- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 22 ianuarie 2014
ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 22.01.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 155/243/2013
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul T.R., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 155/243/2013 al Judecătoriei Hunedoara. La apelul nominal lipsesc petentul și intimații A.C.L. Silva Izvoarele, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, T.T., T.F.R., M.F., P.V., S.L., M.T. și S.G. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.Y., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă I.C.C.J. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent asupra faptului că, la data de 9 ianuarie 2014 intimatul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus la dosar, prin serviciul Registratură, întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de strămutare.
Potrivit E.C.R.I.S. - sistemul național de gestiune informatică a dosarelor, dosarul a cărui strămutare se cere are termen de judecată la data de 23 ianuarie 2014. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUN Respinge cererea formulată de petentul T.R., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 155/243/2013 al Judecătoriei Hunedoara. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2014.