Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
22 octombrie 2013

ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 22.10.2013 — cerere de strămutare a dosarului nr. 25035/325/2011

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul Ministerul Apărării Naționale, prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 25035/325/2011* al Curții de Apel Timișoara. La apelul nominal au răspuns petentul Ministerul Apărării Naționale prin consilier juridic V.C. care depune delegație la dosar și intimatul S.V. personal și asistat de avocat D.C. care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimatul A.Gh. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluționat la data de 10 octombrie 2013. Consilier juridic V.C.

pentru Ministerul Apărării Naționale menționează că față de soluționarea dosarului a cărui strămutare o solicită, cererea sa a rămas fără obiect. Avocat D.C. pentru intimatul S.V. solicită admiterea cererii de strămutare, având în vedere că dosarul a cărui strămutare se solicită a fost soluționat, în sensul casării deciziei recurate și trimiterii cauzei la Tribunalul Timiș, în vederea rejudecării apelului. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de strămutare formulată de petent, ca rămasă fără obiect. Constatând că dosarul a cărui soluționare se solicită a fost soluționat;

DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul Ministerul Apărării Naționale prin care solicită strămutarea judecării procesului civil ce formează obiectul Dosarului nr. 25035/325/2011* al Curții de Apel Timișoara. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.