ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3346/2013

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 27 iunie 2012, reclamantul

Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, în numele și pentru

membrii săi de sindicat, indicați în tabelul anexat cererii, toți cu domiciliul

în localități aflate pe raza județului Sibiu, a chemat în judecată pe pârâtele

CN C.F.R. SA și Sucursala Centrul Regional de Exploatare întreținere și

Reparații Brașov, solicitând plata unor drepturi salariale reprezentând ajutor

material aferent zilei feroviarilor pentru anul 2009, ajutor de Paști pentru

anul 2009 și salariu suplimentar pentru anii 2008, 2009, 2010, toate aceste

drepturi bănești actualizate la zi cu rata inflației și dobânda legală de la

data scadenței și până la data plății efective a acestora.

Prin

sentința nr. 952/ M din 27 iunie 2012, Tribunalul Brașov, secția I civilă, a

admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

În

motivarea sentinței s-a reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 210

din Legea nr. 62/2011, competența de soluționare a conflictelor individuale de

muncă aparține instanței judecătorești în a cărei circumscripție își are

domiciliul sau de locul de muncă reclamantul, în speță, reclamanții fiind

persoanele fizice, membrii de sindicat și nu sindicatul, care nu acționează în

nume propriu în astfel de litigii, ci doar îi reprezintă pe membrii săi.

Așa fiind, cum reclamanții persoane fizice au atât

domiciliul, cât și locul de muncă, pe raza județului Sibiu, în raport de

prevederile legale menționate, s-a dispus declinarea competenței de soluționare

a litigiului în favoarea Tribunalului Sibiu.

Prin

încheierea din 18 martie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a dispus

disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de Sindicatul Centralizări

Telecomenzi Feroviare Brașov și formarea de dosare distincte pentru fiecare

dintre persoanele fizice, membri de sindicat, în numele cărora s-a formulat

cererea de chemare în judecată.

Prin

Sentința nr. 629 din 27 mai 2013, astfel cum a fost completată prin sentința nr.

928 din 12 iulie 2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă, a admis excepția

necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei, privind pe salariatul O.L., în favoarea Tribunalului

Brașov.

Constatând

ivit conflictul negativ de competență, Tribunalul Sibiu a înaintat dosarul Înaltei

Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În

motivarea sentinței, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 28 alin.

(2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor (abrogată prin Legea dialogului social

nr. 62/2011), astfel cum au fost interpretate prin decizia în interesul Legii nr.

1/2013 a Î.C.C.J., organizațiile sindicale, categorie în care se include și

reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov, au calitate

procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat.

Potrivit

dispozițiilor aceleiași decizii în interesul legii, în interpretarea și

aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2)) C.

muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța

competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor

acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Așa

fiind, cum Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov își are sediul

în municipiul Brașov, instanța a statuat că revine Tribunalului Brașov

competența de soluționare a litigiului dedus judecății.

Analizând

lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

În

drept, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a

dialogului social, publicată în M. Of. nr. 322 din 10 mai 2011, organizațiile

sindicale, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale

aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în

justiție, în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea

acestora, au calitate procesuală activă.

Pornind

de la această constatare, statuată și prin decizia în interesul Legii nr. 1 din

21 ianuarie 2013 a Î.C.C.J. (dată în interpretarea și aplicarea unitară a

dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea nr. 54/2003 a sindicatelor, abrogată

prin Legea nr. 62/2011 a dialogului social) și în lipsa unui text expres, prin

aceeași decizie în interesul legii s-a arătat și care este instanța competentă

teritorial să soluționeze acțiunile în justiție formulate de sindicate, în

numele membrilor lor, în materia în conflictelor de muncă.

Anume,

în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art.

284 alin. (2)) C. muncii, în vigoare și după abrogarea Legii nr. 54/2003, prin

aceiași decizie în interesul Legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013, Înalta Curte de

Casație și Justiție a statuat în sensul că: „instanța competentă teritorial în

soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiunii este cea de la

sediul sindicatului reclamant

”

.

Raportului

juridic dedus judecății de o organizație sindicală nu îi sunt aplicabile

prevederile art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, potrivit cărora

„Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se

adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are

domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Aceasta, întrucât, dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011

a dialogului social sunt edictate exclusiv în favoarea reclamanților persoane

fizice, membri sau nu de sindicat, care au a opta, în cazul acțiunilor formulate

individual în justiție (și nu prin intermediul sindicatelor), fie pentru

instanța în a cărei circumscripție își au domiciliul, fie pentru cea în a cărei

circumscripție își au locul de muncă.

În

speța supusă analizei, se constată că acțiunea este pornită de sindicat care,

inclusiv în condițiile disjungerii, își păstrează calitatea de reclamant.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 269 alin. (2) C.

muncii (Legea nr. 53/2003), în vigoare la data sesizării instanței, 27 iunie

2012, de reclamantul Sindicatul Centralizări Telecomenzi Feroviare Brașov,

astfel cum aceste dispoziții legale au fost interpretate prin decizia în

interesul Legii nr. 1/2013 a Î.C.C.J., competența de soluționare a litigiului

dedus judecății aparține instanței în a cărei circumscripție își are sediul

sindicatul, respectiv Tribunalului Brașov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului

Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie

2013.