ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.09.2014

ÎCCJ, Secția I civilă

HOTĂRÂRE
16.09.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Competența materială

funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era

reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin

raportare la dispozițiile Codicelui de comerț din 1887.

Dispozițiile legale

menționate au fost abrogate prin prevederile art. 219 pct. 1 și ale art. 230

lit. c) din Legea nr. 71/2011.

În atare condiții, în

lipsa unor norme tranzitorii, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.

71/2011, 1 octombrie 2011, toate litigiile aflate pe rolul fostelor secții

comerciale ale instanțelor judecătorești, calificate a fi litigii comerciale în

aplicarea fostului Codice de comerț, au fost recalificate ca fiind litigii

civile.

Din punctul de vedere

al normelor de organizare judecătorească, prevederile art. 225 alin. (1) din

Legea nr. 71/2011 au impus, începând cu aceeași dată, 1 octombrie 2011,

reorganizarea fostelor secții comerciale ale tuturor instanțelor judecătorești

„ca secții civile ori, după caz, unificarea acestora cu secțiile civile".

Reorganizarea a vizat

și secțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile art. 224 alin.

(1) din lege statuând în sensul că „Secția civilă și de proprietate

intelectuală și Secția comercială ale Înaltei Curți de Casație și Justiție se

reorganizează ca Secția I civilă și Secția a II-a civilă".

Normele de organizare

judecătorească au prevăzut că secțiile civile judecă litigiile civile

indiferent de obiectul lor sau de calitatea părților (art. 35 alin. (2), art.

36 alin. (3) și art. 37 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost

modificate prin dispozițiile Legii nr. 71/2011 și ale Legii nr. 76/2012).

În aplicarea

dispozițiilor legale menționate, Colegiul de conducere al ICCJ, prin Hotărârea

nr. 10 din 22 septembrie 2011, a statuat cu privire la reorganizarea celor două

secții civile ale instanței, în competența cărora intră, ca regulă, judecata

tuturor litigiilor civile înregistrate cu data de 1 octombrie 2011, indiferent

de stadiul procesual, fond sau recurs.

Prin aceeași

hotărâre, în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004,

Colegiul de conducere al ICCJ a hotărât înființarea în cadrul celor două secții

civile a unor complete specializate cu privire la anumite categorii de litigii,

în considerarea obiectului acestora, înregistrate începând cu data de 1

octombrie 2011, respectiv, procentul de repartizare aleatorie a litigiilor de

competența comună a ambelor secții (de 50% - 50%).

În același scop a

fost emisă și Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012, prin care s-au modificat

parțial competențele completelor specializate ale ambelor secții și, respectiv,

procentul de repartizare aleatorie, anume, la 60% pentru Secția I civilă și 40%

pentru Secția a II-a civilă, începând cu data de 13 aprilie 2012, în

continuare.

Potrivit Anexei 1 a

hotărârii menționate, în cadrul Secției 1 civile funcționează complete

specializate pentru soluționarea dosarelor având ca obiect cererile formulate

în materia Legii nr. 10/2001, în materia revendicării și în materia

exproprierii, dintre care două complete specializate și în soluționarea

dosarelor având ca obiect cererile în materia proprietății intelectuale.

În cadrul Secției a

II-a civile funcționează complete specializate pentru soluționarea dosarelor

având ca obiect raporturile juridice dintre profesioniști, obligațiile născute

din legi speciale, pretenții, acțiunea în constatarea nulității și în

anulabilitate etc, precum și recursurile formulate în materia Legii 221/2009-

Din verificările

efectuate, se reține că litigiul dedus judecății are ca obiect cererea de

revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru

contradictorialitate de hotărâri, respectiv Decizia nr. 613/2014-R din 16

aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea și Decizia civilă nr. 439 din

28 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, se reține că,

prin acțiunea promovată de reclamanți în temeiul Legii nr. 221/2009, aceștia au

solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la

acordarea de despăgubiri reprezentând echivalentul valorii de circulație a unor

imobile, acțiune care a fost soluționată prin Decizia nr. 613/2014-R din 16

aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Oradea prin respingerea capătului de

cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri materiale pentru imobilele

înscrise în CF nr. 4975 Salonta cu nr. top 1033, 1034/1 și 1034/2 și admiterea

capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele înscrise

în CF 3701 Salonta.

În speța supusă

analizei, se constată că obiectul dosarului, respectiv „despăgubiri Legea nr. 221/2009"

se circumscrie competențelor specializate alocate exclusiv completelor de

judecată ale Secției a II-a civile, identificate în anexa 1 a hotărârii

menționate în materia Legii nr. 221/2009 - ID 3495.

Totodată, în aceeași

anexă se menționează „contestațiile în anulare și cererile de revizuire

(stadiul procesual recurs) se repartizează secțiilor în cadrul cărora

funcționează completele specializate în materia în care s-a pronunțat hotărârea

atacată, iar cele care vizează cauze care nu sunt în competența completelor

specializate, după regula „în mod egal între Secția I civilă și Secția a II-a

civilă, în proporție de VI pentru fiecare dintre cele două secții, prin

utilizarea aplicației ECRIS (bifa repartizare pe secții)."

În atare situație,

fiind de competența completelor specializate din cadrul secției a II-a civile

competența funcțională de soluționare a cererii de revizuire revine Secției a

II-a civile, în raport de prevederile Hotărârii nr. 10 din 22 septembrie 2011 a

Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așa fiind, dosarul

urmează a fi scos de pe rolul Secției I civilă și trimis, spre competentă

soluționare.

Secției a II-a

civile.

Scoate cauza de pe

rol și înaintează dosarul Secției a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și

Justiție spre soluționare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 septembrie 2014.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-02-14
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Competența materială funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile
ÎCCJ 2013-05-31
1,00
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Competența materială funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile
ÎCCJ 2014-06-24
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Competența materială funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile
ÎCCJ 2014-03-19
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Competența materială funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile
ÎCCJ 2014-03-19
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Competența materială funcțională a fostelor secții comerciale ale instanțelor judecătorești era reglementată prin dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile
Sursă