ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3343/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul S.C.T.F.

Brașov, în numele și pentru membrii săi de sindicat, indicați în tabelul anexat

cererii, toți cu domiciliul în localități aflate pe raza județului Sibiu, a

chemat în judecată pe pârâtele CN C.F. C.F.R. SA și Sucursala C.R.E.I.R.

Brașov, solicitând plata unor drepturi salariale reprezentând ajutor material

aferent zilei feroviarilor pentru anul 2009, ajutor de Paști pentru anul 2009

și salariu suplimentar pentru anii 2008, 2009, 2010, toate aceste drepturi

bănești actualizate la zi cu rata inflației și dobânda legală de la data

scadenței și până la data plății efective a acestora.

Prin sentința

nr. 952/ M din 27 iunie 2012, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis

excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În motivarea

sentinței s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210 din Legea nr.

62/2011, competența de soluționare a conflictelor individuale de muncă aparține

instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are domiciliul sau de

locul de muncă reclamantul, în speță, reclamanții fiind persoanele fizice,

membrii de sindicat și nu sindicatul, care nu acționează în nume propriu în

astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi.

Așa fiind, cum

reclamanții persoane fizice au atât domiciliul, cât și locul de muncă, pe raza

județului Sibiu, în raport de prevederile legale menționate, s-a dispus

declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului

Sibiu.

Prin încheierea

din 18 martie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a dispus disjungerea

cererii de chemare în judecată formulată de S.C.T.F. Brașov și formarea de

dosare distincte pentru fiecare dintre persoanele fizice, membri de sindicat,

în numele cărora s-a formulat cererea de chemare în judecată.

Prin sentința

nr. 570 din 27 mai 2013, astfel cum a fost completată prin sentința nr. 846 din

12 iulie 2013, Tribunalul Sibiu, Secția I civilă a admis excepția necompetenței

teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei, privind pe salariatul S.N.l., în favoarea Tribunalului

Brașov.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, Tribunalul Sibiu a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea

sentinței, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin. (2) din

Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social nr.

62/2011), astfel cum au fost interpretate prin decizia în interesul Legii nr.

1/2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

organizațiile sindicale, categorie în care se include și reclamantul S.C.T.F.

Brașcv, au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele

membrilor de sindicat.

Potrivit

dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)

C. muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța

competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor

acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așa fiind, cum

S.C.T.F. Brașov își are sediul în municipiul- Brașov, instanța a statuat că

revine Tribunalului Brașov competența de soluționare a litigiului dedus

judecății.

Analizând

lucrările dosarului, înalta Curte constată următoarele:

În drept,

potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului

social, publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011, organizațiile sindicale,

în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași

articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție, în

numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora, au

calitate procesuală activă.

Pornind de la

această constatare, statuată și prin decizia în interesul Legii nr. 1 din 21

ianuarie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

(dată în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2)

din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată prin Legea nr. 62/2011 a

dialogului social) și în lipsa unui text expres, prin aceeași decizie în

interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă teritorial să

soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în numele membrilor

lor, în materia în conflictelor de muncă.

Anume, în

interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost

art. 284 alin. (2) C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003,

prin aceiași decizie în interesul Legii, nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta

Curte de Casație și Justiție a statuat în sensul că: „instanța competentă

teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiunii este

cea de la sediul sindicatului reclamant".

Raportului

juridic dedus judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile

prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora

„Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se

adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are

domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Aceasta,

întrucât, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt

edictate exclusiv în favoarea reclamanților persoane fizice, membri sau nu de

sindicat, care au a opta, în cazul acțiunilor formulate individual în justiție

(și nu prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanța în a cărei

circumscripție își au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripție își

au locul de muncă.

În speța supusă

analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care, inclusiv în

condițiile disjungerii, își păstrează calitatea de reclamant.

Așa fiind, în

raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. mun. (Legea nr. 53/2003), în

vigoare la data sesizării instanței, 27 iunie 2012, de reclamantul S.C.T.F.

Brașov, astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin decizia

în interesul Legii nr. 1/2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție,

competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a

cărei circumscripție își are sediul sindicatul, respectiv Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare în favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.