Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.12.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5613/2013

HOTĂRÂRE
03.12.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5613/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, la data de 10 ianuarie 2013, petenta SC C.P. SRL, a formulat plângere împotriva Procesului-verbal de contravenției seria VL ITM, nr. 5888, încheiat la data de 27 decembrie 2012 de către ITM Vâlcea, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de contravenție și a măsurilor luate prin acesta. Prin Sentința civilă nr. 1928 din 25 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, s-a admis excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu de instanță și s-a dispus declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Drăgășani, reținându-se că, în conformitate cu prevederile art. 260 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, contravențiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispozițiile legislației în vigoare, respectiv reglementarea cadru prevăzută de O.G.

nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare și, potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravențională se soluționează de judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a fost săvârșită contravenția. Prin Sentința civilă nr. 1346 din 10 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Drăgășani, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Drăgășani, invocată din oficiu de instanță și s-a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Caracal. Deliberând asupra excepției invocate, instanța constată următoarele: În considerentele sentinței s-a reținut că fapta reținută de agentul constatator în sarcina petentei drept contravenție este sancționată de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, modificată, potrivit căruia constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) din lege.

Prin urmare, punctul de lucru nu poate fi asimilat angajatorului, neavând personalitate juridică, astfel încât, posibila neîndeplinire a obligației de a încheia contracte de muncă nu se putea săvârși decât la sediul angajatorului, cum arată în mod expres art. 16 C. muncii, întrucât inacțiunea se săvârșește, ca element material al contravenției, la locul în care ar fi putut să se săvârșească acțiunea. Cum în cauză sediul angajatorului se află în localitatea Piatra Olt, instanța a constatat că este competentă să soluționeze plângerea contravențională Judecătoria Caracal. Prin Sentința nr. 3177 din 10 octombrie 2013, pronunțată de Judecătoria Caracal, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, iar în baza dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G.

nr. 2/2001 coroborate cu art. 159 - 158 C. proc. civ., s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drăgășani, constatându-se că fapta contravențională a fost săvârșită și constată pe raza localității Drăgășani, județul Vâlcea, localitate care se află în circumscripția teritorială a acestei instanțe, potrivit H.G. nr. 337 din 9 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii. Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Caracal și Judecătoria Drăgășani, s-a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Judecătoriei Drăgășani, în considerarea argumentelor ce succed: Prin Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor seria VL ITM nr. 5888, încheiat la data de 27 decembrie 2012, petenta SC C.P.

SRL a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 40.000 RON, pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003. Din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se reține că, la data de 17 decembrie 2012, când inspectorii ITM s-au prezentat la punctul de lucru al SC C.P. SRL, situat în localitatea Drăgășani, str. F., s-a constatat că societatea a primit la muncă persoane fără a le întocmi contracte de muncă în formă scrisă anterior începerii activității. În stabilirea instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie corect interpretate dispozițiile legale ce vizează „locul săvârșirii contravenției”, reglementat de art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001, ceea ce presupune a statua asupra conținutului contravenției cu consecința identificării locului săvârșirii acesteia. Contravenția contestată și în raport de care se discută competența teritorială este cea prevăzută de art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii și constă în primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract de muncă, potrivit art. 16 alin. (1) din același cod. Prin urmare, contravenția are ca element material primirea la muncă, folosirea muncii, fără existența unui astfel de contract. Cum folosirea muncii fără forme legale (în absența contractului de muncă ale cărui elemente sunt prevăzute în art. 16 C. muncii) constă în acțiunea imputată angajatorului, care folosește munca neangajată în condițiile legii, locul săvârșirii contravenției este locul unde au fost depistate persoanele prestând munca în afara condițiilor impuse de lege.

Reținând contrariul ar însemna că toate contravențiile s-ar putea săvârși doar la sediul angajatorului, lucru exclus având în vedere obiectul contravenției în litigiu, situație care nu se poate devoala decât prin surprinderea acelor persoane ca prestând munca fără forme legale indiferent unde este locul de prestare. În consecință, dat fiind faptul că persoanele au fost surprinse la punctul de lucru din localitatea Drăgășani, str. F., al angajatorului SC C.P. SRL ca desfășurând activități fără a avea contract de muncă, acesta este locul săvârșirii contravenției, respectiv cel unde persoanele au fost primite la muncă, adică locul desfășurării muncii fără forme legale, așa cum dispune art. 260 alin. (1) lit. e) C. muncii.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârșirii contravenției este pe raza județului Vâlcea - localitatea Drăgășani, competența soluționării plângerii contravenționale revine Judecătoriei Drăgășani.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drăgășani. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2013. Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-09-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3891/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, la data de 30 ianuarie 2012, petenta SC C. SRL a solicita
ÎCCJ 2013-06-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3124/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 16 ianuarie 2012, petenta SC B.
ÎCCJ 2013-09-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4023/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 18 ianuarie 2012, B.A. a contestat procesul - verbal de contravenție din 5 decembrie 2011. Judecătoria Râmnic
ÎCCJ 2013-10-10
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4450/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 13 martie 2013 petentul M.D.M. a contestat procesul-verbal din 22 februarie 2012 emis de C.N.A.D.N.R. SA. Pr
ÎCCJ 2013-06-20
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3515/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 31 octombrie 2011, SC Z. SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului - verbal de constatare
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă