ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3441/2013

Asupra conflictului

negativ de competența de fața

Prin Sentința civilă nr. 952/M din 27 iunie

2012, Tribunalul Brașov a fost admisă excepția lipsei competenței teritoriale a

Tribunalului Brașov, privind soluționarea cererii de chemare în judecata

formulată de reclamanții reprezentați de S.C.T.F. Brașov, în contradictoriu cu

pârâtele CFR SA și S.C.R.E.Î.R. Brașov fiind declinată competența de

soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Sibiu.

Tribunalul Sibiu,

prin Sentința civilă nr. 531/2013 din 27 mai 2013 a declinat competența de

soluționare a acțiunii formulate de reclamantul S.C.T.F. Brașov, în favoarea

Tribunalului Brașov.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Legea

nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, potrivit cărora, cererile

referitoare Ia conflictele de muncă se adresează instanței competente în a

cărei circumscripție își are domiciliul sau reședința reclamantul, text de lege

ce trebuie interpretat prin coroborare cu dispozițiile art. 210 din Legea nr.

62/2011 a dialogului social, conform cărora cererile referitoare la

soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței

judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul

de muncă reclamantul.

S-a reținut, totodată

că, dispozițiile legale mai sus-evocate stabilesc o competență teritorială

alternativă, însă exclusivă, astfel că, părțile nu pot alege o altă instanță

decât cele reglementate expres de lege.

Dosarul a fost

înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în vederea

soluționării conflictului negativ de competență, care a reținut următoarele:

Prin instituirea

dreptului organizațiilor sindicale de a formula acțiuni în justiție în numele

membrilor lor, chiar și în lipsa unui mandat expres din partea acestora, cu

păstrarea însă a drepturilor de dispoziție procesuală din partea titularilor

drepturilor subiective, textul art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr.

54/2003 a configurat elementele legitimării procesuale extraordinare a acestor

organizații.

Referitor Ia

categoria interesului apărat prin posibilitatea recunoscută organizațiilor

sindicale de a formula acțiune în numele membrilor lor, se reține că

legitimarea procesuală activă a fost recunoscută organizațiilor sindicale, în

considerarea ocrotirii intereselor membrilor lor, fie că erau interese de grup,

fie individuale.

Având în vedere că,

în cadrul conflictelor de muncă sunt cuprinse și conflictele decurgând din

executarea contractelor individuale de muncă, pe lângă cele colective, aplicând

principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere decemus, organizațiile

sindicale au legitimare procesuală activă, inclusiv în conflictele individuale

de muncă.

Atât timp cât

organizației sindicale i se recunoaște legitimare procesuală activă, fiind

reclamant, în determinarea competenței teritoriale, potrivit art. 283 alin. (2)

C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, urmează a se

ține seama de sediul sindicatului.

Prin această

interpretare și aplicare a legii nu se neagă caracterul exclusiv al competenței

teritoriale stabilite prin normele Codului muncii, ci este asigurată o

protecție mai eficientă a drepturilor și intereselor membrilor organizației

sindicale.

Această soluție este

aplicabilă și în situația în care organizația sindicală acționează pentru

valorificarea drepturilor subiective ale mai multor membri de sindicat, având

domiciliile în circumscripțiile unor tribunale diferite, în același temei al

legitimării procesuale active extraordinare a organizației sindicale.

Așa fiind, raportat

la acțiunile reglementate expres de lege, se constată că, organizațiile

sindicale au legitimare procesuală activă, iar în determinarea competenței

teritoriale, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii,

republicat, cu modificările și completările ulterioare [fost art. 284 alin.

(2)], se va ține seama de sediul sindicatului - reclamant, astfel cum rezultă

și din art. 210 din Legea nr. 62/2011 și Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 1/2013, pronunțată în recurs în interesul legii.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie

2013.

Procesat de GGC - CL