ÎCCJ, decizie (scj.ro #86992)

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

SECȚIILE UNITE

D E C I Z I A nr. LXIII (63)                                                            Dosar nr. 32/2007

Ședința de la 24 septembrie 2007

Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, referitor la modalitatea de fixare a cauțiunii în vederea suspendării executării silite de către instanța competentă, până la soluționarea contestației la executare.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 93 judecători din totalul de 115 aflați în funcție.

S E C Ț I I L E  U N I T E,

Deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

Prin recursul în interesul legii, formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București, se apreciază că instanțele judecătorești nu au un punct de vedere unitar cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă referitor la modalitatea de fixare a cauțiunii în vederea suspendării executării silite de către instanța competentă, până la soluționarea contestației la executare.

Astfel, s-a învederat că unele instanțe au considerat că, în vederea suspendării executării silite, cauțiunea prevăzută de art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă trebuie fixată de către judecătorul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza, prin încheiere, la primul termen de judecată.

S-a relevat că, în motivarea acestui punct de vedere, se susține că o atare modalitate de stabilire a cauțiunii respectă principiul publicității și al rolului activ al judecătorului în procesul civil, conform căruia orice măsură pe care o ia trebuie să aibă loc în ședință publică.

S-a învederat că alte instanțe, dimpotrivă, au apreciat că în situația în care în cuprinsul contestației la executare este indicată valoarea obiectului acesteia sau când obiectul este neevaluabil în bani, cauțiunea poate fi stabilită prin rezoluția judecătorului de serviciu sau a președintelui de complet ori a unuia dintre judecătorii completului de judecată încă din momentul luării măsurilor necesare pregătirii primului termen de judecată, astfel încât să se asigure soluționarea cu celeritate a cauzei.

În legătură cu această chestiune, în privința căreia s-a considerat că instanțele au dat o interpretare diferită aplicării dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se constată următoarele:

Prin art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă se prevede că „până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune în cuantumul fixat de instanță, în afară de cazul în care legea dispune altfel”.

În raport cu această prevedere a legii, se constată că chestiunea, în privința căreia s-a pretins că ar exista interpretare neunitară, se referă doar la momentul stabilirii cauțiunii, respectiv dacă este cel al înregistrării cererii, cu consecința fixării cuantumului ei prin rezoluție, sau cel al primului termen de judecată, când se realizează prin încheierea completului.

Dar, sub acest aspect, este de observat că rezoluțiile judecătorului din momentul înregistrării cererii de chemare în judecată nu fac parte din categoria hotărârilor judecătorești, ele având caracterul unor măsuri cu caracter administrativ, prin care sunt date dispoziții minimale de natură a asigura derularea normală a procesului și soluționarea lui cu celeritatea necesară.

Ca urmare, într-o atare etapă de pregătire a ședinței de judecată, rezoluția judecătorului de fixare a cuantumului cauțiunii nu poate fi echivalată cu stabilirea acesteia prin încheiere de ședință.

În această privință, trebuie avut în vedere că norma legală menționată condiționează, în mod expres și explicit, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării silite, de plata unei  cauțiuni „în cuantumul fixat de instanță”.

Ca urmare, într-o atare viziune, stabilirea cauțiunii nu poate fi decât expresia unui act de dispoziție al instanței materializat printr-o încheiere.

Or, dată fiind natura procesului civil, ascultarea prealabilă a părților este obligatorie, ceea ce presupune citarea lor, fie și numai pentru stabilirea cauțiunii, chiar dacă aceasta a fost fixată cu caracter prealabil, prin rezoluție, de judecătorul de serviciu.

Așa fiind, se impune să se constate că chestiunea de drept ce face obiectul sesezării Curții de Apel București nu întrunește cerințele avute în vedere prin art. 329 din Codul de procedură civilă, pentru a se putea aprecia că instanțele judecătorești i-au dat o soluționare diferită, încât urmează ca recursul în interesul legii de față să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, referitor la modalitatea de fixare a cauțiunii în vederea suspendării executării silite, de către instanța competentă, până la soluționarea contestației la executare.

Pronunțată, în ședință publică, azi 24 septembrie 2007.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

Prof. univ. dr.

Nicolae Popa

PRIM  MAGISTRAT ASISTENT

Victoria Maftei