Decizia nr. 28/2013 — ÎCCJ · Dosar nr. 7331/211/2010 — recurs

Deși a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria Deva prin Decretul Președintelui României nr. 591/2011, publicat în M. Of. nr. 440/23.06.2011, pârâtul J.E. și-a nesocotit obligația de a se prezenta la instanță pentru a-și începe activitatea de la data publicării decretului de numire în funcție, absentând de la serviciu în perioada 23 iunie-1 iulie 2011 și prezentându-se la Judecătorie abia la data de 4 iulie 2011, în condițiile în care conducerea instanței a făcut toate demersurile pentru a-l contacta. De asemenea, fără să anunțe conducerea instanței, pârâtul judecător nu s-a prezentat la serviciu în zilele de 28-29 iulie 2011, 1 august 2011, 3-5 august 2011, însă, ulterior, la data de 8 august 2011, pentru a justifica aceste absențe, a formulat cerere de efectuare a concediului de odihnă, cerere aprobată de conducerea Tribunalului Hunedoara în data de 9 august 2011. Secția a constatat că judecătorul J.E. a lipsit de la serviciu, nemotivat, câte o perioadă de timp și în fiecare dintre lunile din intervalul iulie-octombrie 2011, fără a anunța conducerea instanței, deși a fost atenționat și i s-au cerut explicații referitor la acest comportament. De asemenea, s-a constatat că certificatele de concediu medical depuse de judecător la dosar justifică numai o parte din întreaga perioadă în care pârâtul a absentat de la serviciu. Instanța disciplinară a apreciat că procedând astfel, pârâtul judecător a încălcat prevederile art. 5 alin. (2) lit. b) și d) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, urmarea acestui comportament fiind perturbarea activității instanței, care a constat în faptul că ceilalți judecători din cadrul Judecătoriei Deva au fost nevoiți să preia activitățile acestuia. Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că vinovăția pârâtului judecător a îmbrăcat forma intenției directe, deoarece acesta cunoștea că are obligația de a se prezenta la instanță, nejustificând în mod credibil lipsa de la serviciu și, chiar dacă nu a urmărit să afecteze activitatea judecătoriei, a avut reprezentarea faptului că acest comportament este inadecvat și neconform regulilor de disciplină a muncii. Raportat la prevederile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a considerat că fapta astfel expusă întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. j).

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de disciplină a reținut că, în perioada 1 august-4 septembrie 2011, magistratul pârât a fost desemnat ca judecător de serviciu, având și atribuția de dispunere a măsurilor necesare pentru pregătirea judecății, anterior primului termen de judecată. Pârâtul, însă, nu și-a îndeplinit această obligație de serviciu, astfel încât un număr de aproximativ 300 de dosare nu au primit nicio rezoluție, ceea ce a determinat întârzieri majore în activitatea instanței, fiind necesar ca alți doi judecători să efectueze acele lucrări în dosarele respective, în condițiile în care aceștia erau, la rândul lor, programați și în ședințe de judecată sau redactau hotărârile pronunțate. Secția a constatat că judecătorul în cauză a beneficiat de sprijinul colegilor pentru a-și însuși cunoștințele necesare îndeplinirii activității de judecător de serviciu, însă acesta nu a fost consecvent în pregătirea sa profesională și nici nu a adoptat o atitudine responsabilă în condițiile în care a recunoscut că îi lipseau deprinderile pentru rezolvarea lucrărilor, ceea ce a condus și la o reducere a solicitudinii colectivului. În consecință, s-a apreciat că, prin comportamentul pe care a înțeles să îl adopte, magistratul a încălcat prevederile art. 5 alin. (2) lit. b) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ale art. 4 și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare și pe cele ale art. 12 teza a II-a din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. Sub aspectul laturii subiective, s-a considerat că vinovăția judecătorului J.E. rezultă din faptul că, deși nu a refuzat explicit să-și îndeplinească atribuțiile de judecător de serviciu, totuși a absentat în mod repetat sau nu a completat rezoluțiile pentru dosarele nou înregistrate cu măsurile necesare desfășurării ședințelor de judecată, consecința fiind întârzierea comunicării citațiilor și afectarea activității instanței, precum și suplimentarea activității unor alți colegi. În consecință, instanța disciplinară a apreciat că fapta pârâtului judecător astfel expusă întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. h) din aceeași lege, instanța disciplinară a reținut următoarea situație de fapt: În ședința de judecată din 5 septembrie 2011, a completului 5 civil, în care a fost desemnat în calitate de titular judecătorul pârât, s-au aflat spre soluționare 84 dosare, dintre care, 17 au fost reținute în pronunțare, într-o cauză s-a luat act de renunțarea la judecată, iar în două cauze s-a dispus suspendarea judecății. În 3 dosare s-a dispus repunerea cauzei pe rol, cu stabilirea termenului de judecată pentru data de 24 octombrie 2011. În toate aceste trei cauze a fost necesar ca încheierile de repunere pe rol să fie semnate de președintele instanței, întrucât, după redactarea încheierilor, pârâtul judecător nu s-a mai prezentat la serviciu. La data de 12 septembrie 2012, judecătorul J.E. a fost președintele completului 5 civil, căruia i-au fost repartizate în acea ședință 99 dosare. Dintre acestea, magistratul a declarat dezbaterile închise în 14 dosare, cauzele fiind reținute în pronunțare, în două dosare s-a luat act de renunțarea la judecată și în 11 a dispus amânarea pronunțării pentru data de 19 septembrie 2011. Din aceste din urmă 11 dosare, la data de 19 septembrie 2011 a soluționat două cauze, pentru celelalte amânând din nou pronunțarea pentru data de 26 septembrie 2011, apoi pentru data de 3 octombrie 2011, pentru data de 10 octombrie 2011 și, ulterior, pentru data de 17 octombrie 2011. După terminarea ședinței de judecată din data de 12 septembrie 2011, pârâtul judecător nu a întocmit minutele în dosarele reținute în pronunțare și nici nu a completat condica de ședință, iar în data de 13 septembrie 2011 nu s-a prezentat la instanță. În ședința de judecată din data de 19 septembrie 2011, completul 5 civil, condus de către același judecător a avut pe rol 95 de dosare. Au fost pronunțate hotărâri în 7 cauze iar, în 6 dosare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 26 septembrie 2011. În dosarele reținute în pronunțare, de asemenea, judecătorul J.E. nu a întocmit minutele, nu a completat condica de ședință și nici nu a predat dosarele soluționate grefierului de ședință, astfel încât nu s-a cunoscut modul de soluționare a cauzelor, cu atât mai mult cu cât, în zilele de 22 și 23 septembrie 2011, magistratul a lipsit de la serviciu. La 26 septembrie 2011, completul 5 civil, al cărui titular era pârâtul judecător, avea spre soluționare 64 dosare, dintre care 11 au fost reținute în pronunțare, fără a se întocmi minuta, fără a se completa condica de ședință și fără a se preda dosarele respective grefierului de ședință, motiv pentru care s-a întocmit referat privitor la situația creată. În data de 27 septembrie 2011, magistratul a prezidat, în calitate de judecător de permanență, ședința completului C12 civil stagiar, care a avut pe rol 64 dosare, din care a soluționat două dosare și a amânat pronunțarea într-un dosar, pentru data de 4 octombrie 2011. Referitor la dosarele pentru care se amânase pronunțarea pentru data de 10 octombrie 2011, s-a constatat că magistratul nu a completat condica de ședință și nu a predat dosarele grefierului de ședință, nici până la data de 12 octombrie 2011, lipsind de la serviciu, astfel că nu s-au cunoscut soluțiile pronunțate. În atare situație, președintele Judecătoriei Deva, prin ordinul de serviciu din 17 octombrie 2011, a dispus ca judecătorul de permanență pentru data de 10 octombrie 2011 să semneze încheierile de amânare a pronunțării pentru 11 dosare în locul judecătorului pârât J.E. De asemenea, prin hotărârea colegiului de conducere din 3 octombrie 2011, s-a stabilit ca, începând cu data menționată, acesta să nu mai conducă niciun complet de judecată, ședințele completului C5 civil, urmând să fie conduse de judecătorii din planificarea de permanență. Ulterior, prin hotărârea colegiului de conducere din 12 octombrie 2011, s-a stabilit că, începând cu data de 17 octombrie 2011, completul C5 să fie condus de un alt judecător, care avea să-l înlocuiască pe pârât în planificarea de permanență în materie civilă și măsuri preventive, precum și la compartimentele la care acesta fusese repartizat. Secția a reținut că, prin comportamentul său, judecătorul nu numai că a încălcat normele procedurale și regulamentare privind întocmirea dispozitivului hotărârii judecătorești și consemnarea acestuia în condica ședințelor de judecată, dar a afectat și drepturile procesuale ale părților din litigiile cu soluționarea cărora a fost învestit. Din punctul de vedere al laturii subiective, secția pentru judecători, a constatat că sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru a se stabili grava neglijență în exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, deoarece pârâtul judecător a încălcat în mod flagrant dispoziții procedurale, fără nicio justificare rațională și rezonabilă, iar prin conduita sa culpabilă acesta a perturbat grav activitatea instanței și a afectat și drepturile procesuale ale părților. Prin urmare, s-a concluzionat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța disciplinară a apreciat că judecătorul J.E. se face vinovat și de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e) din aceeași lege. În acest sens, secția a constatat că, prin amânarea pronunțării soluției, în mod repetat și fără nicio justificare, în mai multe dosare, care, ulterior, au fost repuse pe rol, ca și amânarea judecății, fără o motivare întemeiată pe norme procesuale, în dosarele cu complexitate mai mare, judecătorul a determinat temporizarea procedurii în soluționarea unor cauze civile cu soluționarea cărora a fost învestit. Astfel, s-a reținut că, în perioada în care a desfășurat activitatea de judecată ca titular al completului de judecată C5, în mai multe dosare aflate pe rolul acestui complet, a amânat pronunțarea și de 5 ori, în final fiind repuse pe rol, din motive imputabile pârâtului judecător, în sensul că acesta a lipsit nemotivat de la serviciu și conducerea instanței a fost nevoită să ia măsura înlocuirii pârâtului cu un alt judecător, care a dispus redeschiderea dezbaterilor. În Dosarele nr. 1791/221/2011, nr. 7838/211/2011, nr. 7765/211/2011, nr. 1030/211/2011, nr. 6330/211/2011, nr. 8453/211/2011, nr. 8202/211/2011, nr. 4659/211/2011 și nr. 7763/211/2011 ale Judecătoriei Deva, rămase în pronunțare la data de 12 septembrie 2011, s-a amânat soluționarea, succesiv, la datele de 19 septembrie 2011, 26 septembrie 2011, 3 octombrie 2011, 10 octombrie 2011 și 17 octombrie 2011, când au fost repuse pe rol de un alt judecător, fixându-se termen de judecată pentru data de 7 noiembrie 2011, 14 noiembrie 2011, 21 noiembrie 2011, 28 noiembrie 2011 sau 12 decembrie 2011. De asemenea, în Dosarul nr. 7331/211/2010* al Judecătoriei Deva, rămas în pronunțare la data de 19 septembrie 2011, s-a amânat pronunțarea succesiv la datele de 26 septembrie 2011, 3 octombrie 2011, 10 octombrie 2011 și 17 octombrie 2011, când a fost repus pe rol de alt judecător, fixându-se termen de judecată pentru data de 16 ianuarie 2012. Aceeași a fost situația și în ceea ce privește Dosarul nr. 2399/211/2011 al Judecătoriei Deva, rămas în pronunțare la data de 26 septembrie 2011, soluția fiind amânată succesiv pentru datele de 3 octombrie 2011, 10 octombrie 2011 și 17 octombrie 2011, apoi repus pe rol pentru termenul din 16 ianuarie 2012. Instanța de disciplină a stabilit că magistratul a încălcat, astfel, prevederile art. 260 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 10 din Legea nr. 304/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 alin. (2) lit. b) și g) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Sub aspectul laturii subiective, secția pentru judecători a reținut că vinovăția acestuia în săvârșirea faptei rezultă din aceea că nu a aplicat corect aceste norme, neexistând nicio justificare pentru amânările repetate ale judecății sau ale pronunțării soluției, acestea fiind determinate de faptul că nu a studiat actele și lucrările dosarului și că absentat de la serviciu.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare, instanța disciplinară a reținut că pârâtul judecător are întârzieri în redactarea aproximativ tuturor hotărârilor pronunțate în cele 5 ședințe de judecată pe care le-a prezidat până a se stabili să nu mai conducă nicio asemenea ședință. În lipsa unor criterii prevăzute de lege, în funcție de care să se stabilească caracterul imputabil al conduitei ilicite a magistratului, secția pentru judecători, a avut în vedere toate aspectele ce țin de activitatea profesională desfășurată de pârât în perioada de referință. Sub acest aspect, s-a reținut că, prin ordinul de serviciu din 5 septembrie 2011 al președintelui instanței, judecătorul J.E. a fost desemnat ca înlocuitor al judecătorului delegat pentru evidența composesoratelor și a societăților agricole. De asemenea, a fost desemnat, împreună cu câte un alt coleg magistrat, ca judecător delegat la organul financiar local pentru acordarea personalității juridice asociațiilor de proprietari; pentru evidența dosarelor având ca obiect plângerea împotriva încheierii de carte funciară și pentru evidența practicii unitare, însă întrucât nu a îndeplinit nicio atribuție din cele stabilite, prin hotărâre a colegiului de conducere, s-a dispus înlocuirea sa cu alt judecător nu numai în ședințele de judecată, ci și la compartimentele auxiliare unde fusese repartizat inițial. În același sens, instanța de disciplină a subliniat că, la un volum de activitate mult mai mic decât al celorlalți colegi judecători și în condițiile în care a participat la ședințe de judecată numai în luna septembrie 2011, iar hotărârile le-a redactat, aproximativ pe toate în luna noiembrie 2011, întârzierile înregistrate în redactarea hotărârilor de către pârâtul judecător sunt disproporționate sub aspectul numărului semnificativ, fapt de natură a aduce reale prejudicii părților, dar și o atingere prestigiului justiției. Sub aspectul laturii subiective, secția a considerat că vinovăția judecătorului rezultă din modul în care a înțeles să-și îndeplinească obligațiile profesionale care îi revin, în condițiile în care nu a avut un număr de hotărâri pronunțate mai mare decât al celorlalți judecători ai instanței iar, în luna octombrie 2011, nici nu a mai participat la vreo ședință de judecată. La individualizarea sancțiunii, instanța de disciplină a avut în vedere gravitatea concretă a faptelor, caracterul repetitiv al nerespectării unor norme legale și regulamentare, numărul mare de abateri săvârșite în intervalul redus de timp de la numirea în funcția de judecător. Împotriva hotărârii instanței de disciplină a declarat recurs judecătorul J.E., solicitând modificarea acestei hotărâri, în sensul aplicării unei sancțiuni mai blânde. I. Sub un prim aspect, recurentul a criticat hotărârea nr. 10/J din 4 iulie 2012 a secției pentru judecători din perspectiva ignorării unor aspecte de fapt, legate de activitatea sa profesională în perioada de referință, aspecte care, în ceea ce privește latura subiectivă, ar înlătura caracterul imputabil în cazul a patru dintre abaterile disciplinare ce i-au fost reținute în sarcină. În acest sens, s-a arătat că secția pentru judecători nu a avut în vedere lipsa firească de experiență profesională la început de carieră, dublată de volumul mare și complexitatea activității desfășurate, la care s-au adăugat și alte atribuții extrajudiciare. Tot astfel, recurentul a susținut că, în ceea ce-l privește, nu ar fi fost respectate prevederile hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 651/2008 referitor la programul de formare profesională inițială, anterior participării sale la ședințele de judecată, în sensul că nu i-a fost desemnat un tutore de practică, fiind, astfel lipsit de inițierea, sprijinul și coordonarea necesare la început de activitate. 1). Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, recurentul apreciază că greutățile inerente începutului, ca și numărul foarte mare de dosare înregistrate zilnic, precum și faptul că a completat, progresiv, rezoluțiile pentru cea mai mare parte din dosarele nou intrate ar atesta lipsa elementului intențional, volitiv, în comiterea faptei ceea ce ar atrage inexistența laturii subiective a acestei prime abateri. 2). Cât privește abaterile prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a, lit. e) și i) din Legea nr. 303/2004, judecătorul recurent consideră, de asemenea, că faptele reținute nu-i sunt imputabile, neexistând nici rea-credință, nici dezinteres, care să-i poată angaja răspunderea disciplinară. În acest context, recurentul a precizat că neregulile constatate s-au datorat, pe de o parte, faptului că i-a fost repartizat „un rol vechi”, prin preluarea unui complet C5, cu cauze de complexitate deosebită, neadecvat unui începător în profesie, ceea ce a necesitat un volum foarte mare de activitate din partea sa. Pe de altă parte, redactarea cu întârziere a minutelor, necompletarea condicii de ședință, amânarea pronunțării soluțiilor și întârzierile în redactarea hotărârilor au fost determinate, susține recurentul și de alte cauze obiective, vizând practica judiciară neunitară la nivelul instanței, necunoașterea unor aspecte tehnice legate de situația de fapt în anumite cauze, necesitatea familiarizării sale cu diverse tipuri de contracte, noțiuni etc., precum și faptul că nu are cunoștințe de operare pe calculator, neputându-și tehnoredacta minutele și nefiind în măsură să acceseze sistemul ECRIS. În opinia recurentului, instanța de disciplină nu a analizat apărările sale, formulate în acest sens, ignorându-se și aspectele pe care le-a invocat, referitoare la ostilitatea și lipsa de sprijin a conducerii instanței, la neprimirea sprijinului necesar în cele 6 luni prevăzute de lege, ca și la diligențele și realizările sale. În mod greșit secția pentru judecători ar fi comparat activitatea sa cu cea a celorlalți colegi judecători, în condițiile în care aceștia au o altă experiență profesională. Mai mult, recurentul J.E. a invocat nulitatea hotărârii instanței disciplinare, pe motiv că aceasta s-ar fundamenta pe o singură declarație testimonială, respectiv cea a președintelui instanței, martor ostil, deoarece este autorul sesizării disciplinare. 3). Referitor la abaterea prevăzută de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, magistratul a susținut că nu a cunoscut data publicării în M. Of. a decretului de numire a sa în funcție și că, în mod greșit a fost trecut absent la anumite date, întrucât în zilele din lunile septembrie și octombrie 2011 a avut concedii medicale, pe care însă nu le-a putut procura și depune, iar alte dăți a avut situații administrative și „familiare” de rezolvat, pentru care nu a avut nici sprijin, nici înțelegere. Semnificativ din perspectiva expusă, consideră recurentul că este faptul că, ulterior, nu a mai avut absențe timp de 10 luni. II. Sub un alt aspect, recurentul a învederat greșita individualizare a sancțiunii disciplinare aplicate, subliniind că, nefiind avute în vedere toate circumstanțele reale și personale invocate, între faptele imputate și sancțiunea aplicată ar fi, după părerea sa, o evidentă disproporție. Ca argument jurisprudențial, judecătorul recurent a invocat decizia nr. 66/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători. De asemenea, a fost invocată ca situație similară, cea a „necorespunderii profesionale relative și temporare”, pentru care există o procedură specială, prevăzută de lege pe o durată de 2 ani. În concluzie, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii secției pentru judecători, în sensul înlocuirii sancțiunii disciplinare aplicate cu una mai puțin aspră. Recurentul nu a încadrat în drept criticile formulate. Intimata Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și a reiterat situația de fapt și argumentele de drept care, în opinia intimatei, susțin legalitatea și temeinicia soluției adoptate prin hotărârea nr. 10/J din 4 iulie 2012 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate de recurent, a apărărilor intimatei, precum și a dispozițiilor legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Sub un prim aspect, este de observat că, din considerentele hotărârii atacate, rezultă că secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță disciplinară, a făcut o apreciere completă a materialului probator administrat, atât în faza cercetării prealabile, cât și de către secție în mod nemijlocit. Ca urmare, examinându-se în ansamblu cauza, în cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului, se constată că instanța disciplinară a dat o apreciere completă și corectă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului. În această privință, este de reținut că recurentul nu neagă existența faptelor, ci apreciază, în primul rând că, în mod greșit, i-a fost reținută vinovăția în săvârșirea acestora. Înalta Curte constată că împrejurările evocate de recurent, relative la circumstanțele personale și reale ce au determinat săvârșirea abaterilor prevăzute de art. 99 lit. g), lit. h) teza a II-a, lit. e) și lit. i) din Legea nr. 303/2004 nu au relevanța ce li se atribuie prin criticile aduse, acestea fiind inapte să-l exonereze pe magistrat de răspundere disciplinară. Astfel, comportamentul necorespunzător al recurentului, care a justificat angajarea răspunderii sale disciplinare în condițiile prevăzute de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 și aplicarea sancțiunii excluderii din magistratură s-a concretizat în săvârșirea unui număr de 5 abateri disciplinare într-un interval de timp redus, respectiv 5 luni de la data numirii în funcția de judecător. Este relevant că, în afara primelor 4 abateri, constând în refuzul nejustificat de a îndeplini o îndatorire de serviciu, exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, cu gravă neglijență, efectuarea cu întârziere a lucrărilor, nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor, judecătorul J.E. a mai fost sancționat și pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, constând în absențe nemotivate de la serviciu. Consecința imediată și directă a acestor multiple încălcări ale obligațiilor profesionale, pe care recurentul încearcă să o minimalizeze, a fost încălcarea drepturilor procesuale ale părților și, în special, a dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, astfel cum acesta este consacrat în art. 10 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului și, nu în ultimul rând, crearea unei imagini negative asupra sistemului judiciar. Motivele invocate, vizând lipsa experienței profesionale, faptul că se afla la începutul carierei sunt, pe de o parte nereale, pe de altă parte, lipsite de relevanță din perspectiva examinată. Semnificativ în acest sens este faptul că, după numirea sa, la data de 23 iunie 2011, în funcția de judecător, recurentul a absentat de la instanță în zilele de 24 iunie 2011, 27 iunie-30 iunie 2011 și 1 iulie 2011, acesta prezentându-se la judecătorie abia în data de 4 iulie 2011, în condițiile în care, în data de 27 iunie 2011 începuse cursul de pregătire profesională a magistraților, organizat de Institutul Național al Magistraturii, cu o durată de 4 săptămâni. În atare situație, conducerea instanței a întreprins demersuri pentru primirea recurentului la respectivele cursuri, începând cu data de 5 iulie 2011, la Centrul de perfecționare a magistraților din localitatea G. De altfel, prin declarația dată în fața instanței de disciplină (Dosar nr. 2/J/2012), judecătorul însuși recunoaște că a beneficiat de un stagiu de pregătire teoretică și practică organizat de Institutul Național al Magistraturii, stagiu care l-a ajutat ulterior. Împrejurarea că, în practică, după acest stagiu recurentul a mai înregistrat dificultăți nu poate fi imputată ca o lipsă de preocupare a conducerii instanței pentru pregătirea sa profesională. De altfel, când recurentul a revenit la instanță, la data de 25 iulie 2011, i s-a adus la cunoștință că, potrivit hotărârii nr. 651/2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, urmează să efectueze un stagiu de practică de 4 săptămâni la compartimentele auxiliare și administrative ale judecătoriei, fără să intre în vreun complet de judecată, astfel încât să i se asigure suficient timp pentru a se iniția în tehnica pregătirii ședinței de judecată și a soluționării dosarelor. Lipsa de fundament a susținerilor recurentului este relevată de faptul că, deși conducerea instanței l-a sprijinit în felul arătat, în perioada ce a urmat, respectiv în zilele de 29, 29 iulie, 1 august și 3-5 august 2011, acesta a lipsit din nou de la instanță, fără a încunoștința conducerea judecătoriei. Și ulterior recurentul a mai înregistrat absențe nemotivate, în lunile august, septembrie și octombrie 2011. Pe de altă parte, se constată că, nici susținerile recurentului privind greutățile inerente începutului de carieră nu au semnificația dată de magistrat. Astfel, deși numit în funcția de judecător în luna iunie 2011, recurentul nu se afla la începutul carierei profesionale de jurist și nici de magistrat, în dosarul profesional acesta înregistrând vechime atât în funcția de avocat, cât și de procuror. Astfel, numirea în funcția de judecător a recurentului s-a realizat prin raportare la reglementarea conținută în art. 100 din Constituția României, începând cu data de 23 iunie 2011. Etapa premergătoare numirii în funcție este relevantă, întrucât evidențiază, pe de o parte, experiența profesională a recurentului, experiență care a constituit, de altfel, și un criteriu pentru ocuparea acestei funcții, iar, pe de altă parte, demonstrează dezinteresul total al judecătorului pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției. Nu poate fi ignorat, în contextul acelorași motive de recurs invocate, faptul că aceeași etapă premergătoare numirii în funcție, demonstrează că o astfel de conduită care contravine responsabilităților presupuse de exercițiul funcției este specifică recurentului, fapt care a fost reținut prin hotărârea recurată și a fost demonstrat cu probele administrate în cauză. Astfel, din dosarul profesional, actele depuse și verificările efectuate cu privire la activitatea și comportamentul său în exercitarea atribuțiilor aferente funcției de procuror, a rezultat că recurentul J.E. a comis în mod repetat abateri de la disciplina muncii, constând în întârzieri repetate de la program, părăsirea unității de parchet fără încuviințarea conducerii, că a avut o atitudine nepotrivită față de conducerea unităților de parchet în subordonarea cărora se afla. Împrejurarea că o asemenea conduită este specifică recurentului, nu poate fi justificată de lipsa de experiență profesională, precum și faptul că a beneficiat efectiv de sprijinul colegilor judecători sunt relevate și de probele administrate nemijlocit în fața instanței de disciplină. Din declarațiile unui martor, rezultă faptul că un asemenea comportament a fost specific recurentului și în perioada în care a funcționat ca avocat, faptul că incapacitatea lui de a se adapta activității la instanță este explicată prin aceea că acesta consumă frecvent băuturi alcoolice, că s-a prezentat la instanță în stare avansată de ebrietate, fiind incapabil să vorbească, astfel că a fost nevoie să fie trimită acasă. Totodată, rezultă că o asemenea situație a intervenit inclusiv după sesizarea secției pentru judecători când, după ce a lipsit nemotivat de la serviciu o zi, a doua zi s-a prezentat la birou în stare avansată de ebrietate. Nu poate fi reținut în acest context faptul că încălcarea responsabilităților specifice funcției ar fi consecința lipsei de experiență, acest fapt fiind infirmat, de altfel, de declarațiile altor martori, care au relevat interesul minor al judecătorului în exercitarea atribuțiilor specifice funcției. Astfel cum, în mod corect a constatat instanța de disciplină, același dezinteres este relevat de declarația altui martor, ascultat în prezența recurentului, care a relatat că l-a sprijinit pe recurent în exercitarea atribuțiilor de serviciu, lucrând efectiv alături de el pentru a dobândi deprinderea de a rezoluționa cererile de chemare în judecată, că l-a sprijinit și ajutat efectiv să dobândească deprinderea de a studia dosarele pentru ședința de judecată, de a redacta minutele, a scrie condica ședințelor de judecată și redacta hotărârile, însă un asemenea demers nu a avut efecte pozitive, datorită dezinteresului manifestat de judecătorul J.E., însă, observând că recurentul nu era preocupat de carențele grave pe care le avea, a renunțat să îi mai acorde sprijin, apreciind că efortul său este în zadar. Același aspect este relevat și de declarațiile mai multor martori audiați în cauză, toți confirmând sprijinul acordat recurentului pentru exercitarea atribuțiilor, atât în ceea ce privește rezoluționarea sau studiul dosarelor, utilizarea calculatorului și consultarea legislației, chiar și în condițiile în care ceilalți judecători se confruntau cu un volum mare de activitate, fiecare confirmând, de asemenea, dezinteresul total manifestat de recurent, ceea ce a justificat, de altfel și măsura înlocuirii din compunerea completului de judecată în care a fost repartizat. Refuzul îndeplinirii îndatoririlor de serviciu care, de asemenea, a fost sancționat prin hotărârea recurată nu a fost contestat de recurent din perspectiva materialității faptei. Existența acestui refuz a fost manifestată tocmai prin sustragerea recurentului de la îndeplinirea atribuțiilor stabilite de colegiul de conducere al instanței în aplicarea hotărârii nr. 651/2008 a Consiliului Superior al Magistraturii, vizând efectuarea unui stagiu de practică de 4 săptămâni la compartimentele auxiliare și administrative ale instanței. Din declarațiile a doi martori, rezultă că în cursul lunii august 2011, exercitând atribuțiile specifice judecătorului de serviciu, recurentul nu a efectuat activitățile care se impuneau, deși a beneficiat de ajutorul efectiv al judecătorului H.M.A. În condițiile în care recurentul s-a sustras de la exercitarea atribuțiilor privind rezoluționarea dosarelor pentru primul termen de judecată, deși era prezent la instanță, exercitarea acestei operațiuni s-a impus a fi realizată de ceilalți doi judecători care, în perioada vacanței judecătorești, asigurau desfășurarea ședințelor de judecată, fiind necesar un efort considerabil din partea acestora de a aplica rezoluția pe sute de dosare pentru primul termen de judecată. Conduita culpabilă a recurentului, care a fost sancționată în contextul acestei abateri disciplinare, o constituie încălcarea obligației impuse de art. 5 alin. (2) lit. b) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, iar circumstanțele invocate de recurent sunt infirmate de declarațiile judecătorilor audiați în cauză. Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, au fost reținute în sarcina recurentului încălcarea unor dispoziții procedurale elementare în exercitarea atribuțiilor judiciare, care nu presupuneau cunoștințe aprofundate în domeniul dreptului și care au fost posibile exclusiv în contextul aceluiași dezinteres specific recurentului în îndeplinirea responsabilităților impuse de exercițiul funcției: art. 258 alin. (1) C. proc. civ., prin neîntocmirea minutelor în dosarele rămase în pronunțare decât după trei zile fără a se amâna pronunțarea; art. 258 alin. (4) C. proc. civ. și art. 105 alin. (1) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prin omisiunea completării condicilor de ședință după redactarea minutelor, iar la momentul completării a omis completarea soluției fiind specificată doar mențiunea „hot”; art. 183 C. proc. civ. și art. 109 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești prin predarea dosarelor în care erau scrise minutele grefierului de ședință cu întârzieri de circa o săptămână sau mai mult; omisiunea semnării încheierilor de amânare a pronunțării, acestea fiind semnate de președintele instanței și apoi de un alt judecător desemnat, în condițiile în care recurentul nu se mai prezenta la serviciu etc. În contextul acestei abateri disciplinare trebuie relevate consecințele încălcării acestor dispoziții procedurale, materializate în perturbarea gravă a activității instanței, cu riscul denaturării datelor din situația statistică a dosarelor și imposibilității întocmirii lucrărilor de către celelalte categorii de personal în termenele prevăzute de lege și regulament, încărcarea suplimentară a celorlalți judecători ai instanței și vătămarea drepturilor procesuale ale justițiabililor, care au fost în imposibilitate de a lua cunoștință de situația propriilor dosare. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. e) din Legea nr. 303/2004, modul de gestionare a activității de judecată de către recurent a generat întârzieri cu o durată considerabilă în soluționarea unor cauze, în condițiile unor amânări succesive de pronunțare și repunerii pe rol a cauzelor și stabilirii unor termene de judecată după aproximativ 5 luni de la momentul rămânerii cauzelor în pronunțare. Este relevantă în contextul aceleiași abateri disciplinare ușurința extremă de amânare a cauzelor, cu motivări străine de orice regulă privind desfășurarea procedurii, „pentru studierea cauzei”, motivând că fiecare termen „este primul termen de judecată” și că „nu a avut timp pentru studierea temeinică a dosarelor”. Aceasta în condițiile în care, de exemplu, cu două zile anterior primei ședințe de judecată lipsise din nou nemotivat de la serviciu. O asemenea atitudine a generat o prelungire considerabilă a duratei procedurii judiciare în mod absolut nejustificat, cu consecințe evidente asupra drepturilor procesuale ale părților, în condițiile în care este vorba despre o judecată în prim grad de jurisdicție. În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, este relevant faptul că din cele 5 ședințe de judecată în care a rulat 423 dosare a soluționat 46 dosare, toate cele 46 hotărâri fiind redactate cu nerespectarea termenului prevăzut de lege, în condițiile în care nu a mai intrat în nicio ședință de judecată și au fost redistribuite și celelalte atribuții extrajudiciare care i-au fost atribuite inițial. Apărarea vizând faptul că nu a beneficiat de o formare profesională corespunzătoare, este, de asemenea, nejustificată. Astfel, recurentul a beneficiat de modulele teoretice și practice prevăzute în hotărârea nr. 651/2008 desfășurate pe o perioadă de 4 săptămâni, începând cu luna iunie 2011, după care, până la data de 5 septembrie 2011 și-a desfășurat stagiul practic în cadrul Judecătoriei Deva. Chiar dacă perioada stagiului practic nu a fost coordonată în mod formal de un tutore de practică, fiind perioada vacanței judecătorești, în fapt, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, această activitate a fost desfășurată de judecătorul H.M.A., de vicepreședintele și, respectiv, președintele instanței. De altfel, în condițiile în care în intervalul de 4 luni a lipsit nejustificat de la serviciu 37 zile lucrătoare, în mod succesiv și imprevizibil, din care numai în luna octombrie 2011 a lipsit 14 zile, după care nu a mai desfășurat nicio activitate în cadrul instanței, desemnarea unui tutore de practică ar fi fost lipsită de obiect, această măsură fiind dispusă în momentul în care recurentul și-a reluat activitatea judiciară, fiind repartizat să soluționeze cauzele având ca obiect învestirea cu formulă executorie. Este relevant, de asemenea, în sensul caracterului nejustificat al unei asemenea apărări, faptul că probele administrate au dovedit în mod unanim că prin atitudinea sa recurentul a făcut zadarnice toate eforturile depuse de colegii săi pentru a-l ajuta, aceștia renunțând să se mai implice, în condițiile în care au constatat lipsa lui totală de interes în a se familiariza cu aspectele concrete care caracterizează activitatea de judecată. Existența acestui dezinteres rezultă, însă, neîndoielnic din probele administrate sub aspectul săvârșirii abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. j) din Legea nr. 303/2004, abatere care nu a fost contestată de recurent, acesta nejustificând în nicio modalitate absențele nemotivate de la serviciu, care au intervenit, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, inclusiv după sesizarea secției cu acțiunea disciplinară. Este semnificativ, din perspectiva acestei abateri disciplinare, faptul că într-un interval de timp de 4 luni, recurentul a lipsit nemotivat de la serviciu un număr total de 37 de zile, deci mai mult de o lună, că nu a demonstrat o minimă diligență în a anunța conducerea instanței despre o eventuală imposibilitate de a se prezenta, că nu a făcut dovada imposibilității de a se prezenta și că în aceste perioade de absență nemotivată atribuțiile care îi erau repartizate erau exercitate de alți judecători, determinând o suprasolicitare a acestora, dar și consecințe în sensul încălcării drepturilor procesuale ale părților. Semnificativă este, de asemenea, lipsa de suport rezonabil a argumentelor invocate de recurent pentru a justifica lipsa nemotivată de la serviciu și omisiunea informării conducerii instanței asupra acestui aspect, inclusiv argumentele pentru care nu a putut fi contactat, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză: „a avut tensiune și un cârcel la picior”, „a fost stresat datorită volumului mare de activitate” etc. Certitudinea care rezultă din probele administrate în cauză, din perspectiva acestei abateri disciplinare este aceea că, cea mai mare parte dintre absențele de la serviciu nu a fost motivată și că, așa cum s-a reținut prin hotărârea recurată, recurentul a demonstrat o incapacitate de a respecta programul de lucru al instanței, chiar și în condițiile în care, anterior declanșării procedurii disciplinare și-a luat angajamente în scris în acest sens, incapacitate care a fost manifestată și ulterior sesizării Secției cu acțiunea disciplinară. Nu se poate reține susținerea recurentului privind nulitatea hotărârii pe motiv că aceasta s-ar fi fundamentat exclusiv pe declarația unui martor subiectiv, respectiv pe cea a președintelui instanței, autor al sesizării disciplinare. O asemenea nulitate nu este prevăzută expres de nicio normă legală. Pe de altă parte, așa cum s-a arătat, soluția instanței de disciplină s-a fundamentat pe un întreg ansamblu probator, declarația martorului P.D. (președintele Judecătoriei Deva) fiind doar un element din întregul material probator, în perfectă concordanță cu toate celelalte dovezi administrate în cauză. Trebuie precizat și faptul că, în speță, raportul juridic dedus judecății nu este civil, guvernat de regulile dreptului comun, astfel încât, prin întocmirea actului de sesizare disciplinară, președintele instanței nu a pierdut posibilitatea de a depune mărturie în speță. Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, a fost reliefată existența faptelor, a conduitei ilicite, a vinovăției și a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și rezultatul produs, așa încât răspunderea disciplinară a recurentului a fost corect atrasă. Nu sunt întemeiate nici criticile privind individualizarea sancțiunii disciplinarea aplicate de instanța de disciplină. Astfel, se constată că, la individualizarea sancțiunii aplicate judecătorului J.E., s-au respectat pe deplin criteriile prevăzute de art. 49 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, ce trebuie avute în vedere în acest moment procesual din faza adoptării soluției, precum și principiul proporționalității, reglementat de art. 100 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În cauză, nu sunt aspecte de individualizare a sancțiunii care să poată justifica modificarea soluției instanței de disciplină. Așa după cum s-a arătat, situația de fapt reținută de secția pentru judecători, verificată de instanța supremă în calea de atac a recursului, a rămas neschimbată și a reliefat gravitatea respectivelor abateri. În speță, valoarea socială lezată o reprezintă relațiile sociale referitoare la realizarea activității de justiție, în sensul larg al acestei noțiuni, care presupun, pe lângă organizarea și funcționarea în limitele legii, a organelor judiciare și înfăptuirea corectă a actului de justiție, pe planul raportului juridic de muncă, aceste relații transpunându-se în obligații și îndatoriri profesionale ale judecătorilor, stabilite prin legi și regulamente. În procesul de apreciere a individualizării sancțiunii nu trebuie pierdute din vedere sau minimalizate consecințele directe, imediate, ale faptelor magistratului, corect reliefate de secția pentru judecători. Înalta Curte constată că instanța de disciplină a avut în vedere, la aplicarea sancțiunii, alături de circumstanțele reale identificate prin cercetarea prealabilă și circumstanțele personale ale recurentului, dar și consecințele negative ale abaterilor reținute în sarcina sa. De asemenea, Înalta Curte apreciază că sancțiunea aplicată recurentului a fost în mod judicios stabilită, având în vedere că gravitatea încălcărilor normelor de procedură, conduita culpabilă și maniera proprie în care recurentul a înțeles să-și îndeplinească atribuțiile profesionale a fost dublată de efectele prejudiciabile cauzate părților, de perturbarea activității instanței, dar și de o consecință negativă asupra imaginii și prestigiului justiției. Argumentelor expuse de recurent referitoare la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, ca și aparenta similitudine cu situația necorespunderii profesionale relative și temporare, le lipsește legătura de relevanță juridică vizată de recurent pentru aplicarea unei sancțiuni mai blânde, date fiind circumstanțele diferite și particularitățile speței, situația de fapt dedusă prezentei judecăți nefiind identică cu cele prezentate cu titlu de exemplu în acest cadru. Faptele fiind grave, singura sancțiune care se impune este cea aplicată de Consiliul Superior al Magistraturii. Având în vedere considerentele expuse și care relevă legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată (r2), coroborate cu cele ale art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul dedus judecății în cauză, ca nefondat.