Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.02.2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 990/2013

HOTĂRÂRE
26.02.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 990/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 11 februarie 2011, contestatorul I.N. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de pensie nr. 94146 din 31 decembrie 2010, cât și Deciziei nr. 94146 din 04 ianuarie 2011, emise de intimată, menținerea drepturilor la pensie anterior stabilită și plata diferențelor cu dobânda legală aferentă. Prin Sentința nr. 3750 din 16 martie 2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, declinând competența de soluționare a contestației în favoarea Tribunalului București, în temeiul dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 19/2000.

După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, iar la termenul de judecată din data de 11 decembrie 2012, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București. Prin Sentința civilă nr. 11102 din 11 decembrie 2012, Tribunalul București a admis excepția necompetentei teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. În motivarea hotărârii, tribunalul a reținut că domiciliul contestatorului I.N.

este în municipiul Craiova, județul Dolj și potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul ori sediul reclamantul." La intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de caselor teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale (fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I.) a fost modificată, în sensul că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

S-a reținut că cererea de anulare a fost formulată la instanța de la domiciliul contestatorului la data de 11 februarie 2011, după intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000. Prin urmare, s-a constatat că instanța competentă teritorial este cea determinată conform art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, deci instanța de la domiciliul ori sediul reclamantului. Constatând intervenit conflictul negativ de competență, Tribunalul București, în conformitate cu art. 21 și art. 22 C. proc. civ. a înaintat cauza Înaltei Curții de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. Cu privire Ia conflictul negativ de competență Înalta Curte reține următoarele: Cererea dedusă judecății este o contestație împotriva deciziei de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii și anume, Casa de Pensii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.

Deciziile contestate au fost emise la data de 31 decembrie 2010 și 4 februarie 2011, iar sesizarea instanței s-a făcut la data de 11 februarie 2011. Este adevărat că la data emiterii deciziilor contestate era în vigoare Legea nr. 19/2000, care prin art. 156 prevedea că "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul. Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul". Legea nr. 19/2000 a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, respectiv începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la data sesizării instanței, și anume 11 februarie 2011, era în vigoare Legea nr. 263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154. Astfel, potrivit alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, "Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P., a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul." Rezultă că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării instanței. Cum, în speță, instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale, iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează instanței de la domiciliul reclamantului, instanța competentă teritorial să judece pricina este cea de la domiciliul reclamantului, respectiv Tribunalul Dolj.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2013. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-12
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1345/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj la data de 03 februarie 2011, contestatorul T.C. a solicitat, în
ÎCCJ 2012-12-04
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7417/2012
Asupra conflictului de competență constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 01 februarie 2011, sub nr. 4820/63/2011 contestatorul I.G.G. în contradictoriu cu intimata Casa de Pensii Sectorială a M
ÎCCJ 2013-03-12
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1342/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Dolj la data de 14 februarie 2011, contestatorul C.O. a solicitat, în
ÎCCJ 2012-11-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6808/2012
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 4803/63/2011, la data de 1 februarie 2011, contestatorul C.M. a
ÎCCJ 2013-02-26
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 992/2013
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 14 februarie 2011, contestatorul S.M. prin Sindicatul cadrelo
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă