ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5267/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5267/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1599 din 29 mai 2009, Tribunalul Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a contestației formulate de B.V. împotriva deciziei nr. 8 din 13 aprilie 2009, prin care Comisia Județeană de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 Gorj îi acordase calitatea de beneficiar al prevederilor art. 3 alin. (2), art. 6 și 7 din acest act normativ. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a invocat prevederile art. 7 alin. (4) din Decretul-Lege nr. 118/1990.
Prin sentința nr. 276 din 9 iulie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, reținând, în esență, că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 8 alin. (4) și (5) Decretului-Lege nr. 118/1990 și art. 10 din Legea nr. 554/2004. Constatându-se ivirea conflictului negativ de competență, dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru pronunțarea regulatorului de competență, potrivit art. 22 C. proc. civ. Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu obiectul acțiunii, competența materială revine Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, temeiul legal al acțiunii formulate de reclamantă și al drepturilor pretinse de acesta îl constituie prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945 precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. De asemenea, obiectul acțiunii formulate de reclamantă îl constituie decizia nr. 8 din 13 aprilie 2009 emisă Comisia Județeană de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 Gorj.
Potrivit prevederilor art. 10 din Decretul-Lege nr. 118/1990, republicat în temeiul art. II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 59/2008, cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de acest act normativ se depun la direcțiile generale de muncă și protecție socială județene, respectiv a Municipiului București [alin. (3)], care le soluționează printr-o decizie ce poate fi atacată în condițiile legii contenciosului administrativ [alin. (5)]. Or, conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, cum sunt și serviciile administrației ministeriale desconcentrate la nivel județean, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ ale tribunalelor.
Față de cele arătate, în temeiul dispozițiilor legale sus menționate, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta B.V., în contradictoriu cu pârâta Comisia Județeană de acordare a drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990 Gorj, în favoarea Tribunalului Gorj, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2009.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.