ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3044/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3044/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursurilor

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de partea civilă

A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva

deciziei penale nr. 40/A din 21 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara,

secția penală, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 121 din 22 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin în Dosarul nr. 3969/115/2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul

G.N.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit.

c) din Legea nr. 241/2005 republicată.

În

baza art. 343 alin. (3) C. proc. pen. a fost ridicată

măsura asiguratorie a instituirii sechestrului asigurător dispusă de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin asupra imobilului reprezentat de

apartamentul situat în municipiul Reșița, Calea C. jud. Caraș-Severin, în

suprafață de 43,88 m.p., înscris în C.F., Reșița, provenit din CF de pe hârtie

nr. A1. C., aparținând inculpatului G.N.D. (în regim de bun comun cu soția G.C.M.(M.).

În

baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă

acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, constatându-se faptul că

nu pot fi acordate despăgubiri civile în raport cu temeiul achitării.

A fost respinsă cererea formulată de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin cu privire la anularea

facturilor din 31 decembrie 2008 în valoare de 225.642 RON și respectiv de

144.289 RON, menționate în rechizitoriu.

În

baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare

efectuate în cauză au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Caraș-Severin din 06 iulie 2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin

sub Dosar nr. 3969/115/2012, a fost trimis în judecată inculpatul G.N.D., pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de

art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, republicată.

În

cauză s-a luat declarație inculpatului, s-au administrat probe

testimoniale și probe cu înscrisuri, s-a acvirat dosarul de urmărire penală nr.

143/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dosar din a cărui

analiză s-a reținut următoarea stare de fapt:

În

data de 27 septembrie 2010, I.P.J. Caraș-Severin - Serviciul

de Investigare a Fraudelor s-a sesizat cu privire la săvârșirea de către G.N.D.,

administrator al SC G.C. SRL Reșița și S.A., contabil al acestei societăți, a infracțiunii

de evaziune fiscală, a infracțiunilor de înșelăciune prin emitere file CEC fără

acoperire și cu date incomplete constând în aceea că, în perioada 2007-2008, prin

înregistrarea unor operațiuni fictive, respectiv achiziții mărfuri de la SC

M.B. SA Reșița și SC V.O. SRL Reșița, prin înregistrarea dublă a unor facturi, precum

și prin declararea la organul fiscal prin deconturi a unor sume mai mari de TVA

deductibil decât cele existente în evidențele contabile ale societății, au determinat

diminuarea bazei impozabile și implicit a impozitului pe profit și TVA, prin acest

operațiuni fictive, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului

general consolidat, în sumă de 111.482 RON, reprezentând TVA și 73.846 RON, reprezentând

impozit pe profit.

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă

Judecătoria Reșița din data de 14 ianuarie 2011 s-a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin.

Ulterior, la data de 15 februarie 2011,

dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin sub

nr. 143/P/2011.

Prin rezoluția nr. 143/P/2011 din 23

martie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin s-a confirmat începerea

urmăririi penale față de G.N.D., administrator al SC G.C. SRL Reșița și S.A., contabil

al acestei societăți, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, iar prin

rezoluția nr. 143/P/2011 din 27 septembrie 2011 s-a confirmat începerea urmăririi

penale față de S.A. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 43 din Legea

nr. 82/1991. S-a reținut faptul că în luna septembrie 2007 a fost emisă factura

din 30 septembrie 2007 în sumă de 90.000 RON, de către SC M.B. SRL Reșița - unde

învinuitul S.A. a deținut funcția de contabil, către SC G.C. SRL

Achiziția a fost înregistrată pe cheltuieli

materiale, tară ca aceasta să fie declarată și înregistrată la SC M.B. SRL

În luna decembrie 2008 au fost înregistrate

facturile din 31 decembrie 2008, în valoare de 225.642 RON + TVA - 42.872 RON și

din 31 decembrie 2008 - în valoare de 144.289 RON +TVA în sumă de 27.417 RON, privind

achiziții de la SC V.O. SRL Reșița. Din cercetările efectuate a rezultat că această

societate nu a livrat materiale și nu a emis aceste facturi către SC G.C. SRL Reșița,

facturile în cauză neputând fi depistate, acest fapt generând creșterea cheltuielilor,

ceea ce a determinat diminuarea profitului impozabil și implicit a impozitului pe

profit, precum și diminuarea obligației de plată a TVA aferent.

Totodată, s-a constatat că în perioada

mai-iulie 2009 au existat diferențe între sumele declarate la organul fiscal în

baza deconturilor de TVA și sumele înregistrate în evidența contabilă a societății,

atât pentru TVA-ul deductibil, cât și pentru TVA-ul colectat, fiind creat un prejudiciu

de 20.085 RON.

De asemenea, s-a stabilit că numitul S.A.

a înregistrat în cursul lunii mai 2009 factura din 22 mai 2009 de două ori, denaturând

cheltuielile materiale și TVA aferent, în sumă de 723 RON.

La data de 01 iunie 2011 s-a dispus efectuarea

unei expertize contabile în vederea stabilirii realității actului de constatare

din 28 septembrie 2010, întocmit de organele fiscale.

Prin raportul de expertiză contabilă judiciară

întocmit s-a stabilit un prejudiciu adus bugetului general consolidat în sumă de

147.196 RON, constituit din 52.000 RON impozit pe profit și 95.196 RON TVA, sume

ce au fost reținute ulterior și un supliment de expertiză efectuat la solicitarea

învinuitului prin avocatul său la data de 10 octombrie 2011. Prin acest supliment

de expertiză s-a stabilit că prin activitățile ilegale desfășurate de către cei

doi, respectiv înregistrarea fictivă a facturilor emise de SC V.O. SRL în luna decembrie

2008, înregistrarea dublă a unor facturi ce ar fi determinat dublarea TVA-ului deductibil,

declararea unui TVA fictiv în deconturile de TVA, în scopul diminuării TVA-ului

colectat, societatea s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale în sumă de 76.909

RON, constituit din impozit pe profit în sumă de 52.000 RON și TVA în sumă de 24.909

RON. Nu s-au reținut accesorii și diferențe ci, debitul stabilit efectiv de către

expert.

Fiind audiat învinuitul S.A., contabilul

societății, a recunoscut faptele săvârșite, dar a considerat că au fost săvârșite

din eroare și nici nu a avut vreun avantaj sau beneficiu ca urmare a activității

infracționale săvârșite, motivația învinuitului fiind faptul că a avut și are și

în prezent grave probleme de sănătate, ceea ce a accentuat starea de superficialitate

de care a dat dovadă.

Activitatea frauduloasă comisă de învinuitul

S.A. s-a rezumat la diferențele existente între sumele declarate la organul fiscal

în baza deconturilor de TVA și sumele înregistrate în evidența contabilă, cât și

înregistrarea unor facturi în dublu. Pentru înregistrările fictive de achiziții

materiale de la SC V.O. SRL, inculpatul G.N.D., administratorul societății a declarat

că recunoaște comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa și a acceptat ca fiind

real prejudiciul, astfel cum a fost calculat, acesta achitând până în prezent suma

de 4.000 RON, în scopul acoperirii prejudiciului, cu chitanța din 10 februarie 2012.

De asemenea, tot pe parcursul urmăririi

penale a depus diligente pentru recuperarea prejudiciului, astfel, inculpatul G.N.D.

a depus copii ale foilor de vărsământ și adresa din care reiese că a achitat suma

totală de 10.345 RON, cât și suma de 40.125 RON, sumă indisponibilizată în mod direct

de către D.G.F.P. Caras-Severin.

Astfel, s-a concluzionat că fapta inculpatului

G.N.D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii reglementată în art.

9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Având în vedere că învinuitul S.A. are

grave probleme de sănătate, ținând cont și de modul concret de comitere a faptelor,

atitudinea sinceră de care a dat dovadă pe parcursul cercetărilor și aspectul că

nu a beneficiat de nici un avantaj financiar prin faptele comise, s-a apreciat ca

fiind îndestulătoare aplicarea față de acesta a unei sancțiuni cu caracter administrativ,

amendă în cuantum de 1.000 RON.

În

cursul cercetării judecătorești instanța a procedat la luarea

unei declarații inculpatului și la audierea martorilor S.A. și D.O.C.

Examinând cauza dedusă judecății, prin

coroborarea întregului material probator administrat în timpul urmăririi penale

și în cursul cercetării judecătorești, în scopul aflării adevărului și lămurii acestuia

sub toate aspectele, conform art. 62 C. proc. pen., s-au reținut următoarele:

Conform rechizitoriului întocmit în cauză,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a constatat existența unei cantități

suficiente de probe pe baza cărora să poată fi apreciată comiterea atât de către

inculpatul G.N.D., cât și de către martorul S.A. a infracțiunilor de evaziune fiscală,

în sarcina martorului fiind reținută în plus și infracțiunea de fals intelectual

prevăzută de legea specială (Legea nr. 82/1991). S-a considerat de către procurorul

de caz că în privința lui S.A. există un ansamblu de criterii și argumente care

însumate indică inexistența unui grad de pericol social necesar reținerii unor infracțiuni,

faptele săvârșite de către acesta putând fi sancționate și prin aplicarea unei amenzi

administrative. Respectivele criterii și argumente se referă atât la circumstanțe

personale (probleme de sănătate, atitudine sinceră, inexistența vreunui avantaj

financiar), cât și la circumstanțe reale (modul concret de comitere a faptelor (atingerea

minimă adusă valorilor sociale apărate de lege), iar soluția de scoatere de sub

urmărire penală a martorului (învinuit în acel moment) a rămas definitivă. Ca atare,

s-a constatat de la bun început nerelevanța susținerilor procurorului de ședință

cu privire la faptul că S.A. nu ar fi recunoscut în fața instanței săvârșirea infracțiunii

de evaziune fiscală, atâta vreme cât însuși procurorul care a efectuat urmărirea

penală în cauză a reținut în mod definitiv săvârșirea respectivei infracțiuni de

către persoana respectivă.

Fiind propus ca martor prin rechizitoriu,

S.A. a fost audiat în cursul cercetării judecătorești, în cuprinsul respectivei

declarații el recunoscând faptul că „din cauza stării sale de sănătate nu și-a putut

îndeplini obligațiile de clarificare a aspectelor legate de nefinalizarea unor operațiuni

fiscale și de depunere a declarațiilor contabile respective", în condițiile

în care prin fișa postului își asumase întreaga responsabilitate pentru activitatea

financiar-contabilă a firmei inculpatului. În continuare, același martor a recunoscut

că el a întocmit acele fișe ale postului, considerând în plus că respectivele scripte

erau întocmite pentru a evita sancționarea de către I.T.M., precizând că inculpatul

nu i-a cerut niciodată să desfășoare în mod ilegal sau eronat activitatea financiar-contabilă

a firmei. Respectivele susțineri ale martorului se coroborează cu mențiunile din

fișa postului aferentă activității lui în cadrul societății administrate de inculpat,

mențiuni din care rezultă responsabilitatea sa exclusivă în ceea ce privește - printre

alte atribuții specifice activității financiar-contabile -întocmirea lucrărilor

de planificare financiară și urmărirea beneficiului obținut de societate, organizarea

contabilității în cadrul societății, decizia în ceea ce privește metodologia de

întocmire a lucrărilor contabile și financiare, răspunderea de activitatea financiar

- contabilă a societății, răspunderea în ceea ce privește efectuarea analizelor

economice, menținerea permanentă a capacității de plată a societății și de îndeplinire

la termen a obligațiilor față de bănci, răspunderea de întocmirea lunară și în mod

corect a bilanțului contabil; cu alte cuvinte, martorului îi revenea obligația organizării,

coordonării și derulării întregii activități cu specific contabil și financiar a

societății parte responsabilă civilmente SC G.C. SRL Reșița, administrată de inculpat.

Mai mult, în cuprinsul aceleiași fișe a postului se menționează răspunderea civilă,

materială, disciplinară, contravențională sau penală a martorului S.A., în calitatea

sa de contabil, în ceea ce privește legalitatea operațiunilor patrimoniale desfășurate.

Aceste atribuții stabilite în sarcina contabilului

părții responsabile civilmente se încadrează în dispozițiile statuate de art. 10

din Legea nr. 82/1991, respectivul text de lege stabilind ca normă generală, în

cuprinsul alin. (1), faptul că într-adevăr răspunderea pentru organizarea și conducerea

contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane

care are obligația gestionării entității respective. Aceste dispoziții generale

se armonizează însă, mai bine zis se particularizează cu dispozițiile mai precise

stipulate de alin. (4) al aceluiași text de lege, care prevede că „răspunderea pentru

aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic,

contabilului-șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție,

împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă

pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice,

autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor

Autorizați din România, răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestora,

potrivit legii și prevederilor contractuale". În continuare, art. 10 alin.

(4

1

) al aceluiași text de lege prevede că, în privința persoanelor enumerate

în cuprinsul alineatului următor [alin. (5)], respectiv persoanele fizice sau juridice,

autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor

Autorizați din România, „răspunderea pentru organizarea contabilității revine acestora".

S-a arătat în continuare faptul potrivit căruia „conducerea contabilității se poate

efectua de către aceste persoane, situație în care răspunderea pentru conducerea

contabilității revine acestora" și că în cazul în care contabilitatea este

condusă în acest mod, fie pe baza prevederilor alineatelor anterioare, fie pe baza

unor contracte/convenții civile încheiate potrivit C. civ. cu persoane fizice care

au studii economice superioare, „răspunderea pentru conducerea contabilității revine

acestor persoane, potrivit legii și prevederilor contractuale".

Or, din cuprinsul fișei postului întocmită

martorului S.A. în calitatea sa de contabil al societății administrate de inculpat,

parte responsabilă civilmente în cauză, fișă a postului din care s-a spicuit într-un

paragraf anterior, a rezultat că respectivului martor îi sunt aplicabile fără nici

un dubiu prevederile legale expuse mai sus, prevederi care dublează obligațiile

asumate de el prin fișa postului întocmită și semnată tot de el, respectiv responsabilitatea

exclusivă pentru modul de gestionare și derulare a activității financiar contabile

a respectivei societăți.

În

acest context a rezultat indubitabil faptul că vinovat de

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală este contabilul firmei administrată

de inculpat, în speță martorul S.A., vinovăția sa fiind sancționată de procurorul

de caz prin aplicarea unei amenzi administrative. Instanța nu are calitatea să facă

aprecieri asupra oportunității sancțiunii aplicată martorului respectiv (învinuit

până într-un anumit moment procesual), atâta vreme cât nu s-a exercitat vreo plângere

împotriva soluției respective, constatând în schimb - pe baza tuturor celor expuse

mai sus - faptul că stabilirea vinovăției respectivului martor o exclude cu desăvârșire

pe cea a inculpatului. Ca atare, constatând că infracțiunea de evaziune fiscală

nu a fost săvârșită de către inculpat, Tribunalul Caraș-Severin ia act de existența

cazului de achitare prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., drept pentru

care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. urmează

să dispună achitarea inculpatului G.N.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 republicată.

În

conformitate cu dispozițiile art. 343 alin. (3) C. proc.

pen., s-a ridicat măsura asiguratorie a instituirii sechestrului asigurător dispusă

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin asupra imobilului reprezentat

de apartamentul situat în municipiul Reșița, Calea C. jud. Caraș-Severin, în suprafață

de 43,88 m.p., înscris în C.F. Reșița, provenit din C.F. de pe hârtie nr. A1. C.,

aparținând inculpatului G.N.D. (în regim de bun comun cu soția G.C.M. (M.). S-a

constatat că în raport cu soluția pronunțată, nefiind aplicată o pedeapsă cu amendă

care este necesar a fi garantată, neputând fi obligat inculpatul la plata de despăgubiri

civile către partea civilă conform dispozițiilor art. 346 alin. (3) C. proc.

pen., nefiind necesară nici aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale,

nu se impune indisponibilizarea în continuare a respectivului bun imobil.

După cum s-a arătat în paragraful anterior,

în raport cu temeiul achitării se impun a fi aplicate în cauză, în ceea ce privește

latura civilă, dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., text de lege a cărui

aplicabilitate conduce la respingerea acțiunii civile formulată de partea civilă

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

Cât privește solicitarea cuprinsă în rechizitoriu

referitoare la anularea unor înscrisuri, în speță a unor facturi fiscale individualizate

din punct de vedere al numărului, valorii și datei emiterii, însă neatașate dosarului

cauzei (nici în faza de urmărire penală, nici în faza de cercetare judecătorească,

pe considerentul că nu au putut fi depistate), aceasta a fost apreciată ca nefondată,

fiind respinsă. S-a luat act în această privință de faptul că instanța de judecată

poate dispune anularea totală sau parțială a unor înscrisuri conform procedurii

reglementată de art. 445 C. proc. pen. doar în condițiile în care acesta a fost

declarat fals în prealabil, în speță neexistând dispoziția respectivă din partea

organului de urmărire penală, iar instanța de judecată neavând elementele necesare

pentru a declara ca fiind false înscrisuri inexistente la dosarul cauzei (aceasta

cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 445 alin. (3) C. proc. pen. impun rămânerea

la dosarul cauzei a înscrisurilor declarate false). În plus, pentru a putea fi pusă

în executare o dispoziție de anulare a unor

înscrisuri, este necesară inserarea mențiunii de anulare pe

fiecare pagină sau pe anumite pagini ale înscrisului, procedură care evident nu

poate fi îndeplinită în absența respectivelor înscrisuri. În consecință, a fost

respinsă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin cu

privire la anularea facturilor din 31 decembrie 2008 în valoare de 225.642 RON și

în valoare de 144.289 RON, menționate în rechizitoriu, însă nedepuse la dosarul

cauzei.

Împotriva sentinței penale nr. 121 din

22 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin in Dosarul nr. 3969/115/2012

au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin

și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

În

motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Caraș-Severin s-a arătat că prima instanță a interpretat în mod eronat dispozițiile

Legii nr. 82/1991, reținând totodată în mod trunchiat starea de fapt ce se desprinde

din conținutul dosarului cauzei. Se ignoră astfel declarația martorului S.A., care

arată că toate facturile pe care le-a înregistrat în contabilitatea societății,

inclusiv cele în litigiu, îi erau prezentate de către inculpat, iar aceste facturi

nu există, nefiind emise de societatea SC V.O. SRL.

S-a susținut că instanța a interpretat

deosebit de restrictiv dispozițiile Legii nr. 82/1991, omițând a corela aceste prevederi

cu realitatea ce se desprinde din dosarul cauzei și care convinge că activitatea

administratorului unei societăți comerciale nu poate fi disociată de cea a persoanei

abilitate a se îngriji de contabilitate. De asemenea, s-a arătat că s-a omis, totodată,

a se constata că răspunderea pentru desfășurarea și conducerea activității unei

persoane juridice revine reprezentantului său legal, în acest caz administratorului

societății, responsabilitatea neputând reveni unui simplu executant, cum ar fi contabilul

societății.

În

altă ordine de idei, s-a precizat că nu a fost remarcată contradicția

între declarațiile inculpatului, revenirea nemotivată la declarațiile consemnate

în faza de urmărire penală, justificate prin aceea că, deși asistat cu prilejul

audierii de către procuror, de către apărătorul au ales, au fost consemnate aspecte

nereale în declarația dată; ori cu privire la apărarea inculpatului potrivit căreia

facturile cu pricina înregistrate în contabilitate erau proforma.

În

motivarea apelului declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor

Publice - A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin s-a

arătat, în esență, că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este netemeinică

și nelegală, solicitându-se ca, în urma reanalizări situației de fapt din speță,

în baza probelor administrate, să se dispună condamnarea inculpatului G.N.D. pentru

faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.

Prin decizia penală nr. 40/A din 21 februarie

2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondate apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și partea civilă Ministerul

Finanțelor Publice - A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin

împotriva sentinței penale atacate.

Pentru a pronunța această decizie instanța

a avut în vedere următoarele considerente:

Prin rechizitoriul nr. 143/172011 al Parchetului

de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin s-a imputat inculpatului G.N.D., în calitate

de administrator al SC G.C. SRL Reșița faptul că în perioada 2007 - 2008, prin înregistrarea

unor operațiuni fictive, respectiv achiziții mărfuri de la SC M.B. SRL Reșița și

SC V.O. SRL Reșița, prin înregistrarea dublă a unor facturi, precum și prin declararea

la organul fiscal prin deconturi a unor sume mai mari de TVA deductibil, decât cele

existente în evidențele contabile ale societății a determinat diminuarea bazei impozabile

și implicit a impozitului pe profit.

Analizând declarațiile de decont de TVA

pentru perioada 2007 - 2009 se constată că acestea poartă semnătura contabilului

S.A., inclusiv cele unde este menționat numele inculpatului G.N.D., în calitate

de administrator (fiind aceeași semnătură și existând și declarația martorului S.A.

în acest sens). Astfel, martorul S.A. a arătat că: „Referitor la factura din 30

septembrie 2007 emisă de către SC M.B. SRL Reșița precizez că aceasta a fost anulată,

nefiind înregistrată în contabilitatea SC G.C. SRL, neavând consecințe asupra rezultatului

financiar al societății. În privința facturilor din 31 decembrie 2008 și a facturii

din 31 ianuarie 2009 emisă de SC V.O. SRL Reșița declar că acestea au fost operate

de mine în baza unor facturi proforme, aduse de G.N.D., după ce a avut loc o negociere

cu furnizorul, facturile proforme fiind aduse de către G.D. În baza acestor facturi

proforme trebuia efectuată plata după care la ridicarea sculelor și dispozitivelor

necesare în construcții urmând a se întocmi facturile fiscale de către furnizor,

fapt care nu s-a mai realizat datorită neînțelegerilor la prețurile de achiziții,

iar societatea a rămas încărcată cu debitul respectiv. (...) în privința facturilor

din 24 noiembrie 2008 și din 31 decembrie 2008 operate în luna mai 2009, precizez

că acestea mi-au fost aduse în luna mai 2009 pentru înregistrare după ce au fost

semnate de beneficiar. Referitor la dubla înregistrare a facturii din 20

septembrie 2009 precizez că aceasta mi-a fost trimisă prin fax, am operat-o în contabilitate,

iar când mi-a venit originalul (după două luni) din greșeală am operat-o din nou,

același lucru fiind și în cazul facturii. Declar faptul că existența diferențelor

între sumele declarate în deconturi și sumele existente în balanțele lunare se datorează

faptului că au fost aduse documente după depunerea declarațiilor (deconturilor)

de către administratorul societății, obligația înregistrării în luna respectivă

a determinat diferențierea dintre deconturi și balanțele de verificare, dar la fiecare

trimestru au fost reglate aceste sume, prin declararea corectă în deconturi. Declar

că datorită programului de calculator toate achizițiile de materiale, automat sunt

trecute pe conturi, fapt realizat în cazul de față. Tot în același program, deconturile

sunt automat generate după introducerea datelor primare (...) precizez că toate

operațiunile efectuate în contabilitatea societății s-au efectuat la dispoziția

administratorului, eu ca și contabil neavând nici un beneficiu de pe urma acestor

înregistrări".

În

fața instanței, martorul S.A. a arătat următoarele: „Cât privește

facturile individualizate în materialul de urmărire penală, menționez faptul că

acestea au fost operate cu foarte mare întârziere datorită problemelor mele de sănătate,

acest termen îndelungat de operare cauzând deficiențe în ceea ce privește obligațiile

fiscale ale inculpatului. (...) Menționez că inculpatul nu mi-a cerut niciodată

- lucru pe care oricum nu l-aș fi acceptat - să desfășor în mod ilegal sau eronat

activitatea financiar contabilă a firmei". Martorul a recunoscut că semnătura

de primire de pe factura emisă de SC M.B. SRL îi aparține, precum și că facturile

emise de SC V.O. SRL Reșița erau proforma.

În

declarația dată de martora D.O.C. în cursul urmăririi penale

aceasta a arătat că: „Referitor la relația comercială cu SC G.C. SRL, din acea perioadă

precizez că aceasta a constat în livrări de materiale în valoare totală de 609,9

RON, conform fișei analitice anexate și înaintate organelor de poliție judiciară.

Referitor la emiterea de facturi proforma în acea perioadă către SC G.C. SRL precizez

că nu îmi aduc aminte să fi emis facturi de acest gen acestei societăți deoarece

acestea nu au un regim special, nefiind fiscale și ținută o evidență a acestora,

acestea fiind oferte emise de societatea furnizoare. Precizez că nu îl cunosc pe

administratorul SC G.C. SRL”, astfel că martora nu a exclus posibilitatea să fi

fost emise facturile proforma în speță.

În

fișa postului aferentă activității martorului S.A. în cadrul

societății administrate de inculpat se menționează că acesta răspunde de activitatea

financiar contabilă a societății, răspunderea de analizele economice, menținerea

permanentă a capacității de plată a societății și de îndeplinire la termen a obligațiilor

față de bănci, răspunderea de întocmirea lunară și în mod corect a bilanțului contabil;

revenindu-i obligația organizării, coordonării și derulării întregii activități

cu specific contabil și financiar a SC G.C. SRL, Reșița.

Se apreciază că, în mod corect, Tribunalul

Caras - Severin a reținut că aceste atribuții stabilite în sarcina contabilului

părții responsabile civilmente se încadrează în dispozițiile statuate de art. 10

din Legea nr. 82/1991.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 82/1991: „Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele

prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite

sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective."

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea

nr. 241/2005: „Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare

de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în

scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: c) evidențierea, în

actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază

operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive".

În

speță, întreaga activitate referitoare la contabilitatea societății

a fost derulată de martorul S.A. și nu există nicio probă care să conducă la concluzia

că inculpatul i-ar fi solicitat să efectueze acte nelegale, martorul însuși arătând

că nu i s-a solicitat acest lucru. Mai mult, nu se poate imputa inculpatului dubla

decontare a unor facturi și nici nu se poate stabili legătura dintre inculpat și

factura emisă de SC M.B. SRL câtă vreme semnătura de primire aparține aceluiași

martor; iar în ceea ce privește facturile emise de SC V.O. SRL Reșița rezultă că

acestea erau facturi proforma, iar martorul avea cunoștință că nu puteau fi evidențiate

în deconturi.

În

raport cu aspectele anterior expuse, instanța de apel a constatat

că soluția de achitare a inculpatului G.N.D. dispusă de prima instanță este legală

și temeinică.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă A.N.A.F.

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin. Ambele recurente solicitând

admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând, să se dispună condamnarea

inculpatului, cu consecința obligării sale la plata despăgubirilor civile solicitate

de către partea civilă, susținându-se că soluția de achitare pronunțată de către

instanța de fond este rezultatul unei eronate aprecieri a situației de fapt existente

în cauză, critici circumscrise cazului de casare prevăzut de vechiul text al

art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Analizând cauza atât sub aspectul motivelor

de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel

este legală și temeinică și constată recursurile declarate de către Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de partea civilă A.N.A.F. prin Direcția Generală

a Finanțelor Publice Caraș-Severin ca fiind nefondate.

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului, art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța

de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în

art. 385 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva

hotărârilor date în apel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile

care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate în art. 385 C. proc. pen.

În

cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara la 21 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare

(pe 5 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea

instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita

motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat.

Se constată că dispozițiile tranzitorii

cuprinse în art. II din Legea anterior menționată- referitoare la aplicarea, în

continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării

- vizează exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia.

În curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza

care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă

limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de

casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial prin amendarea

cazurilor de casare, intenția legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul

judiciar realizat prin intermediul recursului doar asupra unor aspecte de drept.

Așa fiind, se constată că unul dintre motivele

de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., situație în care criticile

circumscrise de recurenții acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării

de către instanța de recurs, judecata în această cale de atac limitându-se, așa

cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute

de lege, în care nu se mai regăsește și eroarea asupra situației de fapt invocată

de către recurenți.

Date fiind considerentele ce preced, instanța

de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare referitoare

la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care urmează a respinge

critica formulată de recurenți ca neîntemeiată.

În

consecință, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de partea civilă A.N.A.F. prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei penale atacate.

Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2)

C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de partea civilă A.N.A.F. prin

Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei penale

nr. 40/A din 21 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta parte civilă la plata

sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul de avocat pentru apărarea din

oficiu a intimatului inculpat G.N.D. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă

de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în

ședință publică, azi 08

octombrie 2013.