ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4143/2013

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

Constanța la data de 16

februarie 2011, reclamanții N.C., D.G., G.M.P.I., F.M.C., C.V., B.L. urmaș al defunctului

B.D., P.E., B.A., I.G., L.A., T.N., P.I., prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate

în Rezervă și în Retragere, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Apărării Naționale

și Casa Sectorială de Pensii a Ministerul Apărării Naționale, au solicitat anularea

deciziilor de recalculare a pensiei emise în baza Legii nr. 119/2010, menținerea

deciziilor inițiale privind calcularea pensiilor de serviciu, stabilite în temeiul

dispozițiilor Legilor nr. 164/2001 și nr. 179/2004, obligarea pârâților la plata

diferențelor dintre pensia stabilită inițial și pensia recalculată conform Legii

nr. 119/2010.

Prin sentința nr. 5477/F din 31

octombrie 2011, Tribunalul Constanța,

secția l civilă, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, reținând că în stabilirea competenței sunt aplicabile dispozițiile

art. 156 din Legea nr. 19/2000, care instituie o competență teritorială exclusivă,

de ordine publică, în favoarea instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul

pârâtului pentru contestațiile împotriva deciziilor emise de casele sectoriale de

pensii, cum este cazul în speță.

Învestit prin declinare, Tribunalului București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă

nr. 6441 din 118 iunie 2013

și-a

declinat, la rândul său, competența în favoarea primei instanțe sesizate, Tribunalul

Constanța și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul

Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî astfel, această din urmă

instanță a reținut că întrucât Legea nr. 19/2000 a fost abrogată, începând cu data

de 1 ianuarie 2011, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, în speță

determinarea instanței competente se face în raport de dispozițiile în materie ale

legii noi, și anume art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Prin legea nouă, competența teritorială

de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale

(fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, ale Ministerului Administrației

și Internelor și S.R.I.) a fost modificată în sensul că cererile în această materie

se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Cu privire la conflictul negativ de competență,

cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 22 alin. (3) raportat la

art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În stabilirea instanței competentă teritorial

să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce

vizează aplicarea legilor în timp, în funcție de succesiunea acestora.

Astfel, este adevărat că art. 156 din Legea

nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, prevedea

că se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul

reclamantul, cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale

de pensii, celelalte cereri adresându-se instanței în a cărei rază teritorială își

are domiciliul sau sediul pârâtul.

Textul menționat mai sus a fost însă abrogat

expres prin art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii

publice.

Prin dispozițiile cuprinse la art. 154

alin. (1) din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat competența de soluționare a cererilor

îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor

de pensii sectoriale, prevăzându-se că acestea se adresează instanței în a cărei

rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul.

Aceste prevederi reprezintă o derogare

de la dispozițiile alin. (2) al textului de lege menționat, conform cărora „celelalte

cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul pârâtul”, de natură a facilita accesul la instanță al persoanelor îndreptățite.

Trebuie precizat totodată că față de dispozițiile

legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus noțiunea de case de pensii sectoriale,

care sunt, de fapt, succesoarele de drept ale fostelor structuri organizatorice

responsabile cu pensiile din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Administrației

și Internelor (în prezent Ministerul Afacerilor Interne) și S.R.I., structuri care

au fost desființate și ale căror atribuții, potrivit art. 135 din lege, sunt stabilite

prin hotărâre de Guvern.

În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor

Legii nr. 263/2010 unei acțiuni formulate după intrarea actului normativ în vigoare,

dar care privește o decizie emisă în baza legii vechi, respectiv Legea nr. 119/2010,

se reține că potrivit art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care reprezintă dreptul

comun în materie (art. 156 din Legea nr. 263/2010 stipulează că prevederile legii,

referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile

C. proc. civ.), dispozițiile legii noi de procedură se aplică din momentul intrării

ei în vigoare, inclusiv proceselor în curs de judecată începute sub legea veche,

precum și executărilor silite începute sub acea lege.

Față de cele reținute, Înalta Curte urmează

ca, în baza art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., să stabilească competența judecării

cauzei în favoarea Tribunalului Constanța în a cărui rază teritorială se află domiciliul

reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27

septembrie 2013.