ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5458/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5458/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei 6 București, la data de 3 decembrie 2013, petenta SC G.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - Centrul de studii tehnice rutiere și informatică, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției din 14 noiembrie 2012 prin care a fost amendată cu suma de 2.750 RON, în temeiul art. 8 din O.G. nr. 15/2002. În motivarea cererii, petenta a arătat că prin procesul-verbal sus-menționat a fost sancționată cu amendă contravențională pe motiv că, la data de 17 septembrie 2012, vehiculul categorie E proprietatea sa, ar fi circulat pe DN 6 Km 14 + 800 m, localitatea Buda, fără a deține rovinietă valabilă, aspect neconform cu realitatea.
Judecătoria Sectorului 6 București, prin Sentința civilă nr. 3343 din 26 martie 2012, a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând că din procesul-verbal de constatare a contravenției rezultă că faptele au fost săvârșite pe DN 6, Km 14 + 800 m Buda, localitate aflată pe raza teritorială a Judecătoriei Cornetu. Prin Sentința civilă nr. 4185 din 28 mai 2013, Judecătoria Cornetu, la rândul său, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Odorheiul Secuiesc pe motiv în cauză sunt incidente dispozițiile art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013. Primind dosarul, Judecătoria Odorheiul Secuiesc, prin Sentința civilă nr. 1940 din 11 septembrie 2013, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Toplița, întrucât sediul petentei este în circumscripția acestei din urmă instanțe.
Învestită în urma declinării, Judecătoria Toplița, prin Sentința civilă nr. 1074 din 9 octombrie 2013 a declinat, la rândul său, competența în favoarea Judecătoriei Cornetu, reținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 și nu cele ale Legii nr. 2/2013. Constatând ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Analizând cauza, Înalta Curte constată că nu există conflict negativ de competență, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ. pentru următoarele considerente. Potrivit textului de lege sus-menționat, conflictul negativ de competență apare atunci când două sau mai multe instanțe sau organe cu activitate jurisdicțională se declară necompetente să soluționeze aceeași pricină, declinându-și reciproc competența.
Prin urmare, una dintre condițiile obligatorii ale existenței conflictului negativ de competență este aceea ca declinările de competență să fie reciproce, pentru că numai astfel are loc o întrerupere a cursului judecății, pentru a cărei remediere este nevoie de intervenția instanței superioare. În speță, Judecătoria sectorului 6 București a declinat competența în favoarea Judecătoriei Cornetu, care, la rândul său, s-a desesizat, dar nu în favoarea instanței inițial învestită, ci în favoarea unei alte instanțe, respectiv Judecătoria Odorheiu Secuiesc, care, la rândul său, a declinat competența în favoarea Judecătoriei Toplița, iar aceasta din urmă, la Judecătoria Cornetu, unde trebuia trimis dosarul, împrejurare în care nu s-a produs o întrerupere a cursului judecății, ci a operat o declinare succesivă de competență teritorială, care nu poate fi calificată ca fiind conflict negativ de competență.
În consecință, constatând că în cauză nu există conflict negativ de competență în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia la Judecătoria Cornetu, în vederea continuării judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată inexistența conflictului negativ de competență. Înaintează dosarul la Judecătoria Cornetu în vederea continuării judecății. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.