- Dosarul nr.
- 1/216/2014
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 18 februarie 2014
Dosar nr. 1/216/2014 — ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 18.02.2014 — cerere de strămutare a dosarului nr. 1/216/2014
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul L.D. La apelul nominal lipsesc petentul L.D. și intimata P.G. Ministerul Public este reprezentat de procuror D.L. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 1/216/2014 al Judecătoriei Curtea de Argeș, a cărui strămutare se solicită, are termen de judecată stabilit la data de 11 martie 2014, iar cererea este legal timbrată. Se mai referă că intimata P.G. a depus note scrise la data de 14 februarie 2014. Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare, ca neîntemeiată.
Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE Admite cererea formulată de petentul L.D. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 1/216/2014 al Judecătoriei Curtea de Argeș. Strămută judecarea cauzei de la Judecătoria Curtea de Argeș, la Judecătoria Drobeta-Turnu Severin. Păstrează actele de procedură îndeplinite. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi; 18 februarie 2014. Procesat de GGC - LM