Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.10.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4269/2013

HOTĂRÂRE
03.10.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4269/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2011, reclamantul P.F. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, cu domiciliul în B., județul Hunedoara, a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010 și a deciziei din 28 aprilie 1998 emise de Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, precum și a drepturilor de pensie pe care le-a avut anterior deciziei atacate. Prin sentința nr. 1592/LM din 23 iunie 2011, Tribunalul Hunedoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în raport de prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000.

Prin sentința nr. 6666 din 21 iunie 2013, Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, și-a declinat, la rândul său, competența în favoarea Tribunalului Hunedoara, în raport de dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Analizând lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: În raport de data sesizării instanței, respectiv, 24 februarie 2011, competența de soluționare a litigiului, în raport cu prevederile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, revine tribunalului în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-03
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4272/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 februarie 2011, reclamantul R.I. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă și în Retragere, cu sediul în D., județul Hunedoar
ÎCCJ 2013-10-31
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4959/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 22 iunie 2011, reclamantul B.C.T., cu domiciliul în Deva, str. Z., județul Hunedoara, a solicitat anularea deciziei din 24 iunie 2011 și implicit a
ÎCCJ 2013-11-28
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5546/2013
ă la data de 22 februarie 2011, reclamantul R.P., cu domiciliul în Deva, bd. D., județul Hunedoara, prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere - Județul Hunedoara, cu sediul în Deva, str. A.I., județul Hun
ÎCCJ 2013-10-10
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4408/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 24 februarie 2011, contestatorul U.M. a solicitat anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31 decembrie 2010, emisă de Casa Sectorială de Pen
ÎCCJ 2013-10-31
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4960/2013
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 februarie 2011, reclamantul S.I. prin Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă și în Retragere, cu domiciliul în Deva, str. M.,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă