ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3344/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3344/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând,
în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de
față, constată următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul
Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, în numele și pentru
membrii săi de sindicat, indicați în tabelul anexat cererii, toți cu domiciliul
în localități aflate pe raza județului Sibiu, a chemat în judecată pe pârâtele
CN C.F.C. SA și Sucursala Centrul Regional de Exploatare întreținere și
Reparații Brașov, solicitând plata unor drepturi salariale reprezentând ajutor
material aferent zilei feroviarilor pentru anul 2009, ajutor de Paști pentru
anul 2009 și salariu suplimentar pentru anii 2008, 2009, 2010, toate aceste
drepturi bănești actualizate la zi cu rata inflației și dobânda legală de la
data scadenței și până la data plății efective a acestora.
Prin
sentința nr. 952/ M din 27 iunie 2012, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a admis
excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a
cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
În
motivarea sentinței s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210
din Legea nr. 62/2011, competența de soluționare a conflictelor individuale de
muncă aparține instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are
domiciliul sau de locul de muncă reclamantul, în speță, reclamanții fiind
persoanele fizice, membrii de sindicat și nu sindicatul, care nu acționează în
nume propriu în astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi.
Așa
fiind, cum reclamanții persoane fizice au atât domiciliul, cât și locul de
muncă, pe raza județului Sibiu, în raport de prevederile legale menționate, s-a
dispus declinarea competenței de soluționare a litigiului în favoarea
Tribunalului Sibiu.
Prin
încheierea din 18 martie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a dispus
disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de Sindicatul Centralizări
Telecomenzi Feroviare Brașov și formarea de dosare distincte pentru fiecare
dintre persoanele fizice, membri de sindicat, în numele cărora s-a formulat
cererea de chemare în judecată.
Prin
sentința nr. 607 din 27 mai 2013, astfel cum a fost completată prin sentința nr.
949 din 12 iulie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a admis excepția
necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței
de soluționare a cauzei, privind pe salariatul M.M., în favoarea Tribunalului
Brașov.
Constatând
ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul Sibiu a înaintat dosarul Înaltei
Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.
În
motivarea sentinței, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin.
(2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social
nr. 62/2011), astfel cum au fost interpretate prin decizia în interesul Legii
nr. 1/2013 a Î.C.C.J., organizațiile sindicale, categorie în care se include și
reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, au calitate
procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.
Potrivit
dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și
aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C.
muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța
competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor
acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Așa
fiind, cum Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov își are sediul
în municipiul Brașov, instanța a statuat că revine Tribunalului Brașov
competența de soluționare a litigiului dedus judecății.
Analizând
lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:
În
drept, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a
dialogului social, publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011, organizațiile
sindicale, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale
aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în
justiție, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea
acestora, au calitate procesuală activă.
Pornind
de la această constatare, statuată și prin decizia în interesul Legii nr. 1 din
21 ianuarie 2013 a Î.C.C.J. (dată în interpretarea și aplicarea unitară a
dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată
prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social) și în lipsa unui text expres, prin
aceeași decizie în interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă
teritorial să soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în
numele membrilor lor, în materia în conflictelor de muncă.
Anume,
în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art.
284 alin. (2)) C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003, prin
aceiași decizie în interesul Legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de
Casație și Justiție a statuat în sensul că: „instanța competentă teritorial în
soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiunii este cea de la
sediul sindicatului reclamant
”
.
Raportului
juridic dedus judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile
prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora
„Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se
adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are
domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.
Aceasta,
întrucât, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social sunt
edictate exclusiv în favoarea reclamanților persoane fizice, membri sau nu de
sindicat, care au a opta, în cazul acțiunilor formulate individual în justiție
(și nu prin intermediul sindicatelor), fie pentru instanța în a cărei
circumscripție își au domiciliul, fie pentru cea în a cărei circumscripție își
au locul de muncă.
În
speța supusă analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care,
inclusiv în condițiile disjungerii, își păstrează calitatea de reclamant.
Așa
fiind, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) C. muncii (Legea nr. 53/2003),
în vigoare la data sesizării instanței, 27 iunie 2012, de reclamantul Sindicatul
Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, astfel cum aceste dispoziții legale
au fost interpretate prin decizia în interesul Legii nr. 1/2013 a Î.C.C.J.,
competența de soluționare a litigiului dedus judecății aparține instanței în a
cărei circumscripție își are sediul sindicatul, respectiv Tribunalului Brașov.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D E C
I D E
Stabilește
competența de soluționare în favoarea Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.