ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4482/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7673 din 6 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. 63135/3/2010 al Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC G.P. SRL Gurani împotriva pârâtei SC F. SRL Oradea precum și cererea de chemare în garanție formulată de această pârâtă împotriva SC A.T. SA Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința comercială nr. 10020 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC L.F. SRL împotriva pârâtei SC G.P. SRL care a fost obligată la plata sumei de 189.138,90 lei reprezentând contravaloarea mărfii distruse, 188.024,76 lei cu titlu de dobândă legală și 15.398,78 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Prin aceeași sentință s-a dispus în conformitate cu art. 63 alin. (2) C. proc. civ., disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de pârâta SC G.P. SRL, formându-se un nou dosar înregistrat sub nr. 63135/3/2010. Astfel, prezenta cauză vizează cererea de chemare în garanție formulată de SC G.P. SRL, devenită reclamantă în prezenta cauză prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei SC F. SRL la plata sumelor la care a fost obligată prin sentința anterior menționată. Tribunalul a arătat că pretențiile reclamantei derivă din contractul de comodat nr. 213 din 10 ianuarie 2008 încheiat între părți având ca obiect împrumutul semiremorcii frigorifice aflate în proprietatea pârâtei SC F. SRL, bun pe care aceasta în calitate de comodant l-a împrumutat reclamantei pentru a fi utilizată conform scopului său.

Părțile nu au stabilit prin contractul încheiat nicio obligație de garanție, astfel încât solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumelor anterior menționate, cu motivarea că bunurile au fost distruse pe timpul transportului din cauza defecțiunilor bunului împrumutat a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin urmare, și cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva SC A.T. SA, prin care această pârâtă a solicitat ca în cazul în care se va admite acțiunea principală să fie admisă și cererea de chemare în garanție în virtutea unui contract de asigurare a fost respinsă ca neîntemeiată conform art. 60 și art. 63 alin. (l) C. proc. civ. Apelurile declarate de reclamantă și pârâtă, au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 445 din 17 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Instanța de apel precizând că va grupa argumentele și motivele de apel asemănătoare invocate de apelante și va răspunde printr-un considerent comun a respins apelurile cu motivarea că potrivit dispozițiilor art. 5 din contractul de comodat și prevederilor art. 1575 C. civ. menționate în contract, pârâta SC F. SRL în calitate de comodant are obligația de a-l despăgubi pe comodatar respectiv pe reclamantă pentru daunele provocate de viciile lucrului, dacă avea cunoștință despre acestea și nu le-a adus la cunoștința comodatarului. În consecință, în speță, sarcina probei revine reclamantei care trebuia să dovedească faptul că daunele au fost provocate de viciile lucrului și comodantul respectiv pârâta avea cunoștință de aceste vicii însă nu l-a informat pe comodatar conform art. 1575 C. civ.

Această condiție nu a fost îndeplinită, astfel că ambele apeluri au fost respinse. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta și pârâta. Reclamanta SC G.P. SRL a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. civ., derivate din interpretarea eronată a prevederilor art. 5 din contractul de comodat precum și a dispozițiilor art. 1572 – art. 1575 C. civ. În mod concret recurenta susține că potrivit prevederilor convenționale pârâta, în calitate de comodant, datorează despăgubiri atât pentru prejudiciile cauzate de viciile bunului, dacă acestea au fost cunoscute dar nu au fost aduse la cunoștința împrumutatului cât și pentru daunele pentru care aceasta este asigurată.

În acest sens, susține recurenta și depune acte noi în recurs, anterior încheierii contractului de comodat bunul închiriat prezenta anumite defecțiuni, care au fost constatate de o societate specializată, la solicitarea pârâtei, astfel încât în mod evident aceasta cunoștea defecțiunile. Pe de altă parte contractul de comodat prevede și a doua ipoteză în care este atrasă răspunderea comodantului pentru pierderile suferite, respectiv pentru daunele pentru care acesta este asigurat. Pârâta avea încheiată o poliță de asigurare pentru mărfurile transportate, care s-au depreciat ca urmare a defectării instalației de răcire a bunului închiriat, situație în care aceasta datorează despăgubiri chiar și în ipoteza în care nu ar fi cunoscut existența viciului în momentul încheierii contractului de comodat.

Pârâta SC F. SRL invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a precizat că interesul său în formularea recursului este actual în ipoteza în care se va admite recursul promovat de reclamantă, situație în care se va impune soluționarea pe fond și a cererii de chemare în garanție, care față de soluțiile de respingere a acțiunii principale, nu a fost analizată din această perspectivă. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că prin decizia recurată instanța a respins apelul prin argumente comune cu cererea de apel a reclamantei deși raporturile și faptele juridice sunt în mod evident distincte, ceea ce echivalează cu o motivare străină de natura pricinii. Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că sunt fondate admițându-le pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.

Astfel, prin decizia recurată instanța de apel a menționat că va grupa motivele de apel asemănătoare invocate de reclamantă și pârâtă urmând a le răspunde printr-un considerent comun deși apelurile formulate de părți priveau critici proprii, respectiv, reclamanta susținea că răspunderea pârâtei urmează a fi angajată în temeiul contractului de comodat, iar pârâta SC F. SRL prin apelul formulat susținea că în cazul antrenării răspunderii sale urmează a primi eficiență contractul de asigurare încheiat cu SC A . T. SA.

Fundamentul juridic al pretențiilor reclamantei îl reprezintă dispozițiile art. 5 din contractul de comodat încheiat între reclamantă și pârâtă, potrivit căruia comodantul respectiv pârâta SC F. SRL este obligat să plătească despăgubiri civile comodatarului, în speță reclamantei, pentru viciile pe care le cunoștea dar nu le-a adus la cunoștința comodatarului și pentru daunele pentru care este asigurat, părțile făcând trimitere in conținutul aceluiași articol și la dispozițiile art. 1572 – art. 1575 C. civ., în redactarea în vigoare în momentul soluționării litigiului, care reglementează condițiile răspunderii comodatarului.

De menționat în acest context că printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că deteriorarea mărfii transportate de reclamantă a fost cauzată de o defecțiune a vehiculului SC F. SRL ce a format obiectul contractului din litigiu, situație în care examinarea răspunderii acesteia trebuia verificată prin prisma obligațiilor contractuale asumate în conformitate cu art. 5 respectiv, dacă aceste vicii erau preexistente, cunoscute de comodant care a omis însă să-l informeze pe comodatar. În acest scop în recurs potrivit art. 305 recurenta reclamantă a depus o serie de acte care demonstrează că în speță sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că litigiul nu a fost cercetat pe fond pentru stabilirea corectă a obligațiilor fiecăreia dintre părți, a modului în care acestea au fost executate și a condițiilor în care poate fi antrenată răspunderea contractuală a pârâtei.

În egală măsură se impunea a fi verificată în speță și măsura în care răspunderea pârâtei poate fi antrenată pentru daunele pentru care comodantul este asigurat. În această privință recurenta a susținut că potrivit scrisorii de trăsură are calitatea de operator de transport alături de reclamantă, aspect care de asemenea urmează a fi verificat. Referitor la recursul pârâtei, se va reține că nu exista premisa unor argumente și critici comune cu ale reclamantei, situație în care în absența oricărei referiri cu privire la motivele care au determinat respingerea apelului acestei părți, rezultă că și critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este fondată. În concluzie, curtea constată că ambele recursuri sunt întemeiate iar soluția ce se impune fiind incidente și dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., este aceea de admitere a recursurilor, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru examinarea în mod concret a criticilor și apărărilor formulate de părți, a actelor noi depuse în recurs urmând a administra probele necesare și utile justei soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanta SC G. P. SRL Gurani și de pârâta SC F. SRL Oradea împotriva deciziei civile nr. 445/2011 din 17 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2012.