ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul Ministerul Apărării Naționale. La apelul nominal se prezintă consilierul juridic V.A. pentru petentul Ministerul Apărării Naționale, intimatul S.V.A., personal - în stare de arest, asistat de avocatul C.D., lipsind intimatul D.M.C. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Cererea a fost legal timbrată.
Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 24743/325/2011* al Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 6 noiembrie 2013. Totodată, referă că au fost înaintate la dosar de către intimatul S.V.A., prin fax, în dimineața ședinței de judecată, note scrise prin care solicită admiterea cererii de strămutare, un set de acte doveditoare și extrase de pe portalul instanțelor cu soluțiile pronunțate în dosarele menționate în referatul aflat la dosar. Se mai referă că pe rolul secțiilor I civilă și a II-a civilă din cadrul instanței supreme au mai fost înregistrate cereri de strămutare a altor dosare și în care Ministerul Apărării Naționale figurează ca intimat, conform referatului atașat la dosar.
Reprezentantul petentului, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă invocate în scris și prezentate verbal. Avocatul intimatului S.V. solicită admiterea cererii de strămutare. Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de admitere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Admite cererea formulată de petentul Ministerul Apărării Naționale privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 24743/325/2011* al Curții de Apel Timișoara, secția I civilă. Strămută judecarea cauzei de la Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, la Curtea de Apel Alba Iulia. Păstrează actele de procedură îndeplinite. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.