Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
11 septembrie 2012

ÎCCJ, Secția I civilă, decizia din 11.09.2012 — cerere de strămutare a dosarului nr. 2543/62/2012

S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petentul C.L. La apelul nominal lipsesc petentul C.L., intimatele SC C.B. SA, prin administrator judiciar I.D.I. SPRL, Asociația de Proprietari apartamente bloc S 13 și S 15, prin reprezentant legal V.M. Ministerul Public este reprezentat de procuror S.Ș. Procedura de citare este legal îndeplinită. Se referă de magistratul asistent că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, dosarul ce face obiectul cererii de strămutare are termen de judecată la data de 21 septembrie 2012, iar prin cererea înregistrată la 10 septembrie 2012, petentul a solicitat amânarea cauzei pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, fără a anexa acte doveditoare în acest sens.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea cererii de amânare. Înalta Curte, în deliberare, constată că cererea de amânare formulată de petent nu este temeinic motivată, potrivit dispozițiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., sens în care o va respinge. Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a cererii de strămutare. Analizând cererea,

DISPUNE Respinge cererea formulată de petentul C.L. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 2543/62/2012 al Tribunalului Brașov, secția a ii-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 septembrie 2012. Procesat de GGC - AZ

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.