- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 10 octombrie 2012
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 10.10.2012 — cerere de strămutare
Procedura de citare este îndeplinită. Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit sistemului național de gestiune informatică a dosarelor, următorul termen acordat în dosarul a cărui strămutare se cere este la data de 01 noiembrie 2012. Instanța califică întâmpinarea transmisă prin fax de intimată, cu nerespectarea termenului legal, ca având valoare de note scrise. Ambele părți depun la dosar înscrisuri, pe care și le comunică reciproc. Reprezentantul Ministerului Public nu se opune administrării probei cu înscrisuri. Având cuvântul, petentul solicită admiterea cererii de strămutare, astfel cum a fost motivată în scris. Reprezentantul intimatei susține respingerea cererii, invocând considerentele dezvoltate în scris.
Totodată, solicită cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, conform actelor depuse în dovedire (factură, extras cont). Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare pentru argumentele prezentate verbal. Înalta Curte, analizând cererea de strămutare, având în vedere particularitatea acestui incident procedural constând în faptul că motivele pentru care se solicită strămutarea au ca temei îndoiala asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află dosarul a cărui strămutare se cere, apreciază că nu se poate reține culpa procesuală a petentului, conform art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată ocazionate de prezenta cerere putând fi solicitate cu ocazia judecării cauzei a cărei strămutare s-a solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul O.V. prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 590/57/2012 al Curții de Apel Alba Iulia. Respinge cererea formulată de intimata SC T. SA privind acordarea cheltuielilor de judecată. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2012.