ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4618/2013

Asupra cauzei de față

constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului

Constanța, la 4 martie 2011, contestatorii S.I.A., R.M., B.A. și T.C.P., prin

Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, a

chemat în judecată pe pârâții Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării

Naționale și Ministerul Apărării Naționale, solicitând anularea deciziilor de

pensie nr. a/2010, b/2010, c/2010 și d/2010, menținerea pensiilor stabilite

anterior în temeiul Legii nr. 164/200 și obligarea pârâților la plata

diferențelor dintre pensiile stabilite inițial și cea recalculată prin

deciziile contestate, cu dobânzile legale aferente.

Prin Sentința nr.

4894 din 3 octombrie 2011, Tribunalul Constanța, secția civilă, și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând

că în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile art. 156 din Legea

nr. 19/2000, care instituie o competență teritorială exclusivă, de ordine

publică, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul

pârâtului, pentru contestațiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale

de pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin

declinare, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, prin Sentința civilă nr. 5674 din 31 mai 2013 și-a declinat,

la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul

Constanța și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat

dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului

de competență.

Pentru a hotărî

astfel, această din urmă instanță a reținut că prevederile art. 156 din Legea

nr. 19/2000 dispun că "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau

împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

pârâtul."

În conformitate cu

acest text de lege contestațiile împotriva deciziilor de pensii emise de Casa

de pensii a Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului Administrației și

Internelor și Serviciului Român de Informații erau de competența instanței de

la sediul pârâtului adică al Ministerului Apărării Naționale, a Ministerului

Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații pentru că

aceste case de pensii erau structuri în cadrul ministerelor sau Serviciului

Român de Informații și prin interpretarea coroborată a dispozițiilor din Legea

nr. 19/2000, 164/2001 și 179/2004, competența aparținea Tribunalului București,

fiind dată de cea de-a doua teză a art. 156.

În prezent Legea nr.

19/2000 a fost abrogată începând cu data de 1 ianuarie 2011 conform

dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Art. 154 din Legea

nr. 263/2010 prevede că "(1) Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a

caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul

reclamantul.

(2) Celelalte cereri

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul pârâtul".

La intrarea în

vigoare a Legii nr. 263/2010 competența teritorială de soluționare a cererilor

cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau împotriva

caselor de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării

Naționale, a Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de

Informații) a fost modificată în sensul că cererile în această materie se

soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Art. 7 din Legea nr.

119/2000 arată că "(1) Procedura de stabilire, plată, suspendare,

recalculare, încetare și contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei

legi este cea prevăzută de Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările

ulterioare".

Deciziile a căror

anulare se solicită au fost emise la 31 decembrie 2010 în baza Legii nr.

119/2010, cererea de anulare fiind formulată la instanța de la domiciliul

reclamanților pensionari după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și

abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000, fiind declinată către tribunalul de la

sediul pârâtului.

Legea nr. 19/2000 a

fost abrogată la intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, 1 ianuarie 2011,

astfel că suntem în situația în care Legea nr. 119/2010 face trimitere la o

lege care s-a abrogat și se pune problema în ce măsură aceasta mai poate să

impună competența teritorială absolută la sediul pârâtului.

Normele de procedură

civilă sunt de imediată aplicare potrivit dispozițiilor art. 725 C. proc. civ.,

iar Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la

normele de procedură, raportate la C. proc. civ.

Când o lege specială

(19/2000), care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu

privire la competență, este înlocuită cu o altă lege (263/2010) și avem o altă

lege specială (119/2010) care face trimite la normele de competența din legea

abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea stabilită de la data

intrării ei în vigoare.

Art. 156 din Legea

nr. 263/2010 arată că "Prevederile prezentei legi, referitoare la

jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ.

și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu

modificările și completările ulterioare."

Art. 727 C. proc.

civ. arată că "Ori de câte ori prin alte legi se face trimitere la

dispoziții abrogate sau modificate din cuprinsul acestui cod, trimiterea se va

socoti făcută, când este cazul, la dispozițiile corespunzătoare care le

înlocuiesc."

Este adevărat că

Legea nr. 119/2010 nu face trimitere la dispozițiile C. proc. civ. dar acesta

reprezintă legea generală în materie de procedură, astfel că prin analogie se

poate interpreta că, și în cazul în care o lege specială trimite la o normă de

procedură abrogată, competența fiind o normă de procedură, atunci acel text

trebuie interpretat că face trimitere la norma specială de procedură din noua

lege care a înlocuit vechea prevedere.

O lege abrogată nu

poate ultraactiva pentru a impune o competență diferită de cea stabilită de

noua lege ale cărei norme de procedură trebuie să fie de imediată aplicare,

prin respectarea normelor de procedură în vigoare la momentul judecății, sens

în care competența de soluționare a cauzei revine instanței de la domiciliul

reclamanților, în speță Tribunalul Constanța.

Cu privire la

conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în

baza art. 22 alin. (3) raportat la art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte

reține următoarele:

În stabilirea

instanței competente teritorial să soluționeze prezenta cauză se pune problema

interpretării dispozițiilor legale incidente și aplicarea legilor în timp, în

funcție de succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat

că art. 156 din Legea nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei

anulare se solicită, prevedea că se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul, cererile îndreptate

împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii, celelalte

cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul pârâtul.

Textul menționat mai

sus a fost însă abrogat expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice.

Prin dispozițiile

cuprinse la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat

competența de soluționare a cererilor îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor

teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale, prevăzându-se

că acestea se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are

domiciliul ori sediul reclamantul.

Prin derogare de la

dispozițiile alin. (1) al textului de lege menționat, alin. (2) prevede o

excepție de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite,

în sensul că "celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază

teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul".

Trebuie precizat,

totodată, că față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus

noțiunea de case de pensii sectoriale, iar legea nouă conține o dispoziție specială

prin textul de la art. 132 alin. (2), în sensul că acestea sunt, de fapt,

succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice responsabile cu

pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației și

Internelor (în prezent, Ministerul Afacerilor Interne) și Serviciului Român de

Informații, structuri care au fost desființate și a căror activitate este

coordonată metodologic de C.N.P.P., potrivit art. 132 alin. (3) din Legea nr.

263/2010.

De asemenea, nu se

poate reține că, în litigiul dedus judecății legitimare procesuală activă are

S.C.M.D.R.R., întrucât ambele instanțe între care s-a ivit conflictul de

competență au reținut și calificat cererea de chemare în judecată ca fiind

formulată de reclamanții persoane fizice, titulari ai drepturilor deduse

judecății; or, instanța învestită cu pronunțarea regulatorului de competență nu

este instanță de control judiciar, astfel încât să poată interveni asupra unor

constatări ale instanțelor care au interpretat diferit normele de competență incidente

în speță, dezlegări nesusceptibile de exercitarea vreunei căi de atac, dat

fiind caracterul irevocabil al hotărârii pronunțate în declinare, potrivit art.

153 alin. (3) C. proc. civ.

Dreptul material ce

face obiectul cererii de chemare în judecată aparține pensionarilor reclamanți;

potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social,

organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în exercitarea

atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), și anume în cele prin care apără drepturile

membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, din statutele funcționarilor

publici, din contractele colective de muncă și din contractele individuale de

muncă. Or, prezenta cauză nu are ca obiect un drept protejat de legislația

muncii, ci de legislația asigurărilor sociale, astfel că organizația, denumită

impropriu sindicat, în raport de definiția dată prin art. 1 lit. w) din Legea

nr. 62/2011 (potrivit căreia sindicatul constituie o formă de organizare

voluntară a angajaților, în scopul apărării drepturilor în relația cu

angajatorul), a acționat numai în calitate de mandatar în favoarea titularului

dreptului de pensie, sediul acesteia neprezentând relevanță pentru determinarea

competenței de soluționare a litigiului.

Față de cele

reținute, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., să stabilească competența judecării cauzei în favoarea Tribunalului

Constanța, în a cărui rază teritorială se află domiciliul reclamanților, în

aplicarea dispozițiilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS