ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7351/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 239 din 27

februarie 2007 a Tribunalului Maramureș a fost respinsă cererea Direcției

Generale de Pașapoarte, prin care s-a solicitat restrângerea dreptului de

liberă circulație al pârâtului U.S.M., care a fost returnat din Franța la data

de 7 decembrie 2006, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu

această țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

avut în vedere în esență că art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 contravine

art. 2 din Protocolul 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului,

restrângerea libertății de circulație neputând fi privită ca o măsură necesară

într-o societate democratică, returnarea celui în cauză fiind o măsură

suficientă, nefiind necesară dublarea sa de restrângerea dreptului la liberă

circulație.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 142 din

26 aprilie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

S-a avut în vedere că dispozițiile

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, în temeiul căruia a fost formulată

acțiunea, trebuie analizate în raport de dispozițiile Protocolului nr. 4

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și de prevederile

Directivei 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, care au

prevalență față de dreptul intern. Și pentru că art. 27 din Directivă se referă

la restrângerea libertății de circulație a cetățenilor altui stat membru al

Uniunii Europene și nu al propriilor cetățeni, s-a considerat că numai statul

membru care a eliberat pașaportul sau cartea de identitate are dreptul de a

permite titularului documentului expulzat pentru motive de ordine publică de a

reintra pe teritoriul său fără nici o formalitate.

Câtă vreme statul gazdă, a cărui

ordine publică, siguranță sau sănătate publică ar putea fi afectată nu poate

dispune restrângerea libertății de circulație a cetățenilor altui stat membru

al uniunii, decât în condițiile Directivei, cu atât mai mult, în apărarea

intereselor acestui stat, în vederea menținerii unor bune relații sau a

stopării migrației ilegale, statul gazdă nu poate adopta măsuri legislative

contrare Directivei.

Împotriva acestei decizii,

reclamanta a declarat recursul de față, solicitând modificarea ei în sensul admiterii

cererii și restrângerii dreptului la liberă circulație al celui în cauză pe

teritoriul Franței, pe o perioadă de până la 3 ani.

Se susține că în mod greșit a fost

respinsă acțiunea, în situația în care cel în cauză a fost returnat din Franța.

S-a dat astfel o interpretare greșită prevederilor cuprinse în art. 38 lit. a)

din Legea nr. 248/2005, care prevede o singură condiție pentru luarea măsurii

de restrângere a dreptului la liberă circulație în străinătate, anume aceea a

returnării. Măsura se circumscrie situațiilor prevăzute de art. 53 din

Constituție, ce vizează apărarea securității naționale și a ordinii publice,

având în vedere că problema controlului migrației ilegale din România spre

statele europene, prezintă interes atât pe plan intern, cât și extern.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează:

Așa cum rezultă și din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză

au reținut cu judicioase și ample motivări că dreptul la liberă circulație este

garantat de legea națională, care este în acord cu convențiile internaționale

la care România este parte și că totodată, acest drept poate fi supus anumitor

limitări.

Instanța de apel a avut în

vedere incidența în speță a prevederilor art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, în sensul căruia instanța poate dispune restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație pentru o perioadă de cel mult 3 ani. Rezultă din

redactarea textului că aplicarea sancțiunii de restrângere a dreptului la

liberă circulație nu este condiționată numai de returnarea persoanei în cauză,

ci dimpotrivă, luarea unei atari măsuri fiind lăsată la aprecierea instanței,

evident în raport de situația concretă din speță.

Astfel, s-a hotărât corect

că simpla returnare a părții din Franța, după o ședere de câteva zile, nu poate

constitui un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului de

liberă circulație pe teritoriul Franței, câtă vreme nu s-a dovedit și nici nu

s-a susținut că aplicarea unei atari sancțiuni ar corespunde unei situații

extreme. Aceasta este necesară pentru limitarea dreptului, în acord cu

prevederile Directivei Parlamentului și Consiliului Europei nr. 2004/38 din 29

aprilie 2004, ce are în vedere afectarea ordinii publice, a siguranței sau a

sănătății publice.

Aceste cerințe nu sunt

întrunite în cauză, astfel că în mod corect s-a hotărât în cauză că nu se

impune luarea măsurii de restrângere a dreptului la liberă circulație.

Așa fiind, recursul de față

este nefondat, urmând a fi respins ca atare

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 142 A din 26 aprilie

2007 a Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie

2007.