ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3131/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3131/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând în
condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, cu privire
la excepția perimării, constată următoarele:
Prin încheierea din 30 septembrie 2010 a
Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru
minori și familie, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu
privire la excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 alin. (1)
din Legea nr. 304/2004, în raport cu prevederile art. 124, 126, art. 73 alin.
(3), art. 21 alin. (1), art. 20, art. 16 alin. (2), ș.a. din Constituția
României.
Împotriva încheierii
pronunțată la 30 septembrie 2010 de Curtea de Apel Târgu Mureș a declarat
recurs pârâta L.V.
Învestită cu
judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 22 februarie
2011, suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,
ca urmare a neprezentării părților, legal citate.
Cauza a rămas în
nelucrare până la 02 martie 2012, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea
pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen la data de
08 mai 2012.
La acest termen,
Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la excepția perimării, ce
se impune a fi admisă pentru următoarele motive:
Potrivit art. 248
alin. (1) C. proc. civ. "orice cerere de chemare în judecată, contestație,
apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se
perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din
vina părții timp de un an, în materie civilă".
Rezultă că, pentru a
interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală
în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această
lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părților.
Astfel spus,
perimarea este reglementată ca o sancțiune procesuală ce operează cu condiția,
ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză niciun act de procedură în
vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a
acționat în acest scop.
Aceasta este și
situația în speță, în care, după suspendarea judecării cauzei în temeiul art.
242 pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 22 februarie 2011,
părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi
săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de
recurs.
Astfel, din
verificarea actelor dosarului rezultă că până la data de 22 februarie 2012,
când s-a împlinit termenul de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C.
proc. civ., niciuna din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe
rol în vederea continuării judecății pricinii.
Reținând, așadar,
întrunirea în cauză a condițiilor perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C.
proc. civ. și constatând totodată, că potrivit aceluiași text de lege,
perimarea operează de drept și că, potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.
civ., ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte
urmează să constate perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat
recursul declarat de pârâta L.V. împotriva încheierii de ședință din 30
septembrie 2010 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția civilă de muncă și
asigurări sociale pentru minori și familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 8 mai 2012.
Procesat
de GGC - CT