Decizia nr. 341/2013 — ÎCCJ · Dosar nr. 5909/1/2012 — contestație în anulare

Deși a fost numit în funcția de judecător la Judecătoria Deva prin decretul Președintelui României nr. 591 din 20 iunie 2011, publicat în M. Of. nr. 440/23.06.2011, pârâtul J.E. și-a nesocotit obligația de a se prezenta la instanță pentru a-și începe activitatea de la data publicării decretului de numire în funcție, absentând de la serviciu în perioada 23 iunie-1 iulie 2011 și prezentându-se la Judecătorie abia la data de 4 iulie 2011, în condițiile în care conducerea instanței a făcut toate demersurile pentru a-l contacta. De asemenea, fără să anunțe conducerea instanței, pârâtul judecător nu s-a prezentat la serviciu în zilele de 28-29 iulie 2011, 1 august 2011, 3-5 august 2011, însă, ulterior, la data de 8 august 2011, pentru a justifica aceste absențe, a formulat cerere de efectuare a concediului de odihnă, cerere aprobată de conducerea Tribunalului Hunedoara în data de 9 august 2011. Secția a constatat că judecătorul J.E. a lipsit de la serviciu, nemotivat, câte o perioadă de timp și în fiecare dintre lunile din intervalul iulie-octombrie 2011, fără a anunța conducerea instanței, deși a fost atenționat și i s-au cerut explicații referitor la acest comportament. De asemenea, s-a constatat că certificatele de concediu medical depuse de judecător la dosar justifică numai o parte din întreaga perioadă în care pârâtul a absentat de la serviciu. Instanța disciplinară a apreciat că procedând astfel, pârâtul judecător a încălcat prevederile art. 5 alin. (2) lit. b) și d) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, urmarea acestui comportament fiind perturbarea activității instanței, care a constat în faptul că ceilalți judecători din cadrul Judecătoriei Deva au fost nevoiți să preia activitățile acestuia. Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că vinovăția pârâtului judecător a îmbrăcat forma intenției directe, deoarece acesta cunoștea că are obligația de a se prezenta la instanță, nejustificând în mod credibil lipsa de la serviciu și, chiar dacă nu a urmărit să afecteze activitatea judecătoriei, a avut reprezentarea faptului că acest comportament este inadecvat și neconform regulilor de disciplină a muncii. Raportat la prevederile Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a considerat că fapta astfel expusă întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzută de art. 99 lit. j).

Referitor la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de disciplină a reținut că, în perioada 1 august-4 septembrie 2011, magistratul pârât a fost desemnat ca judecător de serviciu, având și atribuția de dispunere a măsurilor necesare pentru pregătirea judecății, anterior primului termen de judecată. Pârâtul, însă, nu și-a îndeplinit această obligație de serviciu, astfel încât un număr de aproximativ 300 de dosare nu au primit nicio rezoluție, ceea ce a determinat întârzieri majore în activitatea instanței, fiind necesar ca alți doi judecători să efectueze acele lucrări în dosarele respective, în condițiile în care aceștia erau, la rândul lor, programați și în ședințe de judecată sau redactau hotărârile pronunțate. Secția a constatat că judecătorul în cauză a beneficiat de sprijinul colegilor pentru a-și însuși cunoștințele necesare îndeplinirii activității de judecător de serviciu, însă acesta nu a fost consecvent în pregătirea sa profesională și nici nu a adoptat o atitudine responsabilă în condițiile în care a recunoscut că îi lipseau deprinderile pentru rezolvarea lucrărilor, ceea ce a condus și la o reducere a solicitudinii colectivului. În consecință, s-a apreciat că, prin comportamentul pe care a înțeles să îl adopte, magistratul a încălcat prevederile art. 5 alin. (2) lit. b) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ale art. 4 și art. 90 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare și pe cele ale art. 12 teza a II-a din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor. Sub aspectul laturii subiective, s-a considerat că vinovăția judecătorului J.E. rezultă din faptul că, deși nu a refuzat explicit să-și îndeplinească atribuțiile de judecător de serviciu, totuși a absentat în mod repetat sau nu a completat rezoluțiile pentru dosarele nou înregistrate cu măsurile necesare desfășurării ședințelor de judecată, consecința fiind întârzierea comunicării citațiilor și afectarea activității instanței, precum și suplimentarea activității unor alți colegi. În consecință, instanța disciplinară a apreciat că fapta pârâtului judecător astfel expusă întrunește elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. g) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cu privire la abaterea disciplinară reglementată de art. 99 lit. h) din aceeași lege, instanța disciplinară a reținut următoarea situație de fapt: În ședința de judecată din 5 septembrie 2011 a completului 5 civil, în care a fost desemnat în calitate de titular judecătorul pârât, s-au aflat spre soluționare 84 dosare, dintre care, 17 au fost reținute în pronunțare, într-o cauză s-a luat act de renunțarea la judecată, iar în două cauze s-a dispus suspendarea judecății. În 3 dosare s-a dispus repunerea cauzei pe rol, cu stabilirea termenului de judecată pentru data de 24 octombrie 2011. În toate aceste trei cauze a fost necesar ca încheierile de repunere pe rol să fie semnate de președintele instanței, întrucât, după redactarea încheierilor, pârâtul judecător nu s-a mai prezentat la serviciu. La data de 12 septembrie 2012, judecătorul J.E. a fost președintele completului 5 civil, căruia i-au fost repartizate în acea ședință 99 dosare. Dintre acestea, magistratul a declarat dezbaterile închise în 14 dosare, cauzele fiind reținute în pronunțare, în două dosare s-a luat act de renunțarea la judecată și în 11 a dispus amânarea pronunțării pentru data de 19 septembrie 2011. Din aceste din urmă 11 dosare, la data de 19 septembrie 2011 a soluționat două cauze, pentru celelalte amânând din nou pronunțarea pentru data de 26 septembrie 2011, apoi pentru data de 3 octombrie 2011, pentru data de 10 octombrie 2011 și, ulterior, pentru data de 17 octombrie 2011. După terminarea ședinței de judecată din data de 12 septembrie 2011, pârâtul judecător nu a întocmit minutele în dosarele reținute în pronunțare și nici nu a completat condica de ședință, iar în data de 13 septembrie 2011 nu s-a prezentat la instanță. În ședința de judecată din data de 19 septembrie 2011, completul C5 civil, condus de către același judecător a avut pe rol 95 de dosare. Au fost pronunțate hotărâri în 7 cauze iar, în 6 dosare, s-a dispus amânarea pronunțării pentru data de 26 septembrie 2011. În dosarele reținute în pronunțare, de asemenea, judecătorul J.E. nu a întocmit minutele, nu a completat condica de ședință și nici nu a predat dosarele soluționate grefierului de ședință, astfel încât nu s-a cunoscut modul de soluționare a cauzelor, cu atât mai mult cu cât, în zilele de 22 și 23 septembrie 2011, magistratul a lipsit de la serviciu. La 26 septembrie 2011, completul C5 civil, al cărui titular era pârâtul judecător, avea spre soluționare 64 dosare, dintre care 11 au fost reținute în pronunțare, fără a se întocmi minuta, fără a se completa condica de ședință și fără a se preda dosarele respective grefierului de ședință, motiv pentru care s-a întocmit referat privitor la situația creată. În data de 27 septembrie 2011, magistratul a prezidat, în calitate de judecător de permanență, ședința completului C12 civil stagiar, care a avut pe rol 64 dosare, din care a soluționat două dosare și a amânat pronunțarea într-un dosar, pentru data de 4 octombrie 2011. Referitor la dosarele pentru care se amânase pronunțarea pentru data de 10 octombrie 2011, s-a constatat că magistratul nu a completat condica de ședință și nu a predat dosarele grefierului de ședință, nici până la data de 12 octombrie 2011, lipsind de la serviciu, astfel că nu s-au cunoscut soluțiile pronunțate. În atare situație, președintele Judecătoriei Deva, prin ordinul de serviciu din 17 octombrie 2011, a dispus ca judecătorul de permanență pentru data de 10 octombrie 2011 să semneze încheierile de amânare a pronunțării pentru 11 dosare în locul judecătorului pârât J.E. De asemenea, prin hotărârea colegiului de conducere din 3 octombrie 2011, s-a stabilit ca, începând cu data menționată, acesta să nu mai conducă niciun complet de judecată, ședințele completului C5 civil urmând să fie conduse de judecătorii din planificarea de permanență. Ulterior, prin hotărârea colegiului de conducere din 12 octombrie 2011, s-a stabilit că, începând cu data de 17 octombrie 2011, completul C5 să fie condus de un alt judecător, care avea să-l înlocuiască pe pârât în planificarea de permanență în materie civilă și măsuri preventive, precum și la compartimentele la care acesta fusese repartizat. Secția a reținut că, prin comportamentul său, judecătorul nu numai că a încălcat normele procedurale și regulamentare privind întocmirea dispozitivului hotărârii judecătorești și consemnarea acestuia în condica ședințelor de judecată, dar a afectat și drepturile procesuale ale părților din litigiile cu soluționarea cărora a fost învestit. Din punctul de vedere al laturii subiective, secția pentru judecători a constatat că sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru a se stabili grava neglijență în exercitarea funcției, inclusiv nerespectarea normelor de procedură, deoarece pârâtul judecător a încălcat în mod flagrant dispoziții procedurale, fără nicio justificare rațională și rezonabilă, iar prin conduita sa culpabilă acesta a perturbat grav activitatea instanței și a afectat și drepturile procesuale ale părților. Prin urmare, s-a concluzionat că sunt întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) teza a II-a din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Instanța disciplinară a apreciat că judecătorul J.E. se face vinovat și de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. e) din aceeași lege. În acest sens, secția a constatat că, prin amânarea pronunțării soluției, în mod repetat și fără nicio justificare, în mai multe dosare, care, ulterior, au fost repuse pe rol, ca și amânarea judecății, fără o motivare întemeiată pe norme procesuale, în dosarele cu complexitate mai mare, judecătorul a determinat temporizarea procedurii în soluționarea unor cauze civile cu soluționarea cărora a fost învestit. Instanța de disciplină a stabilit că magistratul a încălcat, astfel, prevederile art. 260 alin. (1) C. proc. civ., ale art. 10 din Legea nr. 304/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 alin. (2) lit. b) și g) din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești. Sub aspectul laturii subiective, secția pentru judecători a reținut că vinovăția acestuia în săvârșirea faptei rezultă din aceea că nu a aplicat corect aceste norme, neexistând nicio justificare pentru amânările repetate ale judecății sau ale pronunțării soluției, acestea fiind determinate de faptul că nu a studiat actele și lucrările dosarului și că a absentat de la serviciu.

În ceea ce privește abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. i) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța disciplinară a reținut că pârâtul judecător are întârzieri în redactarea aproximativ tuturor hotărârilor pronunțate în cele 5 ședințe de judecată pe care le-a prezidat până a se stabili să nu mai conducă nicio asemenea ședință. Sub aspectul laturii subiective, secția a considerat că vinovăția judecătorului rezultă din modul în care a înțeles să-și îndeplinească obligațiile profesionale care îi revin, în condițiile în care nu a avut un număr de hotărâri pronunțate mai mare decât al celorlalți judecători ai instanței iar, în luna octombrie 2011, nici nu a mai participat la vreo ședință de judecată. La individualizarea sancțiunii, instanța de disciplină a avut în vedere gravitatea concretă a faptelor, caracterul repetitiv al nerespectării unor norme legale și regulamentare, numărul mare de abateri săvârșite în intervalul redus de timp de la numirea în funcția de judecător. Recursul declarat de către judecătorul J.E. împotriva hotărârii instanței de disciplină a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 28 din data de 28 ianuarie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în Dosarul nr. 5909/1/2012. În cadrul controlului judiciar exercitat pe calea recursului, Înalta Curte a constatat, în esență, că instanța disciplinară a dat o apreciere completă și corectă elementelor probatorii rezultate din actele dosarului, stabilind corect situația de fapt, a aplicat corespunzător dispozițiile legale incidente, de drept procesual sau substanțial, stabilind o justă încadrare juridică a faptelor imputabile stabilite în sarcina recurentului judecător și a individualizat corespunzător sancțiunea disciplinară aplicată magistratului, în raport cu gravitatea faptelor și cu toate circumstanțele reale și personale evidențiate în cauză. La data de 9 aprilie 2013, împotriva deciziei nr. 28 din data de 28 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, a formulat contestație în anulare recurentul J.E., cerere care a fost motivată printr-un memoriu depus la dosar ulterior. Fără a-și fundamenta în drept cererea, contestatorul J.E. a susținut că instanța ar fi omis să cerceteze toate motivele de modificare invocate în recurs. În acest sens, s-a menționat că instanța de control nu s-ar fi pronunțat asupra „motivelor” invocate, ce vizau, în esență: volumul mare/excesiv de activitate, faptul că se afla la începutul carierei de judecător; nerespectarea de către conducerea instanței a hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 651/2008; interesul și eforturile pe care le-ar fi depus pentru îndreptarea situației și realizările obținute, care, în alte cauze, ar fi fost avute în vedere; lipsa de sprijin a conducerii instanței și sentimentul pretins vădit de dușmănie al martorei P.D. În opinia contestatorului, pronunțarea asupra acestor aspecte ar fi condus, cel puțin la constatarea unor circumstanțe, care nu ar fi putut determina aplicarea direct a sancțiunii celei mai aspre. Analizând contestația în anulare, instanța o va respinge pentru considerentele expuse în continuare. Deși contestatorul nu și-a fundamentat în drept cererea, motivele pe care acesta le invocă au în vedere ipoteze reglementată de art. 318 teza a II-a C. proc. civ. Astfel, referitor la motivele invocate de către contestator referitoare la pretinsa omisiune a instanței de a analiza și de a se pronunța cu privire la unele dintre motivele de recurs, instanța are în vedere, pe de o parte, faptul că, în doctrină și jurisprudență, în mod constant, s-a considerat că textul se referă numai la motivele de modificare sau de casare a hotărârii recurate, iar nicidecum la „argumentele” sau „susținerile” invocate în dezvoltarea motivelor de recurs. Cu referire la același aspect, în raport cu dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., Curtea are în vedere că instanța de recurs nu este obligată să răspundă punctual tuturor argumentelor și susținerilor din cererea de recurs, acestea putând fi sistematizate în funcție de legătura lor logică. Astfel, hotărârea pronunțată trebuie să cuprinsă motivele pe care se sprijină soluția adoptată, precum și cele pentru care au fost respins cererile sau apărările părților, iar nu fiecare dintre argumentele subsumate acestora. Față de această interpretare, instanța constată că decizia ce formează obiectul contestației în anulare răspunde cerințelor ce decurg din interpretarea dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. În cauză, se constată că, prin cererea de recurs, recurentul a formulat critici cu privire la hotărârea nr. 10/J din 4 iulie 2012 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și nu a încadrat în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. criticile formulate. Cu toate acestea, instanța de recurs a apreciat că motivele de recurs vizează, în esență, netemeinicia hotărârii atacate din perspectiva modului de individualizare a sancțiunii aplicate, criticile de recurs fiind analizate de către instanța de control judiciar și prin prisma dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., cu privire la legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de secția pentru judecători, sub aspectul stabilirii situației de fapt și a încadrării juridice a abaterilor disciplinare. Instanța constată că, prin contestația în anulare, contestatorul J.E. nu a indicat expres care dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., pe care să le fi invocat prin cererea de recurs, nu a fost analizat de către instanța de control judiciar, în realitate acesta tinzând să demonstreze că instanța de recurs nu a arătat punctual și în concret motivele pentru care nu au fost primite susținerile sau argumentele subsumate criticilor din recurs. Față de motivele invocate în susținerea contestației în anulare, instanța reține că cerințele necesar a fi întrunite în sensul art. 318 C. proc. civ., referitoare la omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul din motivele de modificare sau casare, nu sunt îndeplinite în cauză, din întreaga argumentație a contestației în anulare desprinzându-se concluzia că partea interesată, contestatorul J.E., urmărește, pe calea prezentei căi extraordinare de atac, de retractare, să obțină o rejudecare, sub anumite aspecte, a recursului declarat împotriva hotărârii nr. 10/J din 4 iulie 2012 a secției pentru judecători, soluționat irevocabil prin decizia nr. 28 din 28 ianuarie 2013 a completului de 5 judecători. Pe de altă parte, recurgând la o analiză punctuală a criticilor invocate în cuprinsul contestației în anulare, instanța constată că, din întreaga argumentație a hotărârii pronunțate în recurs de completul de 5 judecători, reiese faptul că instanța a analizat hotărârea adoptată de secția pentru judecători, răspunzând tuturor criticilor recurentului și reținând că în mod corect a fost stabilită în sarcina acestuia săvârșirea a cinci abateri disciplinare, după cum, în mod corespunzător, au fost stabilite și analizate toate circumstanțele personale și reale ale cauzei, cu relevanță asupra individualizării sancțiunii. Instanța de recurs a analizat detaliat toate criticile formulate de către recurent și apărările invocate de către acesta, inclusiv pe cele care vizează experiența profesională, condițiile în care și-a desfășurat activitatea, activitatea ulterioară declanșării procedurii disciplinare, asigurarea pregătirii profesionale specifice etc. și a expus pe larg argumentele pe baza cărora și-a format convingerea, nefiind ținută de obligația de a răspunde punctual fiecărei susțineri a recurentului, întrucât netemeinicia susținerilor din recurs, care se pretinde că nu au fost menționate expres de instanță, decurge, implicit, din logica argumentației oferite în sprijinul soluției pronunțate. În acest context, Înalta Curte subliniază că instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau de modificare, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză sau să analizeze un singur aspect considerat esențial. În speță, însă, așa cum s-a arătat, completul de 5 judecători a examinat toate criticile recurentului, prin prezenta contestație în anulare acesta solicitând, practic, o reapreciere a probelor și a situației de fapt, o nouă interpretare a dispozițiilor de drept procesual sau substanțial, ceea ce ar echivala cu o rejudecare a recursului, ceea ce excede acestui cadru procesual. În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., va fi respinsă contestația în anulare dedusă judecății în cauză.