ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4026/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4026/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 7 august 2012, SC M.S.H. SRL a formulat plângere împotriva procesului - verbal de constatare a contravenției din 22 februarie 2012 emis de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - CESTRIN. Judecătoria Pitești, secția civilă, prin sentința nr. 10430 din 4 decembrie 2012 a admis excepția de necompetența teritorială a instanței. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu, în raport de prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 32/2001 și locul săvârșirii contravenției. Judecătoria Cornetu, prin sentința civilă nr. 3857 din 20 mai 2013 a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de către instanță.
A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia, reținând în esență incidența prevederilor Legii nr. 2/2013. Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Judecătoriei Cornetu, în considerarea argumentelor ce succed. În raport de obiectul cauzei, respectiv plângere contravențională formulată împotriva unui proces - verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit pentru încălcarea art. 8 din O.G. nr. 15/2002, devin incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, respectiv cele cuprinse la art. 32, la care face trimitere O.G.
nr. 15/2002 în art. 10, conform cărora competența soluționării plângerii aparține judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. În stabilirea instanței competentă teritorial a soluționa prezenta plângere contravențională, problema care se ridică în speță este de a stabili dacă modificările aduse prin art. III din Legea nr. 2/2013, potrivit cărora plângerea se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, sunt aplicabile. Se observă că norma de competență teritorială, derogatorie de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, este cuprinsă în Secțiunea a 2-a a Legii nr. 2/2013 ce poartă denumirea: Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, legiuitorul făcând deci distincția între cele două materii.
Coroborând sediul materiei cu dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/2013 cuprinse în Capitolul III Dispoziții tranzitorii și finale, se reține că acestea se referă numai la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal nu și la cele în materie contravențională. Prin urmare, atâta vreme cât art. XXIII nu cuprinde dispoziții tranzitorii exprese vizând competența teritorială în materie contravențională, nefiind posibilă o interpretare extensivă a acestora rezultă că prevederile modificatoare ale Legii nr. 2/2013 se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a legii. Or, în speță, plângerea contravențională a fost introdusă anterior adoptării Legii nr. 2/2013, respectiv la 7 august 2012, instanța legal învestită fiind cea de la locul săvârșirii contravenției.
În considerarea celor ce preced, având în vedere că locul săvârșirii contravenției a fost Autostrada - A2 km12+450m, Glina, județul Ilfov, zonă situată în circumscripția Judecătoriei Cornetu, competența soluționării plângerii contravenționale revine, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 septembrie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.