Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.06.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3124/2013

HOTĂRÂRE
04.06.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3124/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 16 ianuarie 2012, petenta SC B. SRL a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție din 12 decembrie 2011, prin care a fost sancționat cu amendă în sumă de 2.750 RON, considerându-se eronat că nu deține rovinietă valabilă. Prin sentința civilă nr. 2200 din 23 februarie 2012, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, în conformitate cu dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001. La data de 7 martie 2012, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi care, la primul termen de judecată a invocat din oficiu excepția de necompetență teritorială.

Prin sentința civilă nr. 1004 din 7 martie 2013, Judecătoria Brezoi a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Aleșd. Instanța a reținut că potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013 „plângerea, însoțită de copia procesului verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Aceste dispoziții fiind procedurale sunt de imediată aplicare. După cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de contravenție, contravenienta are sediul în localitatea A., județul Bihor, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Aleșd, județul Bihor.

Prin sentința civilă nr. 659 din 29 aprilie 2013, Judecătoria Aleșd a dispus declinarea competenței de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei Brezoi și constatând ivit conflictul negativ de competență a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență. Cu privire la conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Obiectul cauzei este plângerea contravențională prin care a fost contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției din 12 decembrie 2011, întocmit de intimata C.N.A.D.N.R. SA. Prin procesul-verbal încheiat la data de 12 decembrie 2011, la sediul agentului constatator, s-a reținut că la data de 15 iunie 2011, pe DN7 km.188+900 m. S., județul Vâlcea, vehiculul aparținând SC B. SRL a circulat fără a deține rovinieta valabilă, proba făcându-se cu imaginea foto.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența soluționării plângerii împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aduce modificări O.G. nr. 2/2001, prin art. III alin. (2) care introduce după art. 10 din O.G. nr. 15/2002, art. 10 1 : „prin derogare de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (….) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.” Această normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G.

nr. 2/2001 este cuprinsă în Secțiunea a 2-a din Legea nr. 2/2013, ce poartă denumirea de Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal,.legiuitorul făcând așadar, distincția între cele două materii.

Însă, potrivit dispozițiilor art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, cuprinse în capitolul Dispoziții tranzitorii și finale: „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.” De asemenea, alin. (2) și (3) din art. XXIII precizează în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. (1), respectiv: (2) „Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal la data intrării în vigoare a prezentei legi și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența curților de apel, se trimit la curțile de apel” și (3) „Procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal aflate la data intrării în vigoare a prezentei legi pe rolul curților de apel și care, potrivit prezentei legi, sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale.” Drept urmare, din interpretarea teleologică și sistematică a dispozițiilor legii, se constată că art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se referă în mod restrictiv la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională.

Așadar, de vreme ce art. XXIII nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la materia contravențională, prevederile Legii nr. 2/2013 nu sunt aplicabile în această materie, chiar dacă materia contravențiilor constituie dispoziții de drept public și nu de drept privat. Totodată, prevederile Legii nr. 2/2013 se impun a fi interpretate în mod unitar, deoarece prin acest act normativ se aduc modificări în mai multe materii (procedură penală, contravenții, contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale), iar dispozițiile art. XIII alin. (1) se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, nefiind posibilă o interpretare extensivă, în sensul că ar fi aplicabile și proceselor în alte materii.

Având în vedere considerentele reținute, dispozițiile art. XIII din Legea nr. 2/2013 se aplică numai proceselor în materie contravențională începute după intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013, nu și celor în curs de soluționare. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, la data de 16 ianuarie 2012. Locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost DN7 km.188+900 m. S., județul Vâlcea, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Brezoi, așa încât această instanță este competentă să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, având în vedere caracterul absolut al competenței teritoriale reglementate în materie contravențională.

Față de cele ce preced, soluționarea pricinii este de competența Judecătoriei Brezoi, în favoarea căreia urmează a fi stabilită.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, județul Vâlcea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-09-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3840/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 4 iulie 2012 petenta SC A.L. SRL a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. -
ÎCCJ 2013-06-05
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3151/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 6 septembrie 2012 petentul B.I.C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S
ÎCCJ 2013-09-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3731/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmincu Vâlcea la data de 1 iunie 2012 petenta SC L.G.F.L. SRL a contestat procesul verbal din 31 ianuarie 2012 emis de C.N.A.D
ÎCCJ 2013-09-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4023/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 18 ianuarie 2012, B.A. a contestat procesul - verbal de contravenție din 5 decembrie 2011. Judecătoria Râmnic
ÎCCJ 2013-09-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3726/2013
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmincu Vâlcea la data de 24 ianuarie 2012 petenta L.E.V. a contestat procesul verbal din 19 decembrie 2011 emis de C.N.A.D.N.R
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă