ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3044/2013

Deliberând asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de partea civilă A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei penale nr. 40/A din 21 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 121 din 22 noiembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în Dosarul nr. 3969/115/2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.N.D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 republicată. În baza art. 343 alin. (3) C. proc. pen.

a fost ridicată măsura asiguratorie a instituirii sechestrului asigurător dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin asupra imobilului reprezentat de apartamentul situat în municipiul Reșița, Calea C. jud. Caraș-Severin, în suprafață de 43,88 m.p., înscris în C.F., Reșița, provenit din CF de pe hârtie nr. A1. C., aparținând inculpatului G.N.D. (în regim de bun comun cu soția G.C.M.(M.). În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin, constatându-se faptul că nu pot fi acordate despăgubiri civile în raport cu temeiul achitării. A fost respinsă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin cu privire la anularea facturilor din 31 decembrie 2008 în valoare de 225.642 RON și respectiv de 144.289 RON, menționate în rechizitoriu.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate în cauză au rămas în sarcina statului. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin din 06 iulie 2012, înregistrat pe rolul Tribunalului Caraș-Severin sub Dosar nr. 3969/115/2012, a fost trimis în judecată inculpatul G.N.D., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, republicată. În cauză s-a luat declarație inculpatului, s-au administrat probe testimoniale și probe cu înscrisuri, s-a acvirat dosarul de urmărire penală nr. 143/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, dosar din a cărui analiză s-a reținut următoarea stare de fapt: În data de 27 septembrie 2010, I.P.J.

Caraș-Severin - Serviciul de Investigare a Fraudelor s-a sesizat cu privire la săvârșirea de către G.N.D., administrator al SC G.C. SRL Reșița și S.A., contabil al acestei societăți, a infracțiunii de evaziune fiscală, a infracțiunilor de înșelăciune prin emitere file CEC fără acoperire și cu date incomplete constând în aceea că, în perioada 2007-2008, prin înregistrarea unor operațiuni fictive, respectiv achiziții mărfuri de la SC M.B. SA Reșița și SC V.O. SRL Reșița, prin înregistrarea dublă a unor facturi, precum și prin declararea la organul fiscal prin deconturi a unor sume mai mari de TVA deductibil decât cele existente în evidențele contabile ale societății, au determinat diminuarea bazei impozabile și implicit a impozitului pe profit și TVA, prin acest operațiuni fictive, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului general consolidat, în sumă de 111.482 RON, reprezentând TVA și 73.846 RON, reprezentând impozit pe profit.

Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița din data de 14 ianuarie 2011 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin. Ulterior, la data de 15 februarie 2011, dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin sub nr. 143/P/2011. Prin rezoluția nr. 143/P/2011 din 23 martie 2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin s-a confirmat începerea urmăririi penale față de G.N.D., administrator al SC G.C. SRL Reșița și S.A., contabil al acestei societăți, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, iar prin rezoluția nr. 143/P/2011 din 27 septembrie 2011 s-a confirmat începerea urmăririi penale față de S.A.

pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 43 din Legea nr. 82/1991. S-a reținut faptul că în luna septembrie 2007 a fost emisă factura din 30 septembrie 2007 în sumă de 90.000 RON, de către SC M.B. SRL Reșița - unde învinuitul S.A. a deținut funcția de contabil, către SC G.C. SRL Achiziția a fost înregistrată pe cheltuieli materiale, tară ca aceasta să fie declarată și înregistrată la SC M.B. SRL În luna decembrie 2008 au fost înregistrate facturile din 31 decembrie 2008, în valoare de 225.642 RON + TVA - 42.872 RON și din 31 decembrie 2008 - în valoare de 144.289 RON +TVA în sumă de 27.417 RON, privind achiziții de la SC V.O. SRL Reșița. Din cercetările efectuate a rezultat că această societate nu a livrat materiale și nu a emis aceste facturi către SC G.C.

SRL Reșița, facturile în cauză neputând fi depistate, acest fapt generând creșterea cheltuielilor, ceea ce a determinat diminuarea profitului impozabil și implicit a impozitului pe profit, precum și diminuarea obligației de plată a TVA aferent. Totodată, s-a constatat că în perioada mai-iulie 2009 au existat diferențe între sumele declarate la organul fiscal în baza deconturilor de TVA și sumele înregistrate în evidența contabilă a societății, atât pentru TVA-ul deductibil, cât și pentru TVA-ul colectat, fiind creat un prejudiciu de 20.085 RON. De asemenea, s-a stabilit că numitul S.A. a înregistrat în cursul lunii mai 2009 factura din 22 mai 2009 de două ori, denaturând cheltuielile materiale și TVA aferent, în sumă de 723 RON.

La data de 01 iunie 2011 s-a dispus efectuarea unei expertize contabile în vederea stabilirii realității actului de constatare din 28 septembrie 2010, întocmit de organele fiscale. Prin raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit s-a stabilit un prejudiciu adus bugetului general consolidat în sumă de 147.196 RON, constituit din 52.000 RON impozit pe profit și 95.196 RON TVA, sume ce au fost reținute ulterior și un supliment de expertiză efectuat la solicitarea învinuitului prin avocatul său la data de 10 octombrie 2011. Prin acest supliment de expertiză s-a stabilit că prin activitățile ilegale desfășurate de către cei doi, respectiv înregistrarea fictivă a facturilor emise de SC V.O.

SRL în luna decembrie 2008, înregistrarea dublă a unor facturi ce ar fi determinat dublarea TVA-ului deductibil, declararea unui TVA fictiv în deconturile de TVA, în scopul diminuării TVA-ului colectat, societatea s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale în sumă de 76.909 RON, constituit din impozit pe profit în sumă de 52.000 RON și TVA în sumă de 24.909 RON. Nu s-au reținut accesorii și diferențe ci, debitul stabilit efectiv de către expert. Fiind audiat învinuitul S.A., contabilul societății, a recunoscut faptele săvârșite, dar a considerat că au fost săvârșite din eroare și nici nu a avut vreun avantaj sau beneficiu ca urmare a activității infracționale săvârșite, motivația învinuitului fiind faptul că a avut și are și în prezent grave probleme de sănătate, ceea ce a accentuat starea de superficialitate de care a dat dovadă.

Activitatea frauduloasă comisă de învinuitul S.A. s-a rezumat la diferențele existente între sumele declarate la organul fiscal în baza deconturilor de TVA și sumele înregistrate în evidența contabilă, cât și înregistrarea unor facturi în dublu. Pentru înregistrările fictive de achiziții materiale de la SC V.O. SRL, inculpatul G.N.D., administratorul societății a declarat că recunoaște comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa și a acceptat ca fiind real prejudiciul, astfel cum a fost calculat, acesta achitând până în prezent suma de 4.000 RON, în scopul acoperirii prejudiciului, cu chitanța din 10 februarie 2012. De asemenea, tot pe parcursul urmăririi penale a depus diligente pentru recuperarea prejudiciului, astfel, inculpatul G.N.D.

a depus copii ale foilor de vărsământ și adresa din care reiese că a achitat suma totală de 10.345 RON, cât și suma de 40.125 RON, sumă indisponibilizată în mod direct de către D.G.F.P. Caras-Severin. Astfel, s-a concluzionat că fapta inculpatului G.N.D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii reglementată în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Având în vedere că învinuitul S.A. are grave probleme de sănătate, ținând cont și de modul concret de comitere a faptelor, atitudinea sinceră de care a dat dovadă pe parcursul cercetărilor și aspectul că nu a beneficiat de nici un avantaj financiar prin faptele comise, s-a apreciat ca fiind îndestulătoare aplicarea față de acesta a unei sancțiuni cu caracter administrativ, amendă în cuantum de 1.000 RON.

În cursul cercetării judecătorești instanța a procedat la luarea unei declarații inculpatului și la audierea martorilor S.A. și D.O.C. Examinând cauza dedusă judecății, prin coroborarea întregului material probator administrat în timpul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, în scopul aflării adevărului și lămurii acestuia sub toate aspectele, conform art. 62 C. proc. pen., s-au reținut următoarele: Conform rechizitoriului întocmit în cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin a constatat existența unei cantități suficiente de probe pe baza cărora să poată fi apreciată comiterea atât de către inculpatul G.N.D., cât și de către martorul S.A. a infracțiunilor de evaziune fiscală, în sarcina martorului fiind reținută în plus și infracțiunea de fals intelectual prevăzută de legea specială (Legea nr. 82/1991).

S-a considerat de către procurorul de caz că în privința lui S.A. există un ansamblu de criterii și argumente care însumate indică inexistența unui grad de pericol social necesar reținerii unor infracțiuni, faptele săvârșite de către acesta putând fi sancționate și prin aplicarea unei amenzi administrative. Respectivele criterii și argumente se referă atât la circumstanțe personale (probleme de sănătate, atitudine sinceră, inexistența vreunui avantaj financiar), cât și la circumstanțe reale (modul concret de comitere a faptelor (atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de lege), iar soluția de scoatere de sub urmărire penală a martorului (învinuit în acel moment) a rămas definitivă. Ca atare, s-a constatat de la bun început nerelevanța susținerilor procurorului de ședință cu privire la faptul că S.A.

nu ar fi recunoscut în fața instanței săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, atâta vreme cât însuși procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză a reținut în mod definitiv săvârșirea respectivei infracțiuni de către persoana respectivă. Fiind propus ca martor prin rechizitoriu, S.A. a fost audiat în cursul cercetării judecătorești, în cuprinsul respectivei declarații el recunoscând faptul că „din cauza stării sale de sănătate nu și-a putut îndeplini obligațiile de clarificare a aspectelor legate de nefinalizarea unor operațiuni fiscale și de depunere a declarațiilor contabile respective", în condițiile în care prin fișa postului își asumase întreaga responsabilitate pentru activitatea financiar-contabilă a firmei inculpatului.

În continuare, același martor a recunoscut că el a întocmit acele fișe ale postului, considerând în plus că respectivele scripte erau întocmite pentru a evita sancționarea de către I.T.M., precizând că inculpatul nu i-a cerut niciodată să desfășoare în mod ilegal sau eronat activitatea financiar-contabilă a firmei.

Respectivele susțineri ale martorului se coroborează cu mențiunile din fișa postului aferentă activității lui în cadrul societății administrate de inculpat, mențiuni din care rezultă responsabilitatea sa exclusivă în ceea ce privește - printre alte atribuții specifice activității financiar-contabile -întocmirea lucrărilor de planificare financiară și urmărirea beneficiului obținut de societate, organizarea contabilității în cadrul societății, decizia în ceea ce privește metodologia de întocmire a lucrărilor contabile și financiare, răspunderea de activitatea financiar - contabilă a societății, răspunderea în ceea ce privește efectuarea analizelor economice, menținerea permanentă a capacității de plată a societății și de îndeplinire la termen a obligațiilor față de bănci, răspunderea de întocmirea lunară și în mod corect a bilanțului contabil; cu alte cuvinte, martorului îi revenea obligația organizării, coordonării și derulării întregii activități cu specific contabil și financiar a societății parte responsabilă civilmente SC G.C.

SRL Reșița, administrată de inculpat. Mai mult, în cuprinsul aceleiași fișe a postului se menționează răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală a martorului S.A., în calitatea sa de contabil, în ceea ce privește legalitatea operațiunilor patrimoniale desfășurate. Aceste atribuții stabilite în sarcina contabilului părții responsabile civilmente se încadrează în dispozițiile statuate de art. 10 din Legea nr. 82/1991, respectivul text de lege stabilind ca normă generală, în cuprinsul alin. (1), faptul că într-adevăr răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective.

Aceste dispoziții generale se armonizează însă, mai bine zis se particularizează cu dispozițiile mai precise stipulate de alin. (4) al aceluiași text de lege, care prevede că „răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-șef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcție, împreună cu personalul din subordine.

În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestora, potrivit legii și prevederilor contractuale". În continuare, art. 10 alin. (4 1 ) al aceluiași text de lege prevede că, în privința persoanelor enumerate în cuprinsul alineatului următor [alin. (5)], respectiv persoanele fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, „răspunderea pentru organizarea contabilității revine acestora". S-a arătat în continuare faptul potrivit căruia „conducerea contabilității se poate efectua de către aceste persoane, situație în care răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestora" și că în cazul în care contabilitatea este condusă în acest mod, fie pe baza prevederilor alineatelor anterioare, fie pe baza unor contracte/convenții civile încheiate potrivit C. civ.

cu persoane fizice care au studii economice superioare, „răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestor persoane, potrivit legii și prevederilor contractuale". Or, din cuprinsul fișei postului întocmită martorului S.A. în calitatea sa de contabil al societății administrate de inculpat, parte responsabilă civilmente în cauză, fișă a postului din care s-a spicuit într-un paragraf anterior, a rezultat că respectivului martor îi sunt aplicabile fără nici un dubiu prevederile legale expuse mai sus, prevederi care dublează obligațiile asumate de el prin fișa postului întocmită și semnată tot de el, respectiv responsabilitatea exclusivă pentru modul de gestionare și derulare a activității financiar contabile a respectivei societăți.

În acest context a rezultat indubitabil faptul că vinovat de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală este contabilul firmei administrată de inculpat, în speță martorul S.A., vinovăția sa fiind sancționată de procurorul de caz prin aplicarea unei amenzi administrative. Instanța nu are calitatea să facă aprecieri asupra oportunității sancțiunii aplicată martorului respectiv (învinuit până într-un anumit moment procesual), atâta vreme cât nu s-a exercitat vreo plângere împotriva soluției respective, constatând în schimb - pe baza tuturor celor expuse mai sus - faptul că stabilirea vinovăției respectivului martor o exclude cu desăvârșire pe cea a inculpatului. Ca atare, constatând că infracțiunea de evaziune fiscală nu a fost săvârșită de către inculpat, Tribunalul Caraș-Severin ia act de existența cazului de achitare prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., drept pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. urmează să dispună achitarea inculpatului G.N.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 republicată. În conformitate cu dispozițiile art. 343 alin. (3) C. proc. pen., s-a ridicat măsura asiguratorie a instituirii sechestrului asigurător dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin asupra imobilului reprezentat de apartamentul situat în municipiul Reșița, Calea C. jud. Caraș-Severin, în suprafață de 43,88 m.p., înscris în C.F. Reșița, provenit din C.F. de pe hârtie nr. A1. C., aparținând inculpatului G.N.D. (în regim de bun comun cu soția G.C.M.

(M.). S-a constatat că în raport cu soluția pronunțată, nefiind aplicată o pedeapsă cu amendă care este necesar a fi garantată, neputând fi obligat inculpatul la plata de despăgubiri civile către partea civilă conform dispozițiilor art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nefiind necesară nici aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale, nu se impune indisponibilizarea în continuare a respectivului bun imobil. După cum s-a arătat în paragraful anterior, în raport cu temeiul achitării se impun a fi aplicate în cauză, în ceea ce privește latura civilă, dispozițiile art. 346 alin. (3) C. proc. pen., text de lege a cărui aplicabilitate conduce la respingerea acțiunii civile formulată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin.

Cât privește solicitarea cuprinsă în rechizitoriu referitoare la anularea unor înscrisuri, în speță a unor facturi fiscale individualizate din punct de vedere al numărului, valorii și datei emiterii, însă neatașate dosarului cauzei (nici în faza de urmărire penală, nici în faza de cercetare judecătorească, pe considerentul că nu au putut fi depistate), aceasta a fost apreciată ca nefondată, fiind respinsă. S-a luat act în această privință de faptul că instanța de judecată poate dispune anularea totală sau parțială a unor înscrisuri conform procedurii reglementată de art. 445 C. proc. pen. doar în condițiile în care acesta a fost declarat fals în prealabil, în speță neexistând dispoziția respectivă din partea organului de urmărire penală, iar instanța de judecată neavând elementele necesare pentru a declara ca fiind false înscrisuri inexistente la dosarul cauzei (aceasta cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 445 alin. (3) C. proc.

pen. impun rămânerea la dosarul cauzei a înscrisurilor declarate false). În plus, pentru a putea fi pusă în executare o dispoziție de anulare a unor înscrisuri, este necesară inserarea mențiunii de anulare pe fiecare pagină sau pe anumite pagini ale înscrisului, procedură care evident nu poate fi îndeplinită în absența respectivelor înscrisuri. În consecință, a fost respinsă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin cu privire la anularea facturilor din 31 decembrie 2008 în valoare de 225.642 RON și în valoare de 144.289 RON, menționate în rechizitoriu, însă nedepuse la dosarul cauzei. Împotriva sentinței penale nr. 121 din 22 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin in Dosarul nr. 3969/115/2012 au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F.

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin. În motivarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin s-a arătat că prima instanță a interpretat în mod eronat dispozițiile Legii nr. 82/1991, reținând totodată în mod trunchiat starea de fapt ce se desprinde din conținutul dosarului cauzei. Se ignoră astfel declarația martorului S.A., care arată că toate facturile pe care le-a înregistrat în contabilitatea societății, inclusiv cele în litigiu, îi erau prezentate de către inculpat, iar aceste facturi nu există, nefiind emise de societatea SC V.O. SRL. S-a susținut că instanța a interpretat deosebit de restrictiv dispozițiile Legii nr. 82/1991, omițând a corela aceste prevederi cu realitatea ce se desprinde din dosarul cauzei și care convinge că activitatea administratorului unei societăți comerciale nu poate fi disociată de cea a persoanei abilitate a se îngriji de contabilitate.

De asemenea, s-a arătat că s-a omis, totodată, a se constata că răspunderea pentru desfășurarea și conducerea activității unei persoane juridice revine reprezentantului său legal, în acest caz administratorului societății, responsabilitatea neputând reveni unui simplu executant, cum ar fi contabilul societății. În altă ordine de idei, s-a precizat că nu a fost remarcată contradicția între declarațiile inculpatului, revenirea nemotivată la declarațiile consemnate în faza de urmărire penală, justificate prin aceea că, deși asistat cu prilejul audierii de către procuror, de către apărătorul au ales, au fost consemnate aspecte nereale în declarația dată; ori cu privire la apărarea inculpatului potrivit căreia facturile cu pricina înregistrate în contabilitate erau proforma.

În motivarea apelului declarat de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin s-a arătat, în esență, că hotărârea pronunțată de către instanța de fond este netemeinică și nelegală, solicitându-se ca, în urma reanalizări situației de fapt din speță, în baza probelor administrate, să se dispună condamnarea inculpatului G.N.D. pentru faptele reținute în sarcina sa prin rechizitoriu. Prin decizia penală nr. 40/A din 21 februarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a respins, ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva sentinței penale atacate.

Pentru a pronunța această decizie instanța a avut în vedere următoarele considerente: Prin rechizitoriul nr. 143/172011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin s-a imputat inculpatului G.N.D., în calitate de administrator al SC G.C. SRL Reșița faptul că în perioada 2007 - 2008, prin înregistrarea unor operațiuni fictive, respectiv achiziții mărfuri de la SC M.B. SRL Reșița și SC V.O. SRL Reșița, prin înregistrarea dublă a unor facturi, precum și prin declararea la organul fiscal prin deconturi a unor sume mai mari de TVA deductibil, decât cele existente în evidențele contabile ale societății a determinat diminuarea bazei impozabile și implicit a impozitului pe profit. Analizând declarațiile de decont de TVA pentru perioada 2007 - 2009 se constată că acestea poartă semnătura contabilului S.A., inclusiv cele unde este menționat numele inculpatului G.N.D., în calitate de administrator (fiind aceeași semnătură și existând și declarația martorului S.A.

în acest sens). Astfel, martorul S.A. a arătat că: „Referitor la factura din 30 septembrie 2007 emisă de către SC M.B. SRL Reșița precizez că aceasta a fost anulată, nefiind înregistrată în contabilitatea SC G.C. SRL, neavând consecințe asupra rezultatului financiar al societății. În privința facturilor din 31 decembrie 2008 și a facturii din 31 ianuarie 2009 emisă de SC V.O. SRL Reșița declar că acestea au fost operate de mine în baza unor facturi proforme, aduse de G.N.D., după ce a avut loc o negociere cu furnizorul, facturile proforme fiind aduse de către G.D. În baza acestor facturi proforme trebuia efectuată plata după care la ridicarea sculelor și dispozitivelor necesare în construcții urmând a se întocmi facturile fiscale de către furnizor, fapt care nu s-a mai realizat datorită neînțelegerilor la prețurile de achiziții, iar societatea a rămas încărcată cu debitul respectiv.

(...) în privința facturilor din 24 noiembrie 2008 și din 31 decembrie 2008 operate în luna mai 2009, precizez că acestea mi-au fost aduse în luna mai 2009 pentru înregistrare după ce au fost semnate de beneficiar. Referitor la dubla înregistrare a facturii din 20 septembrie 2009 precizez că aceasta mi-a fost trimisă prin fax, am operat-o în contabilitate, iar când mi-a venit originalul (după două luni) din greșeală am operat-o din nou, același lucru fiind și în cazul facturii. Declar faptul că existența diferențelor între sumele declarate în deconturi și sumele existente în balanțele lunare se datorează faptului că au fost aduse documente după depunerea declarațiilor (deconturilor) de către administratorul societății, obligația înregistrării în luna respectivă a determinat diferențierea dintre deconturi și balanțele de verificare, dar la fiecare trimestru au fost reglate aceste sume, prin declararea corectă în deconturi.

Declar că datorită programului de calculator toate achizițiile de materiale, automat sunt trecute pe conturi, fapt realizat în cazul de față. Tot în același program, deconturile sunt automat generate după introducerea datelor primare (...) precizez că toate operațiunile efectuate în contabilitatea societății s-au efectuat la dispoziția administratorului, eu ca și contabil neavând nici un beneficiu de pe urma acestor înregistrări". În fața instanței, martorul S.A. a arătat următoarele: „Cât privește facturile individualizate în materialul de urmărire penală, menționez faptul că acestea au fost operate cu foarte mare întârziere datorită problemelor mele de sănătate, acest termen îndelungat de operare cauzând deficiențe în ceea ce privește obligațiile fiscale ale inculpatului.

(...) Menționez că inculpatul nu mi-a cerut niciodată - lucru pe care oricum nu l-aș fi acceptat - să desfășor în mod ilegal sau eronat activitatea financiar contabilă a firmei". Martorul a recunoscut că semnătura de primire de pe factura emisă de SC M.B. SRL îi aparține, precum și că facturile emise de SC V.O. SRL Reșița erau proforma. În declarația dată de martora D.O.C. în cursul urmăririi penale aceasta a arătat că: „Referitor la relația comercială cu SC G.C. SRL, din acea perioadă precizez că aceasta a constat în livrări de materiale în valoare totală de 609,9 RON, conform fișei analitice anexate și înaintate organelor de poliție judiciară. Referitor la emiterea de facturi proforma în acea perioadă către SC G.C.

SRL precizez că nu îmi aduc aminte să fi emis facturi de acest gen acestei societăți deoarece acestea nu au un regim special, nefiind fiscale și ținută o evidență a acestora, acestea fiind oferte emise de societatea furnizoare. Precizez că nu îl cunosc pe administratorul SC G.C. SRL”, astfel că martora nu a exclus posibilitatea să fi fost emise facturile proforma în speță. În fișa postului aferentă activității martorului S.A. în cadrul societății administrate de inculpat se menționează că acesta răspunde de activitatea financiar contabilă a societății, răspunderea de analizele economice, menținerea permanentă a capacității de plată a societății și de îndeplinire la termen a obligațiilor față de bănci, răspunderea de întocmirea lunară și în mod corect a bilanțului contabil; revenindu-i obligația organizării, coordonării și derulării întregii activități cu specific contabil și financiar a SC G.C.

SRL, Reșița. Se apreciază că, în mod corect, Tribunalul Caras - Severin a reținut că aceste atribuții stabilite în sarcina contabilului părții responsabile civilmente se încadrează în dispozițiile statuate de art. 10 din Legea nr. 82/1991.

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991: „Răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) - (4) revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective." Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005: „Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: c) evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive". În speță, întreaga activitate referitoare la contabilitatea societății a fost derulată de martorul S.A.

și nu există nicio probă care să conducă la concluzia că inculpatul i-ar fi solicitat să efectueze acte nelegale, martorul însuși arătând că nu i s-a solicitat acest lucru. Mai mult, nu se poate imputa inculpatului dubla decontare a unor facturi și nici nu se poate stabili legătura dintre inculpat și factura emisă de SC M.B. SRL câtă vreme semnătura de primire aparține aceluiași martor; iar în ceea ce privește facturile emise de SC V.O. SRL Reșița rezultă că acestea erau facturi proforma, iar martorul avea cunoștință că nu puteau fi evidențiate în deconturi. În raport cu aspectele anterior expuse, instanța de apel a constatat că soluția de achitare a inculpatului G.N.D. dispusă de prima instanță este legală și temeinică.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin. Ambele recurente solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului, cu consecința obligării sale la plata despăgubirilor civile solicitate de către partea civilă, susținându-se că soluția de achitare pronunțată de către instanța de fond este rezultatul unei eronate aprecieri a situației de fapt existente în cauză, critici circumscrise cazului de casare prevăzut de vechiul text al art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Analizând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază că hotărârea pronunțată în cauză de către instanța de apel este legală și temeinică și constată recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de partea civilă A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin ca fiind nefondate. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, recurenții și instanța se pot referi doar la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 C. proc.

pen. În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la 21 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 5 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat. Se constată că dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din Legea anterior menționată- referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizează exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia.

În curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteza care, însă, nu se regăsește în speță. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o nouă limitare a caracterului devolutiv al recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial prin amendarea cazurilor de casare, intenția legiuitorului fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului doar asupra unor aspecte de drept. Așa fiind, se constată că unul dintre motivele de casare abrogate în mod expres de Legea nr. 2/2013 a fost cel reglementat în art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., situație în care criticile circumscrise de recurenții acestor prevederi legale nu mai pot face obiectul examinării de către instanța de recurs, judecata în această cale de atac limitându-se, așa cum s-a arătat în dezvoltările anterioare, la motivele de casare expres prevăzute de lege, în care nu se mai regăsește și eroarea asupra situației de fapt invocată de către recurenți. Date fiind considerentele ce preced, instanța de recurs apreciază că soluțiile pronunțate de instanțele anterioare referitoare la aspectele invocate sunt temeinice și legale, sens în care urmează a respinge critica formulată de recurenți ca neîntemeiată. În consecință, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de partea civilă A.N.A.F.

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei penale atacate. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și de partea civilă A.N.A.F. prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Caraș-Severin împotriva deciziei penale nr. 40/A din 21 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat G.N.D. până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 08 octombrie 2013.