Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
31 octombrie 2013

ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 31.10.2013 — cerere de strămutare

S-a luat în examinare cererea formulată de petenta S.A. prin care s-a solicitat strămutarea Dosarului nr. 2089.1/325/2007 al Curții de Apel Timișoara. La apelul nominal se prezintă petenta S.A., reprezentată de avocat O.C., intimata J.A., reprezentată de avocat J.C.D., și intimații R.I. și R.I., reprezentați de avocat K.M., lipsind intimații Municipiul Timișoara prin primarul municipiului Timișoara și prin Consiliul local al municipiului Timișoara, C.C.V., M.O., M.F., K.O., I.M.A., M.M.A. Ministerul Public este reprezentat de procurorul de ședință Ș.S. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită are termen de judecată la 20 noiembrie 2013 și că, la 9 octombrie 2013, petenta a depus la dosar un set de înscrisuri.

Se mai referă că, la 21 octombrie 2013, intimatul I.M.A. a depus note scrise însoțite de copiile unor înscrisuri, iar la 24 octombrie 2013 intimata K.O. a depus, de asemenea note scrise. La 29 octombrie 2013, intimata J.A. a depus note de ședință, iar la 30 octombrie intimatul Municipiul Timișoara prin Primar și Consiliul local a depus întâmpinare. Petenta, prin avocat, depune la dosar înscrisuri și dovada plății taxei judiciare de timbru de 4 RON și timbru judiciar de 0,50 RON și solicită admiterea cererii, conform motivelor formulate în scris și prezentate verbal. Intimata J.A., prin avocat, solicită respingerea cererii de strămutare, conform motivelor formulate în scris și prezentate verbal.

Intimații R.I. și R.I., prin avocat, solicită admiterea cererii de strămutare așa cum a fost formulată. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii de strămutare. Analizând cererea,

DISPUNE Admite cererea formulată de petenta S.A. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 2089.1/325/2007 al Curții de Apel Timișoara. Strămută judecata cauzei de la Curtea de Apel Timișoara la Curtea de Apel Alba Iulia. Păstrează actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.