ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4482/2012

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința comercială nr. 7673 din

6 iunie 2011 pronunțată în dosarul nr. 63135/3/2010 al Tribunalului București, secția

a Vl-a civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC G.P. SRL Gurani

împotriva pârâtei SC F. SRL Oradea precum și cererea de chemare în garanție

formulată de această pârâtă împotriva SC A.T. SA

Pentru a pronunța această soluție

prima instanță a reținut, în esență, că prin sentința comercială nr. 10020 din

25 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, s-a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanta SC L.F. SRL împotriva pârâtei SC G.P. SRL care a fost

obligată la plata sumei de 189.138,90 lei reprezentând contravaloarea mărfii

distruse, 188.024,76 lei cu titlu de dobândă legală și 15.398,78 lei cheltuieli

de judecată către reclamantă.

Prin aceeași sentință s-a dispus în

conformitate cu art. 63 alin. (2) C. proc. civ., disjungerea cererii de chemare

în garanție formulată de pârâta SC G.P. SRL, formându-se un nou dosar

înregistrat sub nr. 63135/3/2010. Astfel, prezenta cauză vizează cererea de

chemare în garanție formulată de SC G.P. SRL, devenită reclamantă în prezenta

cauză prin care aceasta a solicitat obligarea pârâtei SC F. SRL la plata

sumelor la care a fost obligată prin sentința anterior menționată.

Tribunalul a arătat că pretențiile

reclamantei derivă din contractul de comodat nr. 213 din 10 ianuarie 2008

încheiat între părți având ca obiect împrumutul semiremorcii frigorifice aflate

în proprietatea pârâtei SC F. SRL, bun pe care aceasta în calitate de comodant l-a

împrumutat reclamantei pentru a fi utilizată conform scopului său.

Părțile nu au stabilit prin contractul

încheiat nicio obligație de garanție, astfel încât solicitarea reclamantei de

obligare a pârâtei la plata sumelor anterior menționate, cu motivarea că bunurile

au fost distruse pe timpul transportului din cauza defecțiunilor bunului

împrumutat a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin urmare, și cererea de chemare în

garanție formulată de pârâtă împotriva SC A.T. SA, prin care această pârâtă a

solicitat ca în cazul în care se va admite acțiunea principală să fie admisă și

cererea de chemare în garanție în virtutea unui contract de asigurare a fost

respinsă ca neîntemeiată conform art. 60 și art. 63 alin. (l) C. proc. civ.

Apelurile declarate de reclamantă și

pârâtă, au fost respinse, ca nefondate, prin decizia nr. 445 din 17 noiembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Instanța de apel precizând că va grupa

argumentele și motivele de apel asemănătoare invocate de apelante și va

răspunde printr-un considerent comun a respins apelurile cu motivarea că

potrivit dispozițiilor art. 5 din contractul de comodat și prevederilor art.

1575 C. civ. menționate în contract, pârâta SC F. SRL în calitate de comodant

are obligația de a-l despăgubi pe comodatar respectiv pe reclamantă pentru

daunele provocate de viciile lucrului, dacă avea cunoștință despre acestea și

nu le-a adus la cunoștința comodatarului.

În consecință, în speță, sarcina

probei revine reclamantei care trebuia să dovedească faptul că daunele au fost

provocate de

viciile

lucrului și

comodantul respectiv pârâta avea cunoștință de aceste vicii însă nu l-a

informat pe comodatar conform art. 1575 C. civ. Această condiție nu a fost

îndeplinită, astfel că ambele apeluri au fost respinse.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanta și pârâta.

Reclamanta SC G.P. SRL a invocat

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. civ., derivate

din interpretarea eronată a prevederilor art. 5 din contractul de comodat

precum și a dispozițiilor art. 1572 – art. 1575 C. civ.

În mod concret recurenta susține că

potrivit prevederilor convenționale pârâta, în calitate de comodant, datorează

despăgubiri atât pentru prejudiciile cauzate de viciile bunului, dacă acestea

au fost cunoscute dar nu au fost aduse la cunoștința împrumutatului cât și

pentru daunele pentru care aceasta este asigurată.

În acest sens, susține recurenta și

depune acte noi în recurs, anterior încheierii contractului de comodat bunul

închiriat prezenta anumite defecțiuni, care au fost constatate de o societate

specializată,

la solicitarea pârâtei,

astfel încât în mod evident aceasta cunoștea

defecțiunile.

Pe de altă parte contractul de comodat

prevede și a doua ipoteză în care este atrasă răspunderea comodantului pentru

pierderile suferite, respectiv pentru daunele pentru care acesta este asigurat.

Pârâta avea

încheiată o poliță de asigurare pentru mărfurile

transportate, care s-au depreciat ca urmare a defectării

instalației de

răcire a bunului închiriat,

situație în care aceasta datorează despăgubiri

chiar și în ipoteza în

care nu ar fi cunoscut existența viciului în momentul încheierii contractului

de comodat.

Pârâta SC F. SRL invocând dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a precizat că interesul său în formularea

recursului este actual în ipoteza în care se va

admite recursul promovat

de

reclamantă, situație în care se va impune soluționarea pe fond și a

cererii

de chemare în garanție, care față de soluțiile de respingere a acțiunii

principale, nu a fost analizată din această perspectivă.

În dezvoltarea motivelor de recurs se

susține că prin decizia

recurată instanța a

respins apelul prin argumente comune cu cererea de

apel a reclamantei

deși raporturile și faptele juridice sunt în mod

evident distincte, ceea ce echivalează cu o motivare străină de natura

pricinii.

Examinând recursurile prin prisma

motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte

constată că sunt fondate admițându-le pentru considerentele ce urmează a fi în

continuare expuse.

Astfel, prin decizia recurată instanța

de apel a menționat că va

grupa motivele de

apel asemănătoare invocate de reclamantă și pârâtă

urmând a le răspunde

printr-un considerent comun deși apelurile formulate de părți priveau critici

proprii, respectiv, reclamanta susținea că răspunderea pârâtei urmează a fi

angajată în temeiul contractului de comodat, iar pârâta SC F. SRL prin apelul

formulat susținea că în cazul antrenării răspunderii sale urmează a primi eficiență

contractul de asigurare încheiat cu SC A

.

T.

SA.

Fundamentul juridic al pretențiilor

reclamantei îl reprezintă dispozițiile art. 5 din contractul de comodat

încheiat între reclamantă și pârâtă, potrivit căruia comodantul respectiv

pârâta SC F. SRL este obligat să plătească despăgubiri civile comodatarului, în

speță reclamantei, pentru viciile pe care le cunoștea dar nu le-a adus la

cunoștința comodatarului și pentru daunele pentru care este asigurat, părțile

făcând trimitere in conținutul aceluiași articol și la dispozițiile art. 1572 –

art. 1575 C. civ., în redactarea în vigoare în momentul soluționării

litigiului, care reglementează condițiile răspunderii comodatarului.

De menționat în acest context că

printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că deteriorarea

mărfii transportate de reclamantă a fost cauzată de o defecțiune a vehiculului

SC F. SRL ce a format obiectul contractului din litigiu, situație în care

examinarea răspunderii acesteia trebuia verificată prin prisma obligațiilor contractuale

asumate în conformitate cu art. 5 respectiv, dacă aceste vicii erau

preexistente, cunoscute de comodant care a omis însă să-l informeze pe

comodatar.

În acest scop în recurs potrivit art.

305 recurenta reclamantă a depus o serie de acte care demonstrează că în speță

sunt incidente dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că

litigiul nu a fost cercetat pe fond pentru stabilirea corectă a obligațiilor

fiecăreia dintre părți, a modului în care acestea au fost executate și a

condițiilor în care poate fi antrenată răspunderea contractuală a pârâtei.

În egală măsură se impunea a fi

verificată în speță și măsura în care răspunderea pârâtei poate fi antrenată

pentru daunele pentru care comodantul este asigurat. În această privință

recurenta a susținut că potrivit scrisorii de trăsură are calitatea de operator

de transport alături de reclamantă, aspect care de asemenea urmează a fi

verificat.

Referitor la recursul pârâtei, se va

reține că nu exista premisa unor argumente și critici comune cu ale

reclamantei, situație în care în absența oricărei referiri cu privire la

motivele care au determinat respingerea apelului acestei părți, rezultă că și

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., este fondată.

În concluzie, curtea constată că

ambele recursuri sunt întemeiate iar soluția ce se impune fiind incidente și

dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., este aceea de admitere a

recursurilor, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., casarea

deciziei și trimiterea spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru examinarea în

mod concret a criticilor și apărărilor formulate de părți, a actelor noi

depuse în recurs urmând a administra probele

necesare și utile justei

soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanta SC G.

P. SRL Gurani și de pârâta

SC F. SRL Oradea

împotriva deciziei civile nr. 445/2011 din 17 noiembrie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, pe care o

casează și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

13 noiembrie 2012.