfel de practici (control a priori). Prin urmare, existența unei practici neunitare relevă nu numai necesitatea de a se recurge la mecanismul recursului în interesul legii, ci și împrejurarea că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja divergență în jurisprudență. În cazul supus analizei, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale pe care le apreciază a fi noi, ca urmare a faptului că sunt cuprinse în Codul civil. Potrivit dispozițiilor art. 527 alin. (2) din Codul civil: "La stabilirea mijloacelor celui care datorează întreținerea se ține seama de veniturile și bunurile acestuia, precum și de posibilitățile de realizare a acestora; de asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligații ale sale". Art. 529 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil stabilește: "Când întreținerea este datorată de părinte, ea se stabilește până la o pătrime din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii și o jumătate pentru 3 sau mai mulți copii." În legislația anterioară, obligația de întreținere era prevăzută de Legea nr. 4/1953, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind Codul familiei (în prezent abrogată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare). Astfel, art. 86 prevedea că: "(1) Obligația de întreținere există între soț și soție, părinți și copii, cel care înfiază și înfiat, bunici și nepoți, frați și surori, precum și între celelalte persoane anume prevăzute de lege. (2) Are drept la întreținere numai acela care se află în nevoie, din cauza incapacității de a munci. (3) Descendentul, cât timp este minor, are drept la întreținere, oricare ar fi pricina nevoii în care se află." De asemenea, art. 94, reglementând modul de calcul al obligației de întreținere, stabilea că: "(1) Întreținerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere și cu mijloacele celui ce urmează a o plăti. (2) Instanța judecătorească va putea mări sau micșora obligația de întreținere sau a hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreținerea sau nevoia celui ce o primește. (3) Când întreținerea este datorată de părinte sau de cel care înfiază, ea se stabilește până la o pătrime din câștigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii și o jumătate pentru trei sau mai mulți copii." Analizând comparativ textele de lege, se constată că dispozițiile art. 527 alin. (2) și ale art. 529 alin. (2) din Codul civil sunt, în fapt, o reluare a vechilor dispoziții din Codul familiei, mai sus citate. Împrejurarea că aceleași dispoziții legale sunt cuprinse într-o altă reglementare (Codul civil) nu le conferă caracter de noutate. Textele din noul Cod civil vin să valorifice, în plus, soluții ale doctrinei și jurisprudenței anterioare. De pildă, art. 527 alin. (2) instituie criterii generale de apreciere asupra posibilității de a dobândi mijloacele pentru plata întreținerii respectiv, ținându-se seama de veniturile, bunurile debitorului, dar și de sarcinile și obligațiile acestuia. Tot astfel, art. 529 alin. (2) folosește sintagma "venitul lunar net", spre deosebire de reglementarea anterioară, care se referea la "câștigul din muncă", tocmai pentru a înlătura interpretări diferite și a acoperi toate situațiile în care debitorul realizează venituri (adică venituri din muncă, din cedarea folosinței bunurilor, onorarii, drepturi de autor etc.). În egală măsură, dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constituie o aplicație, într-un anumit domeniu, a sumelor datorate angajatului, cu o anumită destinație. Dispozițiile relevante din acest act normativ sunt următoarele: "Art. 2. - (1) Hrănirea personalului instituțiilor publice menționate la art. 1 se face, de regulă, în natură, în limita unor plafoane calorice diferențiate pe categorii, care constituie norme de hrană zilnice. (2) Normele de hrană zilnice sunt cele cuprinse în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta ordonanță. [. . .] (4) Hrănirea personalului se poate face și pe bază de alocație valorică, cu aprobarea miniștrilor sau a conducătorilor instituțiilor publice prevăzute la art. 1. Art. 3. - (1) Structura normelor de hrană care se aplică în două sau mai multe instituții publice prevăzute la art. 1 se stabilește, în mod unitar, de Ministerul Apărării Naționale împreună cu celelalte instituții publice, în limita valorii calorice a fiecărei norme, în concordanță cu nevoile nutritive ale personalului și în raport cu eforturile depuse în procesul de instruire și de îndeplinire a misiunilor, condițiilor de mediu și alți factori specifici. [. . .] Art. 4. - [. . .] (4) Cadrele militare, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili care au dreptul la hrană potrivit normelor, atunci când nu beneficiază de alimente, primesc în locul acestora, valoarea financiară neimpozabilă a normei de hrană la care au dreptul." Or, problema definirii noțiunii de "venituri" în funcție de care se stabilește cuantumul obligației de întreținere, cu referire la includerea sumelor de bani cu o anumită afectațiune, a făcut obiect de preocupare, fiind tranșată în doctrina și jurisprudența anterioare noului Cod civil, de o manieră ce își păstrează actualitatea. În acest sens, în doctrină s-a afirmat că sporul cuvenit angajaților care lucrează în condiții deosebite de muncă nu se include în câștigul de muncă ce se ia ca bază la calcularea pensiei de întreținere, deoarece, deși are caracter de continuitate, acest spor are o destinație specială, și anume, de a asigura condițiile de apărare a organismului angajatului, care lucrează în mediu vătămător, greu sau periculos. Cum scopul acestor sporuri este de a oferi angajaților posibilitatea materială de a preveni ori de a înlătura efectele dăunătoare ale condițiilor în care se prestează munca, sporurile respective trebuie să rămână în întregime destinate afectațiunii lor. În mod asemănător, s-a arătat că sporul celor încadrați care lucrează în condiții deosebite de muncă nu se include în câștigul din muncă ce se ia ca bază la calcularea pensiei de întreținere. De asemenea, fostul Tribunal Suprem a statuat, încă din anul 1963, printr-o decizie de îndrumare (nr. 14/23 mai 1963), că scopul sumelor de bani care se acordă cu titlu de sporuri pentru condițiile deosebite în care se prestează munca este "de a da posibilitate materială angajaților să prevină ori să înlăture efectele dăunătoare pe care le au asupra organismului omenesc acele munci prestate în condiții speciale" și, de aceea, "în vederea asigurării depline a protecției angajatului debitor al întreținerii, este necesar ca sporul să rămână în întregime destinat afectației sale". S-a reținut, în acest sens, că "dacă, în vederea stabilirii pensiei de întreținere s-ar include în câștigul din muncă și sporul pentru condiții deosebite de muncă, ar însemna să nu se țină seama de scopul urmărit de lege, ceea ce ar duce la micșorarea posibilității de apărare a organismului angajatului care lucrează în aceste condiții, aceasta fiind și împotriva intereselor creditorului întreținerii". Așadar, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, reținând, de altfel, că și doctrina recentă, ulterioară adoptării și intrării în vigoare a noului Cod civil, se pronunță în același sens, respectiv că nu vor putea fi luate în considerare pentru calculul pensiei de întreținere sporul pentru condiții deosebite de muncă, precum și cele cu destinație specială. În același timp, trebuie reamintite premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, și anume asigurarea funcției mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum și evitarea paralelismului și suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii. Din această perspectivă este evident că procedura pronunțării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluție unei practici divergente deja existente, astfel cum s-a arătat, ci scopul său este acela de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat, atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condițiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile numai în privința chestiunilor de drept noi, astfel încât sesizarea nu este admisibilă. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din Codul de procedură civilă,