ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.02.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 628/2014

HOTĂRÂRE
11.02.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 628/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de 30 mai 2012, sub nr.

12855/303/2012, B.P. a formulat, în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. București,

plângere contravențională împotriva Proceselor-verbale de contravenție seria

R12 nr. 0302186 din 2 mai 2012, seria R12 nr. 0285949 din 2 mai 2012 și seria

R12 nr. 0270581 din 2 mai 2012, solicitând anularea acestora.

Prin Sentința civilă

nr. 9847 din 15 noiembrie 2012, Judecătoria Sectorului 6 București a admis

excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr. 36/1748/2013.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin Sentința

civilă nr. 2555 din 11 aprilie 2013, Judecătoria Cornetu a admis excepția

necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Judecătoriei Galați, cu motivarea că în temeiul art. XXIII din Legea

nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

raportat la art. 10

1

din O.G. nr. 15/2002, această ultimă instanță a

devenit competentă să soluționeze plângerea ce face obiectul dosarului,

întrucât domiciliul contravenientului se află în circumscripția acestei

instanțe.

2.2. Prin Sentința

civilă nr. 10030 din data de 25 octombrie 2013, Judecătoria Galați a admis

excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe invocată din oficiu și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

S-a constatat ivit

conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului către

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că dispozițiile art. XXIII din Legea nr.

2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după

intrarea acesteia în vigoare, nu și celor în curs de soluționare.

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

și de drept relevante

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (2), art. 21, art.

22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în

raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Înalta Curte,

constată că prezentul litigiu a fost înregistrat pe rolul instanțelor de

judecată la data de 30 mai 2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc.

civ., ale cărui dispoziții potrivit dispozițiilor art. 24, se aplică numai

proceselor începute după intrarea acestuia în vigoare.

Înalta Curte reține

că potrivit dispozițiilor art. III din Legea nr. 2/2013, "Prin derogare de

la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al

contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002,

cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia

procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în

a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.".

De asemenea, se

reține că dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora: (1)

Procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului

administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit

dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se

judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi", trebuie

interpretate restrictiv, în sensul că se aplică numai situațiilor expres

reglementate în acest articol.

Astfel, textul de

lege expus anterior menționează că modificarea de competență se aplică doar

proceselor în primă instanță, precum și căilor de atac în materia

contenciosului administrativ și fiscal, regula derogatorie prevăzută de acest

articol aplicându-se doar în cazul litigiilor din materia contenciosului

administrativ, din care nu fac parte și litigiile din materie contravențională,

având în vedere că Legea nr. 2/2013 face o distincție clară între cele două

tipuri de litigii, aspect ce reiese chiar din conținutul acestei legi, din

denumirea Secțiunii a 2-a, intitulată "Modificarea și completarea unor

acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ

și fiscal".

De asemenea, Înalta

Curte reține că prevederile alin. (1) - (4) ale art. XXIII din Legea nr. 2/2013

sunt corelate, între acestea existând o strânsă legătură, scopul legiuitorului

fiind de a aplica procedura de degrevare administrativă doar în ceea ce

privește litigiile aflate în fond la curțile de apel și în recurs la Înalta

Curte de Casație și Justiție, în materia contenciosului administrativ și

fiscal.

Pentru aceste

considerente, se constată că schimbarea de competență realizată prin Legea nr.

2/2013 în ceea ce privește soluționarea plângerilor formulate împotriva

proceselor-verbale de contravenție întocmite în baza O.G. nr. 15/2002 nu se

aplică litigiilor în curs de judecată la data intrării acesteia în vigoare,

acestea urmând să fie judecate în continuare de instanța competentă potrivit

art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, și anume de judecătoria de la locul

săvârșirii contravenției.

Cum din

procesul-verbal de contravenție rezultă că locul săvârșirii contravenției

reținute în sarcina petentului este loc. Glina, jud. Ilfov, instanța competentă

a soluționa cauza este Judecătoria Cornetu.

regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe B.P. în contradictoriu cu C.N.A.D.N.R. SA în

favoarea Judecătoriei Cornetu.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 februarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-01-21
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 228/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, reclamantul B.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R.,
ÎCCJ 2014-02-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 625/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin acțiunea primită și înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 20
ÎCCJ 2014-02-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 627/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 13 aprilie 201
ÎCCJ 2014-02-11
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 631/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 6 iunie 2012,
ÎCCJ 2014-03-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1115/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 03
Sursă