Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2012
respins

ÎCCJ, Secția I civilă

HOTĂRÂRE
14.12.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată petenții V.M.M., V.S., V.C. La apelul nominal se prezintă petenții V.M.M. și V.S., personal, lipsind petenta V.C. și intimata SC C.V. SA. Ministerul Public este reprezentat de procuror Ș.S. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 5749/104/2012 al Tribunalului Olt, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 18 octombrie 2012 și învederează că, prin cereri depuse la dosar, prin Serviciul registratură, ulterior soluționării dosarului a cărui strămutare s-a solicitat inițial, petenții au învederat că au formulat contestație în anulare împotriva hotărârii pronunțate în Dosarul nr. 5749/104/2012, înregistrată la Tribunalul Olt sub nr. 6116/104/2012 și solicită strămutarea acestui din urmă dosar.

Petenții solicită admiterea cererii de strămutare a Dosarului nr. 6116/104/2012 al Tribunalului Olt ce are ca obiect contestație în anulare împotriva hotărârii pronunțate în Dosarul nr. 5749/104/2012, fiind de acord, în subsidiar, cu înregistrarea separată a cererii de strămutare a Dosarului nr. 6116/104/2012.

Procurorul de ședință solicită respingerea cererii de strămutare a Dosarului nr. 5749/104/2012 al Tribunalului Olt, ca rămasă fără obiect, dată fiind soluționarea sa la data de 18 octombrie 2012. Înalta Curte constată că Dosarul nr. 5749/104/2012 a fost soluționat, urmând a se pronunța asupra cererii de strămutare a acestui dosar în raport de această împrejurare, în condițiile în care este inadmisibilă modificarea cererii inițiale de strămutare, motivele de strămutare a noului Dosar nr. 6116/104/2012 al Tribunalului Olt fiind diferite de cele formulate inițial și impunând valorificarea lor printr-o cerere de strămutare distinctă de cea vizând Dosarul nr. 5749/104/2012.

Ia act de solicitarea petenților de formulare a unei cereri noi de strămutare, cu privire la Dosarul nr. 6116/104/2012 al Tribunalului Olt, astfel cum este reflectată prin cererile deja depuse la prezentul dosar și dispune sesizarea Serviciului registratură pentru înregistrarea lor de sine stătătoare într-un alt dosar. Analizând cererea,

ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenții V.M.M., V.S., V.C. privind strămutarea procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 5749/104/2012 al Tribunalului Olt. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă