ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3234/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3234/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 409/2011 din 8 decembrie

2011, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a

respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC S.I. SRL Galați, în

contradictoriu cu pârâta Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale

Galați (prin Autoritatea Națională a Vămilor), având ca obiect anularea

Deciziei de impunere nr. 16244 din 28 octombrie 2010 și a Raportului de

inspecție fiscală nr. 16243 din 27 octombrie 2010, încheiate de pârâtă.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut situația de fapt potrivit căreia, în

perioada 1 februarie 2006 - 2 martie 2007, reclamanta a importat cantitatea de

799.660 kg de ulei industrial I-12A și ulei de bază OB-300 prin birourile

vamale Dornești și Halmeu, având încadrarea tarifară 2701999 - Alte uleiuri

lubrifiante și alte uleiuri, iar în perioada 2 martie 2007 - 28 februarie 2009,

reclamanta a importat o cantitate de 783.300 kg ulei de bază OB-300 prin

aceleași birouri vamale și cu aceeași încadrare tarifară.

În baza respectivei

încadrări tarifare, reclamanta a solicitat exceptarea de la plata accizei, sens

în care a depus la autoritatea vamală o declarație pe propria răspundere în

sensul că: "bunurile nu vor fi utilizate sau puse în vânzare sau utilizate

de către importator drept combustibil sau carburant sau aditiv pentru a crește

volumul final al carburanților, nu va fi folosit ca și carburant pentru

încălzit sau carburant echivalent". Totodată, reclamanta s-a preocupat de

inserarea în contractele de vânzare-cumpărare prin intermediul cărora a

valorificat bunurile importate a unei clauze exprese cu același conținut

(contractele de vânzare-cumpărare din 5 ianuarie 2007, din 4 mai 2007 și din 18

aprilie 2007).

Curtea a apreciat

aceste demersuri ale reclamantei ca fiind insuficiente în raport de obligația

instituită de art. 5

1.3

alin. (3) din H.G. nr. 44/2004 - normă

metodologică de aplicare a art. 175

4

din Codul fiscal, care

statuează expres în sensul obligativității depunerii simultane a unei

declarații privitoare la scopul achiziției și la autoritatea fiscală

teritorială, îndeplinirea întocmai a obligației legale condiționând acordarea

exceptării de la plata accizei.

Or, câtă vreme

reclamanta recunoaște că nu s-a conformat acestei obligații a cărei rațiune

esențială ține de monitorizarea respectării scopului achiziționării uleiului de

către cocontractanții reclamantei, concluziile actului de constatare și decizia

de impunere au fost considerate de către judecătorul fondului ca fiind

întemeiate, întrucât nedeclararea la autoritățile fiscale teritoriale a

achiziției de ulei de bază OB-300 și a scopului importului acestuia a lipsit

autoritatea de posibilitatea verificării respectării scopului achizițiilor

ulterioare a uleiului de către cocontractanții reclamantei, astfel că

verificările ulterioare încrucișate și anevoioase au concluzionat că întreaga

cantitate de ulei importată de reclamantă a fost folosită contrar scopului

declarat la import și în considerarea căruia s-a primit scutirea de la plata

accizei.

Mai mult decât atât,

a reținut instanța, s-a constatat că trei dintre societățile cumpărătoare care

au contractat ulei cu reclamanta nu sunt în ființă, situație care se putea

depista cu mult timp în urmă dacă societatea reclamantă, înainte de a perfecta contractele

de vânzare-cumpărare cu acestea, s-ar fi asigurat de existența unor declarații

ale acestora la autoritatea fiscală teritorială cu privire la scopul

achiziției.

În acest context,

Curtea a apreciat că nu poate fi primită nici apărarea reclamantei în sensul

că, pentru importul efectuat în data de 5 martie 2007, nu îi incumba obligația

dublei declarări a scopului achiziției, câtă vreme această obligație s-a

instituit printr-un act normativ ce nu intrase încă în vigoare.

Astfel, H.G. nr.

213/2007 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a

Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr. 44/2004 a fost

publicată în M. Of. nr. 153/2003 la data de 2 martie 2007 și a intrat în

vigoare cu aceeași dată, conform prevederilor art. 12 din Legea nr. 24 din 27

martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor

normative, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 29/2011, iar actul

normativ de care se prevalează reclamanta, respectiv H.G. din 28 februarie

2007, a intrat în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv 2

martie 2007, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 24/2000,

nefiind vreo mențiune în cuprinsul respectivei hotărâri privind o altă dată de

intrare în vigoare.

Prin urmare, a

constatat instanța de fond, imposibilitatea tehnică de care se prevalează

reclamanta pentru a justifica neconformarea la dispoziția legală nou introdusă

este nefundamentată atât timp cât nici ulterior reclamanta nu s-a conformat

întocmai obligației legale.

Curtea a înlăturat,

de asemenea, apărarea reclamantei întemeiată pe împrejurarea că societatea a

fost sancționată cu o amendă contravențională pentru nerespectarea aceleiași

obligații de declarare la organul fiscal teritorial a scopului achiziției de

ulei de bază OB 300, plata amenzii neputând fi echivalată cu repararea

prejudiciului.

Împotriva acestei

hotărâri, reclamanta SC "S.I." SRL Galați, prin lichidator CI B.D., a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând ca

temei legal dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și ale art. 304

1

C.

proc. civ.

În cuprinsul cererii

de recurs s-a arătat în esență că obiectul litigiului îl constituie stabilirea

de către instanță a faptului că importatorul de produse exceptate de la plata

accizei este obligat să depună simultan la autoritatea vamală de frontieră (cea

care acordă facilitatea fiscală menționată) și la autoritatea fiscală

teritorială o declarație pe proprie răspundere, respectiv o declarație

privitoare la scopul achiziției conform art. 5

1.3

din H.G. nr.

44/2004 - normă metodologică de aplicare a art. 175

4

din Codul

fiscal.

Dezlegarea dată

acestei probleme de drept în condițiile situației de fapt dovedite în fața

primei instanțe nu este în opinia recurentei cea corectă, fiind nelegală

anularea de către inspecția fiscală a exceptării de la plata accizei pentru

cantitatea de 211.900 kg de ulei, corespunzătoare livrărilor către SC A.O. SRL

Călărași, SC M.P. Ploiești și SC D.C. SRL Ploiești.

S-a apreciat ca

forțată legătura de cauzalitate statuată de organul de control privind

aplicarea unei sancțiuni motivat de imposibilitatea organului fiscal de

verificare a destinației finale a produselor (neidentificarea firmelor în

cauză) și de neîndeplinirea condiției prevăzute de lege cu referire la

depunerea la autoritatea fiscală teritorială a unei declarații privitoare la

scopul achiziției, în opinia organului fiscal revenind importatorului, care ar

trebui să se afle în același timp în frontieră și la fisc la Galați.

Probele administrate

au demonstrat că la momentul tranzacțiilor cele trei societăți funcționau

legal, lucru care se poate verifica deoarece tranzacțiile financiare au fost

efectuate prin virament bancar și evidențiate contabil, precum și pe site-ul

M.F.P.

Nefiind îndeplinite

cerințele pentru răspunderea civilă delictuală conform art. 998 - 999 C. civ.,

fapta nu există.

Potrivit normei

speciale cuprinse în art. 175

4

C. fisc. coroborat cu dispozițiile

Codului Vamal Comunitar aprobat prin Legea nr. 141/1997 (aplicabile la acea

dată), care derogă de la norma generală prevăzută de art. 5

1.3

din

H.G. nr. 44/2004, pentru a beneficia de exceptarea de la plata accizei

produselor importate, beneficiarul importator are obligația îndeplinirii

tuturor condițiilor statuate de cadrul normativ în vigoare în frontieră în fața

autorității vamale.

În speță aceste

condiții au fost respectate, fiind acordat recurentei liberul la vamă, astfel

că nu poate fi primită susținerea instanței de fond potrivit căreia

importatorului îi revine obligația depunerii simultane a unei declarații

privitoare la scopul achiziției la autoritatea vamală și la cea fiscală.

Verificările ce

vizează urmărirea destinației finale se referă exclusiv la destinația atribuită

produselor pe întreg lanțul comercial, ceea ce conduce în mod firesc ca

declarația dată organelor fiscale teritoriale să revină doar cumpărătorilor și

celor care achiziționează produsele în cauză direct din U.E. (art. 130

1

C. fisc.).

A mai arătat

recurenta că supravegherea produselor accizate importate se realizează de către

autoritatea vamală prin structurile specializate și că urmare măsurilor luate

de organele fiscale societatea recurentă se află în procedura reorganizării

judiciare în dosarul de insolvență nr. 3662/121/2011 al Tribunalului Galați,

secția comercială, nr. 269CC din 5 mai 2011.

Prin cererea

înregistrată la 20 noiembrie 2012, recurenta a invocat, în completarea cererii

inițiale, două motive de recurs cuprinzând nulități absolute, respectiv:

- excepția

necompetenței materiale a curții de apel față de rangul autorității

administrative emitente a actelor contestate, împrejurare în care competența de

soluționare a litigiului pendinte revine tribunalului;

- încălcarea formelor

de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., prin lipsa dispozitivului hotărârii denumit "minută" prevăzut

în art. 258 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce atrage nulitatea absolută a

sentinței.

Prin întâmpinare,

autoritatea intimată a răspuns numai motivelor completatoare de recurs,

solicitând respingerea ambelor excepții de nulitate absolute. În privința

competenței materiale s-a apreciat că prima instanță a soluționat fondul în

aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportându-se la valoarea

creanței în discuție (546.624 RON). Exprimându-și îndoiala că ar lipsi din

dosar "minuta", intimata a arătat că oricum lipsa ei nu constituie

motiv de nulitate absolută a sentinței, conform art. 258 C. proc. civ.

Verificând cu

prioritate cele două motive de recurs ce vizează nulitatea absolută ale

sentinței atacate, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate criticile

recurentei, astfel că acestea vor fi respinse. Competența materială a curții de

apel este determinată de prevederile art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr.

554/2004 întrucât valoarea litigiului (accize și accesorii aferente) este mai

mare de 500.000 RON, astfel că prevalează criteriul valoric în fața celui al

poziționării autorității publice emitente a actului în sistemul administrației

publice (autorității centrale/locale).

Se observă că

dispozitivul hotărârii prevăzut de art. 258 alin. (1) C. proc. civ., denumit în

practică "minută", întocmit de judecător cu ocazia deliberării, se

află la fila 4 verso din dosarul de fond.

Examinând cauza pe

fondul ei, Înalta Curte reține că soluția curții de apel este legală și

temeinică, deci recursul este nefondat și îl va respinge ca atare pentru cele

ce vor fi punctate în continuare:

În baza actelor

administrativ-fiscale a căror anulare s-a cerut și a Deciziei nr. 410 din 29

decembrie 2010 prin care D.G.F.P. Galați a soluționat contestația

administrativă formulată de reclamantă în temeiul art. 205 - 209 din O.G. nr.

92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanța de fond a reținut situația

de fapt, necontestată, expusă în considerentele sentinței pronunțate și a

lămurit în mod judicios că reclamanta nu și-a respectat obligația prevăzută de

art. 5

1.3

din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor

metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, astfel că

în mod corect și legal prin Decizia de impunere nr. 16244 din 28 octombrie 2010

D.R.A.O.V. Galați a stabilit în sarcina societății reclamante obligații fiscale

în cuantum total de 546.624 RON, reprezentând: accize - 230.302 RON, majorări

de întârziere - 268.787 RON, dobânzi de întârziere -12.989 RON, penalități

-34.546 RON.

Susținerea recurentei

în sensul că prevalează norma specială cuprinsă în art. 175

4

C.

fisc., acesta derogând de la "norma generală" din art. 5

1.3

din H.G. nr. 44/2004, nu este una consistentă, câtă vreme prin normele

stabilite prin hotărârea de guvern amintite s-a urmărit tocmai o metodologie

unitară de aplicare a dispozițiilor Codului fiscal, după cum rezultă chiar din

denumirea actului normativ în discuție.

Raportându-se la

situația de fapt judecătorul fondului a considerat în acord cu norma de

aplicare prevăzută de art. 5

1.3

din H.G. nr. 44/2004 că pentru

exceptare de la plata accizei pentru importurile efectuate în perioadele 1

februarie 2006 - 2 martie 2007 și 2 martie 2007 - 28 februarie 2009 nu este

suficientă declarația pe proprie răspundere a societății la autoritatea vamală

(Biroul Vamal Dornești), în sensul că "bunurile nu vor fi utilizate sau

puse în vânzare sau utilizate de către importator drept combustibil sau

carburant sau aditiv pentru a crește volumul final al carburanților, nu va fi

folosit ca și carburant pentru încălzit sau carburant echivalent".

Totodată, nici

inserarea în contractele de vânzare-cumpărare prin intermediul cărora a

valorificat bunurile importate a unei clauze cu același conținut ca cel

menționat mai înainte nu poate acoperi obligația ce rezultă în mod evident în

sarcina sa din art. 5

1.3

alin. (3), potrivit căruia:

"Operatorii

economici care achiziționează produse energetice, altele decât cele prevăzute

la alin. (2) al art. 175 din Codul fiscal, în vederea utilizării în unul dintre

scopurile prevăzute la art. 175

4

alin. (1) pct. 2 lit. a), b) și e)

se înregistrează la autoritatea fiscală teritorială prin depunerea unei

declarații pe propria răspundere, întocmită în 3 exemplare, privind scopul în

care urmează a fi achiziționate produsele respective. Din cele 3 exemplare, cu

numărul de înregistrare la autoritatea fiscală, unul se păstrează de către

beneficiar, altul de către furnizor, iar al treilea de către autoritatea

fiscală."

Recurenta-reclamantă

își asumă neconformarea în sensul dispoziției citate însă se apreciază că este

"forțată" interpretarea dată de organul de control, arătând că

importatorul nu se poate afla în același timp în fața autorității vamale și în

fața celei fiscale, apărare care nu poate fi primită în condițiile existenței

unor prevederi legale clare.

Consecința

nedeclarării la autoritatea fiscală teritorială a achiziției de ulei de bază OB

- 300 și a scopului importului a fost aceea a imposibilității verificării

scopului achizițiilor ulterioare a uleiului de către cocontractanții

reclamantei, provocând verificări anevoioase cu atât mai mult cu cât trei

dintre societățile cumpărătoare nu sunt în ființă, după cum au constatat și

organul fiscal și instanța.

În mod just instanța

fondului a înlăturat și apărarea societății privitoare la neaplicarea normei

legale amintite pentru importul efectuat la 5 martie 2007, fiind evident că

modificările aduse Normelor metodologice de aplicare a Codului fiscal au intrat

în vigoare la 2 martie 2007 (H.G. nr. 213/2007).

De altfel, nici

pentru importurile ulterioare datei de 5 martie 2007 recurenta-reclamantă nu a

justificat neîndeplinirea obligației care a reprezentat obiectul controverselor

din prezentul litigiu, controverse care însă au fost tranșate prin soluția

curții de apel a cărei reformare a fost solicitată de SC "S.I."

S.R.L. Galați, prin lichidator CI B.D.

În contextul

prezentat, având în vedere și art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC "S.I." SRL Galați, prin lichidator CI B.D., împotriva

Sentinței nr. 409/2011 din 8 decembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 martie 2013.

Procesat

de GGC - AZ